de ce am scris primul meu roman
Pe mine cel mai puternic ma anima furia, dezgustul. Cele mai bune lucruri din viata mea au iesit asa. Din furie urmata de o disciplina dezgustata. Primul meu roman, hotararea mea de a ma ocupa serios de cariera de romancier – astea au venit tot din furie. Nu ma plang. Asta ma face pe mine sa functionez deocamdata, asta incerc eu sa schimb in mine, cautand alte motivatii, temperand-o pe cea principala. Am gasit astazi mail-ul pe care i l-am trimis eseistului si filozofului roman care traieste in Paris, o iubire de tinerete a mamei mele, unul din oamenii cu care am incercat sa discut dupa ce mama nu a mai fost fizic langa mine, sperand sa o descopar si dincolo de viata familiei noastre. Am avut intotdeauna dorinta de a o fi cunoscut pe mama inca de cand era copil. Ma intreb daca o astfel de motivatie, cea a furiei, merita ceva bun, daca merita succes:
“Dupa doi ani de la schimbul nostru de scrisori, m-am hotarat sa scriu din nou. Cu oarece furie, nu o sa va mint spunand ca sunt senina in ceea ce va priveste. Dar din egoismul pe care l-ati sesizat in mine scriu, macar pentru a va plesni. Poate ca palma o sa doara la un moment dat. Stiu ca palma va fi corect aplicata, nu am nici o indoiala asa ca, in cazul in care nu o sa va clatine macar un pic, incapacitatea nu va fi a mea ci a dumneavoastra.
Ce vreau sa spun astazi barbateste este ca ati fost un imbecil atunci, in comunicarea cu mine. Si credeti-ma, stapanesc valoarea fiecarui cuvant. Si bunele maniere. Dar asta este concluzia mea. Iar egoismul dumneavoastra, spre deosebire de al meu, nu are mare valoare pentru ca nu lasa nici o opera in urma ci doar incercari.
Sper ca la un moment dat sa va puneti problema (ar fi o dovada importanta de maturizare si inteligenta ascutita) de a va ierta pentru felurite lucruri si sa nu puteti sa o faceti. Asta este dorinta mea teribil de puternica tocmai prin infantilismul ei.
Mi-ati spus sa nu scriu proza scurta si sa ma amagesc, ca majoritatea romanilor, ca am talent. Mi-ati spus sa scriu un roman in loc sa vorbesc in dreapta si-n stanga despre ce am pierdut odata cu moartea mamei. L-am scris. E bun. Nu cred ca ati vrut sa ma motivati dar s-a intamplat. Nu am avut ce sa fac cu dezgustul in urma schimbului nostru de scrisori. Asa ca am scris zi dupa zi la romanul meu autobiografic.”
e publicat si in limba romana?
Dollo a spus asta la 21 octombrie 2009 la 10:10 am
@Dollo: nu, nu este.
confruntadurerea a spus asta la 21 octombrie 2009 la 4:17 pm
Rar (sau mai degraba deloc) am vazut o asemenea tarie de caracter. Nici nu-i nevoie de personaje literare, tu esti personajul, m-au napadit amintirile tuturor personajelor adolescentei mele, cand devoram literatura.
marius a spus asta la 21 octombrie 2009 la 4:34 pm
@Marius: e o coloana vertebrala mult prea rigida care se va face praf intr-o zi dar macar stiu ca o sa fie demna si frangerea ei.
confruntadurerea a spus asta la 21 octombrie 2009 la 4:53 pm
Superb, felicitari… Mi s-a umplut sufletul pentru tine.
Paul Gabor a spus asta la 21 octombrie 2009 la 10:44 pm
@Paul: m-a bucurat enorm ce ai scris. Mi-a umplut si mie sufletul intr-o clipa in care nu era prea plin.
confruntadurerea a spus asta la 21 octombrie 2009 la 11:37 pm
@confruntadurerea: “Domnul” in cauza a trait degeaba si, in mod evident, n-a inteles nimic din viata. Din persoana ta, cu atat mai putin.
Cand iti scrie un om asa cum esti si scrii tu (si stiu bine despre ce vorbesc), nu doar ca trebuie sa-l sprijini cum poti mai bine si sa-i raspunzi macar cu acelasi entuziasm cu care ti-a scris el, ci – mai mult – trebuie sa-i fii recunoscator ca si-a luat minute intregi din viata ca sa comunice cu tine, un bou. Un bou batran. Sper sa-l doara cand o sa citeasca romanul tau, ca sa-si dea seama cat a gafat.
Astept romanul!
I Am Cookie a spus asta la 22 octombrie 2009 la 12:07 am
@I Am Cookie: ai o intransigenta mai puternica decat a mea. Stii ca o admir. Dar mai stii ca iau foarte in serios orice lovitura. Si ca imi place sa raspund loviturilor, cu riscul de a-mi pierde enorm de multa vreme in construirea unui raspuns. Sunt foarte aproape de a fi buddhistul perfect, vezi bine.
confruntadurerea a spus asta la 22 octombrie 2009 la 1:29 am
I Am Cookie a spus tot: asteptam romanul. Cât despre imbecili, indiferent de vârsta, cred ca mai bine îi evitam si ne vedem de treaba.
Antoaneta a spus asta la 22 octombrie 2009 la 7:57 pm
@Antoaneta: tu esti inteleapta, draga mea, tu esti inteleapta.
confruntadurerea a spus asta la 22 octombrie 2009 la 8:30 pm
@confruntadurerea: eu as fi recunoscator domnului in cauza. Cu furie dar recunoscator
Astea sunt situatiile si motivatiile care creeaza gesturi mari, doar nu ai fi vrut sa creezi ceva mediocru cu o motivatie mediocra. Un cos cu bombonele si o nota de multumire catre domnul. Tu te-ai ales cu o creatie, el s-a ales cu ce? Tot cu o creatie dar cu a ta – e o lectie pentru el daca e dispus s-o primeasca 
Mihai a spus asta la 23 octombrie 2009 la 4:51 am
Robin a zis odata ca invidia nu e decat recunoasterea a ceva in altul care e deja in tine, pe care trebuie sa-l scoti la suprafata si sa-l slefuiesti si sa-l faci al tau. Eu cred ca toate emotiile negative si reactiile negative folosesc la ceva, daca nu doar la a invata din ele. Mi se par reactiile cele mai folositoare, educative si raportarea sinelui la ele e cea mai importanta lectie pe care o putem sustrage. eu cred ca negativul naste pozitiv. si romanul tau e cel mai bun exemplu pentru asta. abia astept sa-l pot citi. jos palaria si desi imi pare foarte rau ca a trebuit sa ai de a face cu astfel de oameni, imi pare foarte bine ca i-ai intalnit tocmai din cauza a tot ce am zis deja.
rhea a spus asta la 23 octombrie 2009 la 2:22 pm
@Mihai: la un moment dat lucrurile se vor sedimenta, se vor potoli si va ramane doar recunostinta. Dar sa stii ca mie asta mi se intampla legat de toate loviturile. Asa ca nu va fi ceva personal cu domnul despre care vorbim. Cand esti intr-o dispozitie solida, buna, te mandresti cu motivatiile ca cea descrisa in post. Cand esti intr-o dispozitie indoielnica, motivatiile astea te apasa, poate chiar te sperie. Mi-ar placea ca la sfarsitul vietii bilantul meu sa fie “x carti” iar al lui sa fie “romanul autobiografic al Cristinei”. Recunosc. Nu gandesc frumos.
@Rhea: draga mea, draga mea. As scrie doar atat. Dar mai scriu ca si eu cred in pozitivul provocat de negativ. Si eu de-abia astept sa-mi poti citi romanul si sa imi scrii despre el. Sau, si mai bine, sa imi vorbesti despre el. Fata in fata cu mine.
confruntadurerea a spus asta la 23 octombrie 2009 la 5:20 pm
Incerc doar sa inteleg ce se poate simti, si cred ca nu ma pot apropia prea mult de adevar…
Paul Gabor a spus asta la 23 octombrie 2009 la 11:10 pm
Te rog sa speli rusinea si sa stergi comentariul meu anterior, uite il rescriu ca lumea:
Spectaculos… si eu am folosit doar de doua sau de trei ori cuvantul asta in viata mea. Ai mai castigat ceva pe langa roman, ai castigat scrisoarea asta care va sta tare bine si falnic in corespondenta ce va fi si ea publicata dupa faima.
Magda a spus asta la 24 octombrie 2009 la 6:43 pm
@Paul: la ce minte ai tu, eu cred ca te poti apropia de adevar.
@Magda: iti multumesc foarte mult. Ramane de vazut pe unde mai apare scrisoarea asta. Nu stiu daca acest gen de tumult interior mai este la moda acum, cred ca am ramas putin in urma.
confruntadurerea a spus asta la 24 octombrie 2009 la 7:22 pm