mi s-a spus sa scriu despre sani

Erau clasamente. In fiecare zi altele, ca si cum fetele din clasa s-ar fi schimbat de la o zi la alta. “Cele mai frumoase picioare, cel mai frumos fund, cei mai frumosi sani”. Atat. Nimic despre gura, ochi, par. Picioare, fund, sani. La sani nici unul dintre baieti nu statea pe ganduri: Chris. Cred ca, sub influenta castigului fara echivoc la categoria sani, imi castigam mult prea usor locul intai si in celelalte doua categorii. Il auzisem pe unul dintre baieti spunand ca eu voi avea niste sani enormi peste ani, o spusese mai degraba cu teama decat cu admiratie, ca si cum doar perioada asta ar fi fost de lauda si tolerabila, peste cativa ani presupusa calitate avea sa se transforme intr-o oroare. Eram in clasa a cincea asa ca, teoretic, aveam cativa ani ramasi in care sa ma bucur de succesul in clasamente si de forma tolerabila a sanilor mei. Clasamentele au generat miscari de proportii, cei care doar banuiau ca e ceva de capul sanilor mei erau acum enervati ca le fusese expusa admiratia secreta dar voiau sa si profite de pe urma faptului ca aceasta admiratie devenise ceva oficial. Romanii nu catalogheaza decat foarte greu ceva drept “abuz”. Daca esti o fata populara si esti abuzata in consecinta nu inseamna decat ca ai vrut sa fii abuzata. Prin laude, prin atingeri, prin ragete, prin imbranceli, prin clasamente. Parintii celorlalti copii te considera o tarfa in devenire, parintii tai sunt usor descumpaniti si asteapta sa treaca toata invalmaseala, colegele de clasa ar vrea sa fie in locul tau iar baietii nu te considera decat fata din care vor sa pipaie o bucata. Devii alta persoana in clipa in care sanii intra in discutie. Nu conteaza ca esti un copil retras catre depresiv, nu conteaza ca esti cel mai bun copil din clasa, nu conteaza ereditatea, nu conteaza educatia, nu conteaza decat sanii care tocmai cresc, restabilind toate prioritatile. Si ai vrea si atunci, ai vrea si acum sa privesti lucrurile cu amuzament doar ca, din punctul de vedere al unei femei, nu e nimic amuzant. Din punctul meu de vedere nu e nimic amuzant. Nici in rememorarea scolii, nici in rememorarea zilei de ieri, in care cativa batrani de la o terasa din Charlottenburg s-au uitat fix in sanii mei, mestecand in acelasi timp atent bucatile de friptura pe care le aveau in gura.

Nici nu ai timp sa te gandesti ce simti tu fata de sanii tai, nu apuci, e prea puternica lupta de supravietuire cat de cat demna in mijlocul unei mase de barbati dornici sa faca ceva cu sanii tai, cred ca nici ei nu stiu exact ce. De fapt, punand toate relatiile mele la un loc, pot confirma faptul ca absolut nimeni nu stie sa faca ceva cu ei. Fascinatia incepe sa se dilueze in propria stinghereala in cazul barbatilor. Abordarile excitate fluctueaza intre neatingerea sanilor la sex si strangerea lor dementa, lucru de cele mai multe ridicol, de fiecare data neplacut dat fiind ca nu prea apare contextul sado-masochist in care strangerile astea sa capete un sens si periculos fizic. Esti atat de ocupata sa iti aperi sanii incat nu te gandesti la ei. Cu atat mai putin la ce s-ar putea face cu ei. De fapt, o idee iti tot vine in minte si pana la urma ii dai curs: sa-i camuflezi. Pe cat posibil. Cu riscul ca baietii din jur sa iti spuna: “Auzi, ma, da’ tu parca aveai sanii mai mari.” Nu-i nici o problema, da, ii aveam mai mari, acum ii am mai mici, as putea sa stau si eu putin singura cu sanii mei? Ca sunt partea din corp pe care o cunosc cel mai putin. Ca sunt partea din corp cu care am mers peste tot ca si cum as fi avut un copil in brate si catre noi ar fi fost indreptata o mitraliera. Care de cele mai multe ori tragea.

Primul tip cu care am crezut ca o sa ma pot intelege dincolo de evenimentul sanilor, m-a dus la el acasa, a deschis televizorul, a dat pe MTV si m-a rugat sa imi scot bluza. Era cel mai destept tip din clasa si cel mai priceput la tehnica, avea o reputatie de baiat cuminte, ceea ce pe mine ma ducea cu gandul la multa pornografie si multa masturbare. Partea cu masturbarea nu am apucat sa o probez dar pentru un pic din partea cu pornografia as putea sa bag cateva degete in foc. A scos o camera de filmat si a inceput sa ma filmeze fara bluza. La MTV canta Prince. Fiind singura prezenta masculina prietenoasa din camera, am spus “asta e facut pentru sex”. Cand spun ca nu stiu de ce am spus o asemenea tampenie, chiar nu stiu de ce am spus o asemenea tampenie. Dar tampenia asta a parut sa-l incurajeze pe baiat, mi-a si atins putin sanii in timp ce ii filma. Am plecat pe urma in mare graba, ca dadeam teza la germana. Eram colegi de banca pe vremea aia, eu am plans toata teza iar profesoara de germana a venit in timpul tezei la mine si mi-a dat niste bucati de text din Faust, fotocopiate si prinse cu o fundita portocalie. M-a rugat sa nu mai plang. Probabil ca exista niste semnale pe care un om destept si atent sau poate doar atent le receptioneaza. Si ea a receptionat mesajul in ziua aia: ceva ma umilise ingrozitor. Dar intreg episodul a inceput sa piarda teren ca impact in ziua in care baietii din clasa au inceput sa ma infasoare intr-una din draperiile visinii de catifea, draperii macabre de bordel si biserica deopotriva. Ma infasurau in draperie invartindu-ma si apoi ma pipaiau toti. Intrebarile legate de cum le venise o astfel de idee au fost primele intrebari vizand ingeniozitatea oamenilor in clipa in care simt nevoia sa batjocoreasca pe cineva, amuzandu-se copios in timpul asta. Si apoi s-au adaugat si alte intrebari, in aceeasi zona. Intrebari legate de seara in care, in fata salii in care faceam ora de muzica, sase baieti din clasa mi-au smuls cartea din mana, m-au trantit pe jos si au inceput sa imi stranga sanii cu o putere care m-a facut sa urlu interior, mi-au dat lacrimi de durere, am stiut ca voi avea sanii vineti si asa a si fost. A iesit profesoara de muzica din clasa, a intrebat ce e cu aiureala asta si mi-a spus ca a stiut dintotdeauna ca sunt “vai de capul meu”, mi-a spus ca trebuie sa fiu exmatriculata si mi-a mai spus ca trebuie sa vina ambii mei parinti la scoala a doua zi, sa discute toti profesorii cu ei si sa le spuna ce se intampla cu mine.

Exista o latura furibunda, grunjoasa, inspaimantatoare a excitatiei masculine pe care doar femeile care nu au intrat in contact direct cu ea o pot aprecia. Ea genereaza scene perfecte pentru un roman cu sanse de a se vinde dar genereaza traume care asteapta psihoterapie ca lumea. Psihoterapie care, in cazul meu, trebuia sa astepte. Traiam in Bucuresti. Asa ca mi-am transformat intalnirile cu baietii intr-un joc de putere pe care imi placea sa-l castig, mi-am ales barbati pe care ii puteam controla sexual, barbati care erau atat de bucurosi sa aiba orice femeie in apropiere incat nu indrazneau sa ma atinga nici macar pe obraz. Abuz, psihoterapie, traume, sado-masochismul generat de aceste traume, o versiune mai light a sindromului Stockholm fata de agresorii sexuali, sanii mei – toate astea au fost puse intr-un sertar, asteptand ca cineva sa le scoata si sa hotarasca ce trebuie facut cu ele. Daca cineva lua o hotarare buna in privinta utilitatii sanilor, m-am gandit, toate celelalte lucruri din sertar aveau sa capete un sens digerabil. Asa ca am inceput sa astept un barbat care sa stie ce sa faca cu sanii mei. Ajunsesem sa ii pun pe baieti si pe barbati sa povesteasca ce ar vrea sa faca. In felul asta distrugeam spontaneitatea oricarui dram de excitare dar ma aflam in siguranta, nu imi mai permiteam spontaneitate, exercitiul fumat cu lasarea ta in bratele cuiva, acel cineva prinzandu-te, imi parea o copilarie demna de comedii romantice. Or eu nu traiam nimic comic si nimic romantic, incercam sa fac ceva cu sanii mei, asa cum incearca un om sa isi foloseasca picioarele dupa un accident. Cat se poate de sincer, inca mai incerc. Nu e o prioritate, nu ma intelegeti gresit. Dar, asa cum esti recunoscator oricarui om care onoreaza prin intelegere o parte din tine, tot asa voi fi eu recunoscatoare celui care o sa se descurce in privinta sanilor. Nu o zic cu suparare, o zic pur si simplu.

~ prin confruntadurerea pe 16 septembrie 2009.