documentarea recunostintei

Umblam noaptea cu masina prin Prenzlauer Berg si am auzit la Motor FM o melodie care mi-a placut foarte mult. “Favourite Things”, The Golden Filter. Ma gandisem inca de ieri sa scriu despre recunostinta si despre serenitate, ambele nou dobandite. Dar nu-mi placuse starea mea. De fapt, starea imi placuse dar nu imi placuse ce iesise din ea pe hartie. Ascultam si “Gebrünn, Gebrünn” incontinuu, aveam ochii umezi, voiam sa scot din mine un fel de multumire fata de Berlin si, implicit, fata de tot ce m-a adus aici. Am inceput sa scriu si a iesit ceva libidinos dupa standardele mele. Daca as fi avut echivalentul literar al lamaii, l-as fi aruncat in mijlocul textului. In melodia asta, in “Favourite Things”, solista insira lucrurile ei preferate si, ascultand-o, mi-am amintit de bucuria personajului principal masculin din “Jeux d’enfants” dupa ce se revede cu iubirea vietii lui. El insira toate lucrurile pe care reintalnirea cu ea le intrece. Mi-am propus atunci, in timpul filmului, sa scriu si eu constiincios, nu neaparat entuziast, tot ce mi-a placut mie pana acum foarte mult in viata asta. Intr-un fel, mi-a placut fiecare zi, ca sa fiu sincera. Dar au fost si raman cateva lucruri favorite, cateva fiinte favorite iar melodia m-a convins sa le scriu. O fac pentru mine dar poate ca cineva vrea sa isi scrie si el o astfel de lista. Ca recunostinta si ca un fel de testament fericit deopotriva. Habar nu am ce o sa scriu, habar nu am ce o sa iasa, habar nu am cat de lunga va iesi lista, habar nu am daca nu voi obosi pe la mijlocul ei. M-am intors acasa si mi-am pus laptop-ul in brate. Am scris randurile de mai sus si acum le voi scrie pe cele de mai jos. Ordinea celor ce urmeaza este aleatorie. Daca ar avea termen de comparatie cuvantul, as spune “foarte aleatorie”. Ii dau drumul acum, ma simt ca in rollercoaster. Ma rog, ca inainte sa inceapa cursa intr-un rollercoaster.

Trent Reznor, faleza de la Trouville, “Le masque et la plume” de la Charlotte Corday, Hausvogteiplatz, Rykestrasse, fluxul si refluxul, Manhattan-ul dimineata, ananasul, cremele de fata cu consistenta de gel, Alsgarde, corpurile femeilor daneze, felul in care tresare abdomenul unui barbat cand ejaculeaza, Sankt Peter-Ording, rolele cu care mergeam cand eram mica, septembrie la mare, Franz Kafka, “Wiener Platz” la München, Rothenbaumchaussee la Hamburg, “Opiniile unui clovn” a lui Heinrich Böll, somnul de dupa-amiaza dupa o noapte de insomnie, Cola foarte rece dupa mancare mexicana, Oui Fm, Couleur 3, Zebramix, rochia bleumarin de la Gant, cafeneaua de la Bruxelles care nu stiu cum se cheama, festivalul de la Werchter, Roskilde noaptea, combinatia de rochie inocenta cu cizme de cauciuc, sado-masochismul, moartea ca eliberare, mama, tata, rolul lui Daniel Day Lewis in “In The Name of the Father”, prietena mea cea mai buna, buddhismul, scaunele Verner Panton, The Whip, concertul White Lies din Kreuzberg, holul Carlton-ului de la Bratislava, sandalele mele cu toc imens, fusta mea lunga si verde, bluza mea neagra in care arat ca un liliac, Mads Mikkelsen, expozitia Salvador Dali de la Graz, Dexter Morgan, aspectul angelic al lui Simon Baker, Citroen-ul DS, “The Great Below”, barbatul de care sunt indragostita, cafeaua, oceanul agitat, frigul, bolovanii foarte mari, stancile, Peaches, scrisul, ciocolata Valrhona, parfumul Black Orchid, rochiile lui Alexander McQueen, Heidegger, platina, inelul meu Bulgari care arata ca o piulita enorma, mirosul din casa bunicilor mei din partea tatalui, biblioteca tatalui meu, biblioteca de la mine de-acasa, un depou de autobuze din Bucuresti, gara din Sinaia, “Viata lui Pi”, dusurile cu presiune, austeritatea Düsseldorfului, Parisul, mirosul rufelor uscate in ger, dulceata de caise intregi, desenele bunicilor mei, tortul de ciocolata pe care mi l-a facut bunica mea cand aveam oreion si din care nu am putut gusta, arabii care m-au salvat de la moarte, ambele mele profesoare de germana, ambele mele profesoare de engleza, mama ca profesoara, holul apartamentului in care locuiesc acum, Farkas&Manthei, lumina bicicletelor berlineze, apartamentul din hotelul Altstadt, vocea lui Eddie Vedder, Maia Morgenstern in “Domnisoara Julia”, Adrian Pintea, Sylvia Plath, jurnalui lui Gide, jurnalul lui Pavese, S-Bahn-ul trecandu-mi pe deasupra capului, Sonya Tayeh, sorbetul de lamaie, halatele albe de baie, sora tatalui meu, copacii foarte batrani, trailer-ul de la “Valhalla Rising”, sarutul francez, Tigi, New York-ul, mirosul hainelor primului meu prieten, bronzul auriu, terasa casei din Danemarca, Les Roches Noires, jurnalul lui Baudelaire, dintii lati, buzele ferme, supereroii, Rohrschach/Walter Kovacs, mirosul de portocala, zapada care scartaie cand calci pe ea, Max Ernst, gradina botanica din Berlin, Dolores, zacusca, Londra, Constanta cand nu e sezon, mirosul festivalurilor de rock, mirosul pielii la mare, pietrele stranse de mama si de tata la 2 Mai, fotografiile cu mama si cu tata, interiorul Volvo-urilor, o masina stapanita perfect, felul in care schimba unii barbati vitezele, incheieturile subtiri, Tonio Kröger, “Norma” lui Bellini, Oblomov, Lolita, germana, Tante Selma, profesorul meu de American Literature, profesorul meu de Laughter and Language, smantana, Danny, parchetul, Heavenly Bed-ul de la Westin, plecarile catre Olimp in copilarie, mersul pe munte cu tata, Rainer Maria Rilke, “Throwing Shapes” a celor de la Dirty Vegas, muzica din “Berlin Calling”, Regele Mihai, Corneliu Coposu, unghiile patrate, Daniel Craig in “Enduring Love”, Mozart, camerele inalte, Monopoly, terasa apartamentului in care a stat tata la Berlin, parfumurile tatei, sapunurile Roger&Gallet, Bucurestiul duminica dupa-amiaza, Green Hours, felul in care iubesc, felul in care sunt iubita, sosetele prea mari pentru mine, vocea lui Clive Owen, Hugh Jackman dansand in “The Boy From Oz”, cazile in mijlocul camerei, lotiunile de corp cu miros de lime, farfuriile foarte mari, Placebo cantand “Running Up That Hill”, drumul de la Lille la Arras, Dublinul, merele verzi, Copenhaga, Hauptbahnhof-ul din Berlin, Friedrichshain sambata seara, Andrea Giacobbe, apa Badoit, cinematografele din Rotterdam, Cumpatu, sucul de grapefruit facut de unchiul meu, campusul de la Choate Rosemary Hall, murmurul Berlinului, tristetea care se transforma in arta.

Si asta este doar un mic inceput al documentarii recunostintei mele. Imi voi documenta aceasta noua stare asa cum am facut cu toate celelalate. Acum, ca a erupt, voi putea sa-i analizez lava in detaliu. Nu o voi face public in continuare. Am vrut doar sa semnalez posibilitatea de a-ti incepe documentarea motivelor pentru a fi recunoscator. Poate ca, daca nu notam, uitam bucati din aceasta recunostinta si poate ca uneori, cand recunostinta pare sa se dilueze, avem nevoie sa le scoatem de unde le-am stocat.

~ prin confruntadurerea pe 3 august 2009.