nu e o rusine sa fii bogat
Dupa ce mi-a fost cateva zile sila de propriul meu blog, am reusit, mancand multe cirese absolut senzationale si curatandu-mi privirea si creierul cu tot ce inseamna Berlinul, sa ma reintorc la mine in blog si sa scriu. Zile in sir mi-a parut un loc murdarit, stricat, deloc familiar. M-am intrebat, asa cum se intreaba orice om destept, ce din mine a starnit asemenea reactii demente. Teoretic inteleg dar, stiti cum e, practic nu inteleg, de fapt. Si oricat de bine ti-ai da raspunsurile, adanc in mintea ta si adanc in sufletul tau nu ai un raspuns pentru cretinism si pentru dementa marunta. Ca la romani nici dementa nu se dezvolta. Ea se taraste de la o zi la alta, pana si dementa e lenesa si lasa. Dar acum, asa cum am spus la inceput, mi-am revenit. A fost treaba organica, nimic studiat, nimic impins. Traiesti bine si iti revii, ce sa o mai dam cotita? Si, date fiind si niste discutii recente cu un baiat din Bucuresti, baiat cu care am discutat cateva seri pe chat, m-am gandit mai serios la traitul bine. Fara pudorile obisnuite. Ca noi romanii suntem invatati ca numai nenorocitii si mafiotii traiesc bine, suntem invatati sa credem ca bogatii nu au inima si ca isi pierd vremea cumparand lucruri inutile si dispretuind saracii.
E greu sa stabilesti o raportare echilibrata la bogatie. Cum faci sa nu o doresti cu disperare dar sa o obtii totusi? Cum sa nu depasesti niste reguli de pian si bune maniere in timp ce te lupti sa devii bogat? Mai exact, nu cred ca bogatia se poate obtine fara pofta. Si nu dupa ideea de a fi bogat, asa cum bine mi-a spus un prieten, ci dupa anumite placeri pe care ti le permiti fiind bogat. “Daca iti spui ca vrei sa fii bogat, nu o sa reusesti prea mult sau o sa se duca totul naibii foarte usor. Dar daca visezi la anumite lucruri, la anumite stari, la anumite situatii pe care ti le poate garanta bogatia, atunci vei ajunge bogat.” Ideea era ca bogatia e o stare, nu o cifra. Si sunt de acord cu asta. Esti bogat sau nu de cand incepi sa ai primele dorinte. Nu este adevarat ca ne dorim cu totii aceleasi lucruri dar ca numai unii ajungem sa le avem. Nu cred in asta. Nu cred ca ne dorim cu totii aceleasi lucruri si nu cred ca ni le dorim cu aceeasi ardoare. Si mai cred ceva esential: ca lumea cam minte cand vine vorba despre bogatie. Lumea nu recunoaste dorinta de a trai luxos, se jeneaza de treaba asta mai ceva ca de discutarea filmelor porno. E ceva nedemn, ceva ce numai prostii discuta. Un om destept nu isi poate dori sa fie bogat sau cel putin asa a ajuns lumea sa creada in Romania.
Eu nu mi-am dorit niciodata sa fiu bogata, jur ca nici nu stiam cum se cheama treaba asta in care iti permiti ce iti doresti. Dar de mica, printre carti, modestie, teama, Weltschmerz si alte chestii care ma definesc, am visat si la chestii palpabile. Nu mi-a fost rusine, nu le-am tratat ca pe o fantezie rusinoasa. Asa cum mi-am dorit sa acopar scrierile unui anume filozof, mi-am dorit sa stau si intr-un anume hotel sau sa imi cumpar un anume obiect. Nu am facut o diferentiere prea mare intre lucrurile astea si ma consider cinstita din punctul asta de vedere. Nu am dispretuit bogatia, nu am invidiat bogatia, nu i-am condamnat pe cei care se lupta cu dintii sa o obtina, nu m-am distantat de lucrul asta “rusinos”. Am inteles ca iubirea e mai importanta, am inteles ca a fi om este mai important, am inteles ca trebuie sa ai suflet curat, am inteles ca e important sa fii sanatos dar am inteles si ca toate astea se pot duce foarte usor naibii daca ai grija banilor si am mai inteles ca a avea bani nu te transforma automat intr-o javra. Am inteles asta mai ales cand am vazut bogati adevarati, nu pe aia din “Dallas” si din “Familia Guldenburg”. Am simtit in bogati liniste si caldura, o capacitate extraordinara de a sprijini, de a asculta, de a se dedica altcuiva decat propriei persoane. Dincolo de texturile spectaculoase ale bogatiei (si ma refer aici la tapet, parchet, draperii, haine, covoare, mobile), am descoperit si stari remarcabile. Niciodata nu am fost eu prea proletara, intotdeauna am admirat nobilimea si am avut convingerea calitatii umane a nobilimii. Sau, daca nu umane, macar creative. Or pentru mine asta este aproape mai important decat umanitatea. Sa fiu scuzata pentru aceasta consideratiune.
Am fost un copil destul de sarac. Nu va imaginati zdrente si mancare proasta dar imaginati-va ca, la fel ca in mai toate familiile de intelectuali bucuresteni, cumparatul unei perechi de pantofi genera o discutie atenta. O pereche de pantofi, un parfum, o rochie – astea erau lucruri a caror cumparare era un eveniment. Si nu imi pare rau ca a fost asa, nu as fi vrut sa cresc permitandu-mi orice. Asa am invatat sa pretuiesc lucrurile si sa nu ma plictisesc prea repede in viata asta. Macar stiu ca mai sunt multe rochii si parfumuri de cumparat. Dincolo de gluma, m-am intrebat, mai ales in urma discutiilor din ultima vreme, daca iesirea mea din traiul modest se datoreaza norocului. Evident ca nu. Dar, de dragul discutiei, ma intreb asta. As fi putut sa imi doresc anumite lucruri si sa nu le am? Nu cred. Eu cred ca cine nu obtine ce vrea nu vrea suficient de tare. Nu poti sa vrei cu adevarat ceva dar sa te multumesti cu mai putin, iti esti dator, daca nu vrei sa te faci de ras in proprii ochi, sa lupti pana mori pentru ceea ce iti doresti. Iar daca te blazezi, daca te potolesti, daca te resemnezi, nu ai voie sa mai amintesti nici macar o data despre dorintele tale, cu atat mai putin in cautare de scuze, cu atat mai putin considerand ca altii au avut noroc sa obtina ce tu nu ai obtinut.
Gandindu-ma la lucrurile astea, mi-am dat seama ca niciodata, nici macar o singura data in viata mea nu am perceput ca cineva are ceva ce eu nu am. Am fost atat de concentrata pe ce imi doresc incat nu am observat daca oamenii din jurul meu aveau sau nu aceste lucruri. Mi-am dorit o casa pe malul marii dupa ce am citit “Golful francezului”. Mi-am dorit o gradina dupa ce am citit “Marele Gatsby”, mi-am dorit anumite haine dupa ce am citit “Viata in inalta societate” (nu este o carte despre cum sa tii cutitul si furculita ci un roman senzational), mi-am dorit anumite mancaruri dupa ce am citit o nuvela a lui Heinrich Böll, regret ca nu imi mai amintesc numele nuvelei iar proprietara de la care am inchiriat apartamentul nu are Böll in biblioteca. Si mi-am dat seama cat de placut e sa mergi cu masina dupa ce am citit “Eu si Charlie descoperim America” a lui Steinbeck. Mi-am dorit lucrurile astea asa cum mi-am dorit iubire cand am citit “Rosu si negru”, asa cum mi-am dorit sa ajut oameni atunci cand am citit “ O zi desavarsita pentru pestii banana”, asa cum mi-am dorit sa impiedic pe oricine sa se sinucida atunci cand am citit “Martin Eden”. Toate carti ale copilariei fiecaruia. Toate carti citite in confortul perfect al casei, al iubirii, toate parte din mine. Mi-au intrat in vene si nu mi-au iesit, nu puteam scoate selectiv bucati din ele.
Fiind plina de “substantele” astea, fiinta mea a mers pe un drum. Nu intamplator. Formarea unui om nu e ceva intamplator. Lucrurile cu care se incarca nu sunt ceva relativ. Am obtinut bogatia care sa imi permita sa imi fac mai toate placerile la fel de firesc cum am obtinut diplomele, premiile, aprecierea intelectuala. Nu am despartit lucrurile. Nu m-am uitat la ceilalti prea mult sau chiar deloc. M-am uitat, oricat de ieftin suna, doar cand am avut ceva de dat, niciodata nu am vrut ceva de la cineva, niciodata. Nici macar iubire. Poate ca este egoism feroce si nu altruism feroce. Poate ca a nu cere nimic denota lipsa de interes pentru cei din jur. Nu stiu. Eu nu am cerut nimic si nu m-am gandit nici o clipa ca cineva are mai mult noroc decat mine. Notiunea de “noroc” imi pare stupida. Inexistenta chiar. Pentru ca nu exista destin independent de tine, nu exista hazard, consider hazardul scuza lasului. Nu poti crede ca oamenii sunt favorizati aleatoriu, este complet stupid sa crezi asa ceva. Si, daca ai crede asa ceva, nu ar merita sa te mai ridici din pat si sa mai iesi din casa, ce importanta ar mai avea bogatia intr-o lume a hazardului?
Multa lume crede ca ar face o multime de lucruri “altfel” daca ar avea bani. Considera ca alti oameni traiesc frumos pentru ca au bani. Considera ca norocul este cel care le-a adus banii. Se considera nedreptatiti, sunt furiosi, isi pierd vremea cu aceasta invidie si cu aceasta nemultumire a presupusului nedreptatit. Uita ce si-au dorit, in cazul in care si-au dorit cu adevarat ceva. Si, cel mai trist, refuza sa-i asculte pe cei bogati pentru ca au convingerea ca acestia din urma nu au ce sa-i invete. Au avut noroc si gata.
Nu putem sa ne spunem ca am fi extraordinari, calmi, frumosi, deschisi, altruisti daca am fi bogati. Nu putem sa spunem asta, nu putem sa privim bogatia ca pe ceva condamnabil sau intamplator la ceilalti dar extraordinar daca ar da peste noi. Romanilor le este greu, inteleg asta. Ei vad oameni bogati si tampiti, bogati si nemernici, imbogatiti cu japca. Dar bogatii occidentali, cu riscul de a supara multa lume cu asta, sunt cei mai placuti oameni cu putinta. Cei mai calzi, cei mai lipsiti de suspiciuni, cei mai zambitori, cei mai dispusi sa ajute, cei mai intelegatori. Pentru ca ei sunt, in mare parte, niste visatori care au avut curajul si determinarea de a-si indeplini visele. Si asta am vrut eu sa spun: daca bogatia este o stare, un vis, ea se intampla. Daca este o ciuda, o agitatie, o ura, o competitie, o ranchiuna, o dorinta pornita din invidie si din perpetua nemutumire, ea nu se va intampla sau, daca se va intampla, va dura putin si nu va avea nici un haz.
Bogatia nu e ceva arbitrar, nu e ceva rusinos, nu te face mai putin om, bogatia nu este o premisa ci un rezultat.
Sa stii ca ai, ca intotdeauna, mare dreptate. Bogatia nu e nimic rusinos, nu e o premisa ci un rezultat si n-am simtit niciodata ca m-ar face mai putin om.
Lasand gluma (in fine, semi-gluma) la o parte: Imi pare bine ca ai revenit pe blog, imi pare foarte bine sa citesc asa un post minunat. M-ai binedispus teribil, m-ai uns pe suflet. N-am mai citit asa ceva la nici un roman (român) si o spun in cel mai bun sens cu putinta.
I Am Cookie a spus asta la 22 iunie 2009 la 4:27 am
@I Am Cookie: treaz la aceasta ora tarzie, draga domnule Fursec?
Si comentariul tau m-a uns pe suflet. Ca intotdeauna.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 4:43 am
Probabil cei care au plecat de la premisele tale sunt asa cum îi descrii, dar cine pleacã din mitocãnie nu se slefuieste numai cu bani în cont. Personal nu cunosc nici un om bogat în sensul financiar al cuvântului, poate doar unul, franco-portughez, care e asa cum spui: amabil, generos, zâmbitor, extrem de cult si manierat. Cert este ca bogatii din USA si Canada devin celebri si pentru donatiile lor, cam toate muzeele mari sunt bazate pe asa ceva. Si multe colectii sunt donate de evrei, oameni care cunosteau valorea artei si a educatiei prin arta când au parasit Europa si si-au propus sa ridice intelectual Statele Unite. Chiar în Bucuresti, la Muzeul Colectiilor sunt câteva nume de colectionari evrei sau armeni, un aromân, probabil negustori luminati, la vremea lor. Universitatile primesc si ele donatii impresionante, unele chiar pentru bursele studentilor straluciti, dar limitati financiar. Când intri în cercurile bogatasilor chiar devine o obligatie sociala sa devii prieten-donator la muzeu, opera, asociatii caritabile. În România iniativele de genul asta sunt firave încercari de a imita ceea ce se întâmpla la altii. Bogatia si rafinamentul nu merg din pacate mâna în mâna, mai ales când e vorba despre arivisti care vor cu orice pret sa fie remarcati. Crezi ca exista vreun bogatas discret in România?
Antoaneta a spus asta la 22 iunie 2009 la 4:49 am
@Antoaneta: nu, draga mea, nu cred ca exista multi bogati rafinati in Romania. Tocmai pentru ca motivatia bogatiei si modalitatea de obtinere a ei au fost si sunt urate.
Nu stiu insa foarte multe despre cei care si-au obtinut, intr-un tarziu, proprietatile. Nu stiu foarte multe despre firea acestora. Ma gandesc ca poate sunt multi ca Marie Rose Mociornita, de exemplu. Nu multi, de fapt. Dar cativa? Probabil ca ei sunt discreti si ca tocmai de-aia nu ii stiu eu.
Sigur ca bogatia nu te slefuieste. Sigur ca in Romania nu sunt multi bogati calzi, deschisi, frumosi. Asta am vrut sa fie clar in post-ul meu. Ca bogatia adevarata vine la fel ca si cultura adevarata, daca vrei.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 5:20 am
Am dat la un moment dat peste un studiu facut pe o gramada de castigatori la loterie (nu castigatori de cateva mii de euro, ci aia care luasera potul cel mare). In momentul inceperii studiului (erau contactati si invitati sa ia parte la el imediat dupa marele eveniment), erau rugati sa-si evalueze propria stare de bine (sau de rau) inainte de a castiga purcoiul de bani si imediat dupa. Evident ca diferentele erau enorme intre cele doua momente, faza misto e ca, dupa aceea, erau rugati din nou sa-si evalueze starea de bine la intervale de 6 luni. In medie, cam la un an dupa castigarea banilor oamenii reveneau la, sa zicem, “gradul de fericire” de dinainte de a castiga la loto. De fapt, nu’s daca e misto sau nasol
.
paganu a spus asta la 22 iunie 2009 la 10:40 am
Iti citesc cu regularitate blogul si, de fiecare data, nutresc o senzatie de confort, de multumire datorita faptului ca ma identific des cu randurile tale.
postul tau mi-a adus aminte de vremurile zbuciumate din viata mea cand, la 17 ani jumate, dadeam examenele finale de liceu, dormind pe lacul Morii, in Crangasi.Doi ani mai tarziu, deveneam director de agentie imobiliara si, imi era jena sa ies cu cea mai buna prietena, cu care impartisem mancarea si, uneori patul, timp de 4 ani de liceu.Imi era jena pentru ca,amandoua, avusesem o situatie materiala mult sub limita admisa insa eu nu reusisem s-o scot din ea.sistemul in care traise, o nenorocise psihic, ii amputasera aripile, neincrederea in sine reducand-o la tacere.Spuneam ca imi era jena pentru ca ei ii era jena.O invitam la un suc in oras, cu toata dragostea, si ei ii era rusine sa vina pentru ca nu are bani.Cautam diverse metode de a-i pasa niste bani fara stirea ei(ii puneam prin haine, ori ii dadeam surorii ei sa-i dea).Mi-era rusine ca eu am si nu am fost capabila sa o aduc si pe ea la un stadiu normal, minim de existenta decenta.
Si acum,dupa mai bine de 14 ani de la terminarea liceului, am ramas cele mai bune prietene.Totusi, jena si neptinta de a o ridica si pe ea, m-au facut sa ma simt rusinata.Imi este jena sa fiu imbracata frumos in preajma oamenilor modest imbracati.Imi este jena sa mananc ceva bun fara sa impart cu cineva care stiu sigur ca nu isi permite.Stiu ca nu este normal sa simt asa insa nici nu cred ca mai pot schimba ceva.De ce nu pot avea o situatie peste medie,oamenii care sunt receptivi, sensibili la nevoile celorlalti?Cu siguranta, lucrurile ar fi mai frumoase acum pentru multi. Poate ca sunt rea gandind asa dar ma doare profund egoismul si nesimtirea fata de ceilalti….
Pana la urma,adevarata bogatie nu consta in bani, ci in frumusetea mintii si a sufletului nostru.Avand calitatile necesare ca sa ne putem numi oameni, probabil ca s-ar molipsi.sunt o idealista,sunt subiectiva, cu siguranta dar raman la parerea ca frumusetea interioara ramane, indiferent de asperitatile vietii si nu banii o determina sa ramana.Poate doar o modeleaza.Ea, exista pur si simplu.
Ma contrazic de mor, dar in tot ce ti-am scris cred.Eu am trait tot ce iti scriu si stiu ca viata mi-a fost cumplit de grea, prea multa vreme.totusi, nu m-a schimbat nimic in rau. dimpotriva.am devenit si mai buna, chiar daca am avut sau nu bani.
anusca a spus asta la 22 iunie 2009 la 11:44 am
Am facut o greseala majora si imi cer scuze.Spatiul tau pentru comentarii este atat de ingust incat nu am vazut ca nu s-a sters ceva din textul scris de mine “Totusi, jena si neptinta de a o ridica si pe ea, m-au facut sa ma simt rusinata”(in loc de rusinata am vrut sa scriu trista pentru multa vreme).
anusca a spus asta la 22 iunie 2009 la 11:49 am
Interesant si provocator. Nu stiu daca si adevarat, dar asta conteaza mai putin. Imi place invatatura asta optimista, tip Secretul (l-ai vazut?) si Alchimistul care se reduce la a spune ca totul inseamna a vrea cu adevarat si ca bogatia e o stare de spirit inainte sa devina o stare materiala.
In calitatea mea de filosof, adica de tampit, dupa presedintele tuturor romanilor, Traian Bashescu, pun si eu cateva intrebari: 1. mai exista oare cineva pentru care saracia sa fie un model de urmat si nu o patanie rusinoasa, in orice caz penibila? Sa ne amintim ca intr-o vreme saracia nu doar ca nu era condamnabila ci era un ideal, pur si simplu. Cu cat mai putin aveai, cu atat mai mult erai. Cu cat lucrurile de care erai dependent erau mai putine, cu atat libertatea ta era mai mare si cu atat mai mult meritai numele de om.
2. Nu e cu totul suspecta aceasta unanimitate in privinta bogatiei: toti vor sa fie bogati, saracul e un fie un individ incapabil sa se imbogateasca, fie unul incapabil sa-si pastreze bogatiile?
3. A spune ca oricine poate sa fie bogat daca vrea acest lucru, ca bogatia este cu mult mai mult decat o chestiune de noroc, e o chestiune de vointa, de perseverenta, de abilitate nu e un mod cu totul simplist de a provoca o constiinta vinovata in sarac si implicit in a dezvinovati pe toti bogatii acestei lumi?
4. Poate fie chestiunea vinovatiei cu totul mascata de optimism, de generozitate, donatii, politete, amabilitate, “noblete”? Nu rezista nici un sentiment de culpabilitate legat macar de simplul fapt ca unii mor de foame (copii, cu totul nevinovati) in timp ce ei huzuresc intru optimismul occidental. Nu e tactica straveche: arunc ceva leprosilor de la usa bisericii si pe urma pot sa imi umplu matul de icre negre si sampanie?
5. Nu e prea mult sa folosim termenul noblete in cazul bogatilor? Nu exista nici un fel de implicatie intre cei doi termeni, mai ales ca ceea ce intelegem astazi prin bogati sunt cei care i-au anihilat pe adevaratii nobili (in sensul cel mai propriu). Sa nu uitam ca burghezia a exterminat aristocratia, adica cei care credeau in valoarea banului pe aceia care aveau si alte valori. Si de cele mai multe ori nobilii erau datori vanduti “bogatilor” care numai nobili n-au fost in relatie cu nobilimea. Ca sa nu mai vorbim de alte relatii.
Imi vine in minte exemplul lui Tolstoi si imi spun: iata diferenta dintre un nobil si un “bogat”. Nobilul poate fi sarac cu mare arta, poate saraci si ramane neschimbat, poate fi acelasi in conditiuni extreme, simpla lui prezenta transforma mediul cel mai precar intr-un corn al abundentei. Bogatul in schimb nu poate fi decat bogat. Fara bogatie, bogatul redevine nimicul care a fost. De aceea cand ajunge falit se spanzura sau incearca sa se catere iarasi pe gramada de bani. Bogatul nu poate fi sarac!
horiapatrascu a spus asta la 22 iunie 2009 la 3:05 pm
@Paganu: foarte tare ce ai scris. Foarte interesant.
Da, mie mi se pare previzibil, de inteles. Daca obtii aiurea banii, nu au cum sa te faca fericit. Ceea ce scrii dovedeste cat de neimportanti sunt banii in sine. Banii care vin fara sens, fara o motivatie ca lumea, fara un plan, fara munca. Cred ca ei nu fac decat sa iti sublinieze nefericirea, demontand si ultima speranta: cea ca ai fi fericit daca ai avea bani.
@Anusca: ma bucur sa aflu ca ma citesti cu regularitate.
Ceea ce ai scris mi-a facut o mare placere. Pentru ca este sincer, pentru ca este autentic. Si pentru ca aduce o problema noua, o problema foarte limpede in discutie: felul in care te simti fata de cei pe care nu reusesti sa ii scoti din traiul modest. Asta este si pentru mine o mare problema si ma face sa nu ma pot bucura intotdeauna de ce am obtinut. Si ma tot perpelesc, ma tot intreb cum sa trezesc in ei convingerea ca pot obtine orice isi doresc.
Si eu eram un om la fel de bun sau rau si cand nu aveam foarte multi bani. Doar ca odata depasita problema banilor, am putut sa fiu mai bine concentrata pe lucruri exterioare mie, pe problemele altora, pe scurt. Doar ca multi nu au mai vrut sa primeasca ajutorul meu tocmai din motivele care ies la suprafata din descrierea relatiei tale cu prietena ta
Dar si din catalogarea mea stupida, gresita in urma faptului ca am reusit sa imi indeplinesc anumite dorinte care implica (si) bani.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 3:16 pm
@Horia Patrascu: Dragul meu, eu incerc sa raspund la tot. Tot pe puncte, ca sa nu uit ceva. Cu toate ca multe din raspunsuri sunt continute in post.
1. Sigur ca exista nenumarati oameni pentru care saracia sa fie un model. Dar nu cred ca e bine sa o numim “saracie”. Ci libertate. Sa hotarasti (accentul fiind pe “sa hotarasti”) ca vrei sa te definesti dincolo de confortul financiar. Dar pentru a lua aceasta hotarare trebuie sa fi avut confortul financiar. E valabil in multe alte situatii. Sa fii sarac prin opriune si nu prin fatalitate. Cred ca multi oameni (bogati) se indreapta acum catre acest tip de “saracie”.
2. Lumea nu prea e in admiratia bogatiei. Dimpotriva. Tocmai de-aia am scris si post-ul. In Bucuresti lumea (din zona mea) nu era deloc in admiratia bogatiei (din motivele evidente aduse in discutie: modul in care s-au imbogatit multi romani, lipsa de contact cu bogatie obtinuta muncind) iar aici, in Berlin, e si mai rau: berlinezii au o miscare intreaga, continua impotriva capitalismului, bogatiei, diferentelor financiare.
3. Pai, eu nu mi-am pus problema ca bogatii ar trebui dezvinovatiti. Si nici ca saracii trebuie invinovatiti. Mi-am pus problema ca saracii nu trebuie sa invinovateasca toti bogatii. Ci ca trebuie sa ia in calcul ca bogatia nu tine numai de noroc.
4. Asta este o problema pe care ar trebui sa o discutam dincolo de subiectul bogatiei. Felul in care doneaza bogatii. Unii doneaza fara sa aiba chef sa vada cu adevarat dezastrul pentru care doneaza, altii doneaza implicandu-se cu adevarat, locuind zi dupa zi in zonele afectate. Important este ca doneaza, pana la urma. Nu ar ajuta pe nimeni daca nu ar mai fi bogati. Intr-adevar, multi bogati au inteles ca trebuie sa se implice mai atent in drumul donatiilor, tocmai pentru ca acestea erau deturnate. In ideea asta, nu tocmai inaltatoare, s-au implicat mai mult in donatii. Si nu e rau. Orice motiv pentru implicare si donatii e bun pentru cei care primesc donatiile, pana la urma.
5. Occidentalii au foarte multi nobili bogati. Si nu vorbesc doar despre familiile regale ci despre multi nobili. Numai eu cunosc cativa si nu putini. Nu eu asociez ideea de noblete cu bogatia, e treaba ereditara, simplu de dovedit cu acte. Dar nu cred ca e nevoie, e de-ajuns sa-i vezi, sa-i auzi vorbind. Iar cei care au desproprietarit sunt cei care nu sunt bogati cu adevarat, motivatia lor a fost ura asa ca nu putem discuta despre bogatie. Si asta am scris in post. Am incercat o limpezire a problemei bogatiei.
Poate ca bogatul nu poate sa fie sarac. Dar nici nu trebuie sa fie. Pentru ca el nu isi doreste sa fie sarac. Pe cand saracul ar trebuie sa invete sa fie bogat, dat fiind ca isi doreste asta. Am simplificat aceasta idee si am scris-o voit copilaresc, usor imbecil sau poate chiar vulgar tocmai pentru a limpezi si mai tare lucrurile. Dar, in ideea comentariului meu de mai sus, pot spune ca Tolstoi (care mie nu mi-a placut niciodata) ar trebui sa vada ce se petrece acum in lume. Multi bogati renunta la ceea ce au. Fie din motive religioase (buddhism dar nu numai), fie pentru a fi, in sfarsit, liberi dincolo de orice forma de religie, fie pentru a-si dovedi ca se descurca fara bani. Si multi dovedesc ca se pricep mai bine la a fi saraci decat saracii.
Nu am citit “Alchimistul”. Si nici “Secretul” nu l-am vazut.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 3:54 pm
Nu e o rusine nici sa fii bogat si nici sa iti doresti asta. Rusinoase sunt doar caile inventate de unii pentru a se imbogati.
Si la fel de adevarat, banii nu aduc fericirea. Am intalnit suficient de multi oameni care isi petreceau mai mult de zzece – douasprezece ore pe zi pentru a-si mentine si a-si creste proprietatile. Dar care nu aveau timp si nu stiau sa traiasca micile bucurii ale vieti…
bl000g a spus asta la 22 iunie 2009 la 4:51 pm
@bl000g: perfect punctat. “Rusinoase sunt doar caile inventate de unii pentru a se imbogati”.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 5:19 pm
Multumesc pentru aprecieri.As vrea sa mai completez pe ici, pe colo, cu cateva idei…
)
Eu nu am bani.In ciuda faptului ca viata mi-a rezervat cateva sanse, nu am putut sa le prind, sa le fructific.Dar am incercat si incerc mereu.Pot spune ca traiesc cu multe limite, financiar vorbind, cam multe pentru varsta mea dar, in limitele mele multe, doresc sa fac un bine.Traiesc, respir,imi cresc aripi atunci cand pot face un bine, cat de mic.Viata iti da de toate, bune si rele, iti da.Nu iti baga insa in traista!Ma frustreaza rau sa nu am posibilitatea financiara sa fac un bine si, uneori uit sa dorm noaptea cautand solutii pentru a ajuta.
Nu sunt ipocrita sa afirm ca nu mi-as dori sa am mai multi bani sau sa fiu bogata.Avand o experienta de viata traumatizanta, as face cu banii muuult bine, atat mie cat si celorlalti.
Dar nu banii sunt cei care aduc fericirea.Aduc bunastarea materiala.Rareori fericirea.De regula, banii aduc fericirea persoanelor carora le sunt donati, nu stapanilor
Saracia e buna.Cu limite.Te invata sa pretuiesti mai mult fiecare banut castigat, viata si darurile ei.Este ca o lectie pentru ce urmeaza.
Cat despre inrairea in urma suturilor in fund date d viata, e o chestiune de alegere.Alegi sa te inraiesti, alegi sa cazi prada sentimentelor nocive mintii tale, in primul rand.Este alegerea de a iti face rau cu mana ta.
Am citi Alchimistul.Mie mi-a placut foarte tare.Aceasta carte m-a deteminat sa dau la facultate desi nu credeam ca facultatea este pentru mine (mentalitatea aceasta era rezultatul indobitocirii la care am fost supusa de parinti).Am intrat la facultate.Anul asta am terminat-o.La examenul de admitere, fusesem intrebata ce am citit in anul respectiv.Citisem 2 carti:Alchimistul si Despre Limite-Gabriel Liiceanu.M-au intrebat ce cred despre Alchimistul.Le-am spus sincer, cu aceleasi vorbe simple cu care citisem cartea.La final, le-am mai spus “Parerea este ca o carte buna, este cea care reuseste sa schimbe pozitiv gandirea, viata cititorului ei.Aceasta carte m-a adus in fata dvs azi!”
Cat despre bogati si bogatii, in Romania nu exista unitate, respect fata de ceilalti, nici macar respectul fata de sine.Multi nici nu stiu ce inseamna asta.O iubesc pe Mociornita, sunt absolut topita dupa ea, si mi se pare un exemplu extraordinar pentru cei din jur.Cateodata am senzatia ca cineva incearca s-o reduca la tacere, as vrea sa o aud mai des dar oamenii frumosi si preocupati de bine nu au timp de interviuri.as vrea sa spun atatea pe tema asta…
imi place ca spui deschis, fara temeri ce gandesti, ce simti.apreciez sinceritatea ta mult, mult!
anusca a spus asta la 22 iunie 2009 la 5:38 pm
Multumesc pentru raspunsuri. Imi place cand introduci nuantele, eu insumi am invatat sa le introduc tarziu. Desi textul pierde din dramatism si din radicalitate, totusi castiga putin in adevar, in acel adevar care nu-i al nimanui si e al tuturora.
Cred in mare parte in ceea ce spui. Si eu cred ca oamenii sunt vinovati pentru ce nu au si pentru ce nu sunt, cu mult mai vinovati decat pentru ce au facut gresit. Da, poti fi ceea ce vrei sa fii, totul depinde de tine.
Alchimistul e mai bine ca nu l-ai citit. Totusi la Secretul (The Secret) te indemn sa te uiti, cu toate ca stiu ca e construit la granita dintre maxima stupiditate si cele mai profunde adevaruri. Dar tocmai asta il recomanda. In fond, macar ca te distrezi si tot trebuie sa-l vezi.
P.S.
Ai citit Adio, adio patria mea cu a din i cu a din a? Sunt tare curios sa-ti aflu impresiile.
horiapatrascu a spus asta la 22 iunie 2009 la 5:56 pm
@Horia Patrascu: dragul meu, atunci ma uit la “The Secret”. Si citesc “Adio, adio patria mea cu î din i cu â din a” (m-ai facut sa folosesc diacritice, vezi bine). Cred ca incep cu cititul. Si iti spun impresiile, cum sa nu? Il rog pe tata sa imi cumpere cartea si sa mi-o aduca aici.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 6:12 pm
mai ce poze misto gasesti u mereu
mie Bogatia mi se pare [daca e s'o obtii] o enorma pierdere de timp. pe de alta parte saracia e penibila, punct. starea intermediara mi se pare dezirabila. da n’am nimic contra celor care cred ca merita sa devina bogati. cu atat mai putin contra celor care se nasc bogati, sau devin bogati ca o consecinta a altor activitati. good for em.
strelnikov a spus asta la 22 iunie 2009 la 8:48 pm
@Strelnikov: ce placere sa fie remarcate pozele. Ce placere.
Cred ca cea mai vie stare este, asa cum spui, starea intermediara. In privinta situatiei financiare. Una din putinele situatii vii in starea intermediara.
confruntadurerea a spus asta la 22 iunie 2009 la 9:13 pm
io am ceva impotriva alora care iii invidiaza pe bogati dar raman, de pilda, functionari la stat, plangandu-se in acelasi timp ca n-au bani.
paganu a spus asta la 22 iunie 2009 la 9:37 pm
@paganu: da, si pe mine ma supara oamenii astia. Cei care invidiaza fara a incerca sa se miste din situatia care nu le convine. Ma gandesc de multe ori ca prefera aceasta invidie, ma gandesc ca asta ii anima, ii face sa se simta bine si nu munca, nu riscul, nu curajul.
confruntadurerea a spus asta la 23 iunie 2009 la 5:32 am
Foarte interesanta postare.
Pornim de la premiza ca bogatie=bani.
Am observat ca romanii nu sunt invatati sa traiasca bine, indiferent daca au sau nu bani. Sa se respecte mancand mai bine, permitandu-si lucruri mai scumpe, dar mai bune (nu ma refer la branduri si nici la tineretul care nu mananca o luna ca sa-si ia pantofi sport Nike).
xelomon a spus asta la 25 iunie 2009 la 11:42 am
@Xelomon: trebuie sa-ti spun ca sunt multumita sa vad ce ai scris. Pentru ca si eu sunt de parere ca romanii nu sunt invatati sa traiasca bine. Saraci sau bogati fiind. Respectul de sine le lipseste cu desavarsire. Pana si in lucruri marunte cum ar fi mancarea buna. Nu trebuie decat sa ne uitam in cosul de cumparaturi al cuiva din Romania si vom afla foarte mult despre respectul de sine.
confruntadurerea a spus asta la 25 iunie 2009 la 4:29 pm