a durat si a fost bine

A durat si a fost bine. S-a intrerupt acum. Eu nu moderam comentariile, la mine pe blog comenta oricine, orice. Era platforma deschisa, mi-am luat-o in consecinta dar nu cine stie ce. Surprinzator de putin chiar. Ma asteptam ca felul meu de a vedea lucrurile sa genereze o isterie in masa. Nu a fost asa. Au fost cativa nebuni dar nu multi. S-au potolit. I-am plesnit si s-au potolit, cei ca lumea de la mine de pe blog s-au suparat pentru ca mi-au vazut latura palmuitoare. Nu toti, unii mi-au fost alaturi si le multumesc cu toata convingerea. Pentru ca ei au vazut in spatele palmelor mele. Eu am o deschidere with a twist, daca exista asa ceva. Pe cat sunt de deschisa cu cei care merita, pe-atat sunt de scarba cu aia care nu merita deschiderea mea.

In lunile astea s-au intamplat lucrurile asa cum banuiam. Au crescut, au crescut, au crescut vizionarile blog-ului meu. A crescut si numarul de mail-uri. De la 50 pe zi la 100 sau 150 chiar. Asta ma intereseaza cel mai mult. Ca oamenii sa imi scrie si eu sa le pot raspunde. Mail-urile au variat intre declaratii demente de dragoste si probleme serioase, probleme care ma onoreaza si cu care ma lupt cu tot devotamentul de care sunt capabila, alaturi de cei care mi le-au scris. Blog-ul, la scara lui, in zona unui blog scris de o personalitate care nu e publica, a atins tot ce putea atinge: vizionari ingrozitor de multe, incurajarea oamenilor de a-mi scrie lucruri pe care nu le pot discuta cu nimeni, gasirea de oameni cu adevarat destepti, frustratii plini de ciuda pe ideile mele si pe viata mea, hartuitorii pe care, din pacate, societatea romaneasca nu ii poate numi asa pentru ca nu avem psihologie in Romania, e doar un moft de ochii lumii. Am intalnit multe fatete ale nebuniei si am ras, recunosc, de foarte multe ori. Pentru ca e comic, de ce sa mint? E comic si eu nu ajung sa vad partea trista. O vad doar pe aia comica.

Incepand de astazi voi introduce moderarea comentariilor. Nicidecum cu mahnire ci, recunosc, cu placere copilareasca. Ma bucura gandul ca cel care a generat o valtoare de personalitati astazi se isterizeaza vazand ca nu mai ajunge nimic din nebunia lui in ochii celor care ma citesc.

Asta e. Daca vrei sa treci de la stadiul de blog cuminte, cu cateva zeci de vizionari pe zi, la stadiul de blog vizionat de-ti vine sa si razi de cat de vizionat e in pofida subiectelor abordate, trebuie sa iei in calcul ce ai luat toata viata, in succese de proportii sau marunte: ca lumea se enerveaza foarte tare si ca se manifesta scarbos. Trebuie sa iei in calcul tot ce ia un lucru de succes: invidie, crize, incercari subtile sau mitocanesti de intimidare si demoralizare, atacuri, insinuari, stalkeri. “E doar un blog” dar o buna radiografie a lucrurilor importante, o buna mostra a felului in care se desfasoara raportarea oamenilor la mine.

Intentia mea este una foarte limpede cu acest blog. Am obtinut exact ce am vrut cu el si, evident, voi continua sa obtin ce vreau cu existenta lui. Avand putin mai multe dificultati ca in trecut, dat fiind ca viata mea in Berlin zgandare si mai tare oamenii care erau iritati de consecventa mea in gandire si actiune.

Pentru cei dezamagiti de lipsa mea de sensibilitate: eu nu sunt om sensibil, recunosc. Nu in ideea in care sensibilitatea implica vulnerabilitate. Eu am o sensibilitate selectiva. Asa s-a intamplat. Nu sunt neaparat mandra de asta dar trebuie sa recunosc ca imi este de folos. Ma emotionez la vederea unei caprioare si imi tremura genunchii dar am si placeri porcesti.  De a manipula, de a intimida, de a plesni. Si nu ascund asta.

Mai am un talent imputit: reusesc sa imi creez un climat foarte placut si ies rar in afara lui. Blog-ul de fata nu este una din situatiile alea care ma fac sa ies. Cine accepta acest compromis, e binevenit.

Poporul roman m-a dezamagit intotdeauna si continua sa ma dezamageasca. Dar nu o sa renunt la cei putini care se zbat sa ramana puternici si demni doar pentru ca ne improsca vesnic cu noroi cei prea prosti sa iasa din el. Am invatat si eu cate ceva din mizeria Romaniei. Am invatat cum sa o tin departe si cum sa ii protejez si pe altii de ea. Agitatiile in mocirla nu sunt interesante pentru mine. Sunt previzibile. Lumea aflata acolo se face de ras si pierde vremea. Te uiti o data, de doua ori, de trei ori. Dar a patra oara iti ia ochii cu totul si cu totul altceva. Si esti salvat.

*am facut poza pentru a ilustra vorba romaneasca “cum iti asterni, asa dormi”. Eu asa “imi astern”. Prin urmare asa dorm.

~ prin confruntadurerea pe 19 iunie 2009.