printre straini

street

Nu glumesc, nu intreb ironic. Dar ce o fi in capul romanilor cand spun chestia cu “printre straini”? Ca in fraze de genul: “Da, viata e mai buna acolo dar sa fii printre straini?”. Am auzit foarte des asta. Oricare ar fi virtutile unei societati (alta decat cea romaneasca) argumentul suprem contra obtinerii tihnei sau chiar fericirii in cadrul societatii respective este “dar esti printre straini”. Jur ca nu fac pe nebuna dar nu reusesc sa resimt nicicum, nu reusesc sa asimilez nicicum acest argument. Nu stiu la ce se refera exact, nu imi pot da seama ce gandesc exact romanii in timp ce spun asta. Au gandit-o sau este o treaba pe care o arunca celorlalti si pe care si-o arunca lor insisi tocmai pentru a nu se gandi la ce inseamna desprinderea de societatea in care te-ai nascut si ai crescut?

Cu ocazia acestei spaime colective de “straini”, m-am gandit si eu la cuvantul asta – “strain” – cu mai multa atentie. Ca, sincera sa fiu, nu i-am acordat cine stie ce atentie de-a lungul vietii. Daca luam valoarea lui stricta, de baza, strainul este, evident, cel care face parte din alta tara, din alta zona decat cea in care tocmai traieste. Dar luand aceasta acceptiune a termenului, nu vad de unde ar putea veni indoiala si dramatismul conditiei de strain. Continuand aprofundarea termenului (nu la cine stie ce nivel ci la nivelul accesibil oricarui prost si anume cel de dictionar), incep sa ma intereseze cat de cat implicatiile cuvantului. In masura in catre strainul este cel care nu are nici o legătură, nici o contingenţă cu ceva, care este departe de ceva sau cel care este de altă natură, are alte particularităţi decât mediul în care se află. Imi dau seama foarte repede si cu o senzatie nu tocmai placuta pe sira spinarii ca stiu ce inseamna sa traiesti “printre straini”. Am trait asa cam toata viata. In Romania. Acum nu mai sunt printre straini iar asta imi dezvolta niste aptitudini de care habar nu aveam si ma face sa am niste stari, atat fizice cat si psihice, despre care citisem doar. Insa, asa cum stiti, consider descrierea incantarii ca pe ceva scarbos, aproape vulgar. In plus, incantarea reala nu cred ca se poate descrie, pacea interioara nu se poate descrie, ma supara sau plictisesc cei care incearca asemenea descrieri.

Revin la teama romanilor de a trai printre straini. Le acord increderea de a considera ca se tem ca cei din alte tari au alte particularitati decat romanii si ca ei se simt departe de aceste particularitati. Si aceasta teorie nu ar fi rea, ar fi chiar usor de digerat daca as intelege foarte bine doua lucruri: care sunt, exact, particularitatile romanilor cu care particularitatile oamenilor din alte tari intra in contradictie si cat de corect este sa eviti aruncarea ta in “alte” particularitati dupa ce vreme indelungata particularitatile care se lasa intrezarite in propria tara sunt neplacute? Care sunt particularitatile carora le vor resimti romanii lipsa devreme ce ei sunt, cel putin verbal, nemultumiti continuu de mersul lucrurilor in Romania? Ce le va lipsi exact? Si prin ce sunt cei din alte tari atat de “straini”? Ca se pare ca valorile pe care le respecta si romanii sunt de multa vreme respectate in alte tari, se pare ca mare parte din romani sunt niste prizonieri ai unui sistem iar valorile lor sunt continuu calcate in picioare. Sau cel putin asa ne vaicarim ca natie de cand sunt eu pe lumea asta.

Si as vrea sa faca fiecare in minte un exercitiu. Cu onestitate, ca altfel il dam incolo de exercitiu si nu-l mai facem. Cat de apropiati va sunt romanii ca “particularitati”? Ce il face pe un om nemultumit de Romania sa se simta, totusi, acasa in Romania? Un set corupt de valori cu tentaculele intinse in absolut orice zona de existenta? Amintirea momentului (inexistent, de fapt) in care aceste valori nu erau corupte? Speranta ca ele se vor scutura de coruptie, lasand astfel tara sa fie cu adevarat “acasa” pentru cei ce se vor naste dupa noi? Te poti simti acasa in oricare din variante? Te poti simti acasa intr-un loc in care orice se construieste este relativ si sta in permanenta intr-un echilibru precar? Si nu vreau sa aud ca echilibrul si lipsa de relativ sunt ceva aflat in interiorul omului – sigur ca e asa dar daca este, intr-adevar, asa, ce importanta are unde traim si cum putem fi straini in vreun loc? Argumentul este pro desprindere usoara, nu contra ei, asadar.

Nu iti este mai degraba straina sotia cu care faci sex sub plapuma fara sa stii daca a avut orgasm sau nu si nu iti este mai degraba strain copilul pe care nu il intrebi niciodata daca este cu adevarat fericit? Nu iti este mai degraba strain orice prieten cu care discuti generalitati fara sa stii ce il face sa sufere sau ce il incanta cu adevarat? Nu iti sunt toti acesti oameni mult mai straini sau la fel de straini ca oamenii din alta tara? Prin ce iti sunt ei apropiati? Iar daca exista oameni pe care-i iubesti si admiri, cat de apropiat de ei te dovedesti a fi participand la stagnarea lor intr-un mediu care este, fara urma de indoiala, ostil? Cat de slabi suntem sa ne lasam amagiti ca familiaritatea si apropierea sunt lucruri care tin de cateva comoditati?  Cand oamenii spun ca le este dor de tara, de ce le este dor? In afara de oamenii prinsi in sistemul romanesc. Poti suferi teribil pentru tara ta, poti suferi sa te gandesti ca ea nu avanseaza cu adevarat, poti suferi teribil pentru cei care si-au facut un culcus in pofida intemperiilor de toate felurile in Romania. Dar nu iti poate fi dor de Romania. Pentru ca nu iti poate fi dor de o senzatie de disconfort.

Indraznesc sa va spun eu ce inseamna “printre straini” pentru romani: inseamna sa fii printre oameni pe care chiar trebuie sa ii cunosti. Si, mai complicat de-atat, inseamna sa fii printre oameni care vor si ei sa te cunoasca la randul lor. Si de-aici vine toata complicatia. Sunt oameni care nu te tolereaza in virtutea apartenentei la o natie. Sunt oameni in randul carora trebuie sa intri fara garantia, dealtfel subtire, a nationalitatii. Esti “printre straini”. Adica ei trebuie sa afle care sunt particularitatile si valorile tale nationale si tu trebuie sa le afli pe-ale lor. Asta doar pentru inceput. Pe urma vine cel mai cumplit lucru pentru romani: trebuie sa patrunzi in intimitatea oamenilor si sa-i lasi sa patrunda in a ta. Lucru pe care romanii nu stiu sa-l faca. Pentru romani intimitatea este ceva marunt, de obicei putin jegos, intimitatea este locul in care-ti permiti orice si nu locul in care dai dovada de cea mai crunta exigenta in ceea ce te priveste. Felul in care stau romanii imbracati in casa spune foarte multe despre intimitatea lor, oricat de superficial ar parea argumentul. Asa cum am mai spus, faptul ca romanii spun in ziare si in emisiuni ca un barbat este potent devreme ce are deja doi sau trei copii spune si mai mult. Iar faptul ca lumea se irita cand aduci ideea de fericire in discutie, spune aproape totul.

“Printre straini” inseamna ca va trebui sa descoperi ce te defineste pe tine ca identitate asa incat sa nu poti fi risipit usor, “printre straini”mai inseamna ca te-ai putea face de ras cu toate incapacitatile si tampeniile tale, cu toate rigiditatile tale si cu toata ipocrizia ta, cea cu care ai functionat in Romania fara probleme aparente.

Sa luam o zi din viata cuiva intr-o tara civilizata, o zi care nu are cum sa tina de nationalitate, veti vedea de ce. Nu se accepta varianta scremerii unei zile in contextul romanesc, nu se accepta slalomul printre mizeriile romanesti, ca daca trebuie sa iti strecori jenat si temator felul de a fi – nu poti numi asta viata, cu adevarat. Si sa nu complicam lucrurile cand nu e cazul. Asa cum stiti, sunt un disciplinat teoretician si asimilator de teorie deopotriva dar acum vreau sa luam o zi din viata cuiva si sa ne ferim cateva secunde de teorie. O luam asa, la minima rezistenta, in detalii marunte. E placut sa te trezesti intr-o casa placuta, confortabila. E placut sa ai lucruri familiare in jur. Cum ar fi: cer, soare, miros de tei in unele luni, miros de iasomie, poate, miros de soc, miros de iarba, pur si simplu, zgomot usor de oras sau nu neaparat dat fiind ca poate unii nu agreeaza orasul, poate nu s-au nascut in el. Miros de cafea, vecini prietenosi care stau de vorba cu tine de fiecare data cand te vad, vecini care te invita la masa si pe care ii inviti la masa, vecini care au placerea sa-ti aduca ceva aburind, gatit proaspat, vecini care-ti imprumuta carti si carora le imprumuti carti. Vecini cu care poti sa si discuti cartile imprumutate. Vecini care te invita la orice petrecere fac, vecini care se ofera sa ia pachetele aduse de postas atunci cand tu nu esti acasa. Pe urma sunt cei de la cafenele, de la magazine, de la chioscul de ziare, politistii din zona – e frumos ca toti sa te salute si tu sa te bucuri sa ii vezi, ei sa se bucure sa te vada. Le povestesti ce ai mai facut, ei iti povestesc ce au mai facut, comentezi cu ei evenimentele recente, mai cunosti prieteni de-ai lor, le cunosti iubitii, iubitele, copiii, parintii. Pe urma sunt oamenii cu care lucrezi: toti personaje interesante, oameni de cuvant, oameni preocupati realmente de ceea ce fac si de ceea ce faci si tu, macar in ideea egoista de cat de bine se impleteste ceea ce faci tu cu ceea ce fac ei. Si catre seara sunt prietenii care te invita la ei acasa sau cu care iesi in oras, prieteni care au aceleasi gusturi ca tine, aceleasi ganduri ca tine, aceleasi registre ca tine, mai bine spus. Poti discuta orice cu ei, simti ca pacla ipocriziei s-a ridicat pentru totdeauna. Ei bine, la finalul acestei zile, eventual si dupa sex cu un barbat emancipat care iti intelege fiecare sunet si fiecare tresarire tu sa spui: “Totusi, sunt printre straini. Imi este foarte dor de Romania.”

Sa va spun cum ma gandesc eu, ca ma gandesc, sa stiti, eu iau Romania in calcul in fiecare zi. Ma gandesc: “o sa mai trec din cand in cand pe-acolo, ca sa imi aduc aminte de moartea si oroarea care domnesc peste tara aia asa incat nici sa nu imi dau voie sa mi se faca dor de ceva ce nu a existat, de fapt, niciodata.” Dor imi este de mine si de ceea ce am fost eu in Romania, de ceea ce au fost si sunt oamenii pe care-i iubesc – toate astea fiind in permanenta umbrite de Romania. Da, de lucrurile astea imi e dor. Dar de Romania – niciodata. Romania nu inseamna nimic pentru mine. Fiinta mea acolo inseamna ceva, asa cum fiinta mea inseamna ceva oriunde. Romania este doar un context nefericit care m-a transformat in consecinta. Dar nu imi poate fi dor de ea. Ar fi destul de bolnav acest dor. Sigur ca, odata iesit dintr-o situatie grea, vrei sa revezi contextul ei din pozitia confortabila nou obtinuta dar asta nu este dor sau dragoste, este doar o rememorare. O rememorare a zilelor in care am fost “printre straini”.

Dar reversul nu poate fi valabil. Situatia inversata, cea care ma preocupa, situatia in care romanii se tem de a fi “printre straini”. Pentru ca, daca este asa, inseamna ca romanii se simt confortabil in valorile lor actuale romanesti – ceea ce prefer sa cred ca este imposibil. Ca sa nu cred ca este tragic. Inseamna ca ei prefera familiaritatea si confortul greselii noutatii corectitudinii si exigentei. Iar acest lucru nu pune pe nimeni intr-o lumina prea buna. Cat despre cei care se cred capabili sa restructureze valorile – de unde stiu ei ca perspectiva lor este dreapta, de unde stiu ei ca nu sunt infectati? Doar o minte care traieste macar un timp departe de focar poate indrazni o restructurare.

~ prin confruntadurerea pe 4 iunie 2009.

45 Răspunsuri to “printre straini”

  1. “vecini prietenosi care stau de vorba cu tine … cei de la cafenele, de la magazine, de la chioscul de ziare, politistii din zona – e frumos ca toti sa te salute si tu sa te bucuri sa ii vezi, ei sa se bucura sa te vada.”- e un tablou idilic, dar oare e asa? eu am constatat ca nu. ca pentru vecini, adesea nu existi. ca “bucuria” cu care esti intampinat este o simpla politete exersata sau, mai rau, comerciala. nu se poate nega “lumii civilizate” doza ei buna de ipocrizie. si nu este o critica, ci, repet, o constatare. in orice parte a lumii emigranul, mai ales la prima generatie, este cetatean de mana a doua. noi nu avem din pacate norocul de a fi cetateni de mana intai in propria tara. cat despre conceptul de “a fi printre straini”, cred ca e o chestie de civilizatie. o chestie care se invata in timp, dupa generatii de trai cuviincios si asezat, cum noi nu am avut niciodata.

  2. @serialcharlie: m-am gandit mult zilele astea la doza de ipocrizie a occidentalilor. Privesc acest lucru cam asa cum privesc ideea ca romanii sunt ospitalieri. Sigur ca exista si straini ipocriti dar mult mai putini decat romanii ipocriti. Trist este ca romanul este ipocrit in profunzimea lucrurilor dar nu reuseste sa fie ipocrit si la suprafata cand vine vorba despre politete impecabila. Cateodata imi doream putina ipocrizie de suprafata de la romani.

    Eu ma aflu in mijlocul tabloului idilic. Nu o spun laudativ ci o spun pentru ca in zilele in care am fost complexata si speriata de statutul de imigrant, lucrurile nu s-au legat asa cum sunt ele legate acum. Am avut zile in care am crezut ca, intr-adevar, sansele de integrare sufleteasca, sa spunem, sunt aproape nule. Ma simteam un cetatean de mana a doua dar asta nu era nicicum vina celor din jur. Probabil ca nu am avut deschidere totala fata de cei din jur in zilele alea. Cu siguranta ca nu am avut. Trebuie sa le dai oamenilor o sansa sa te cunoasca. Ei sunt deschisi de cand te vad prima oara, incep sa se indeparteze daca faci lucruri stupide, mitocanesti, gresite. Altfel nu. Cu siguranta nu in metropole emencipate. In orase putin emancipate e dificil, cu siguranta, este evident ca prosti intoleranti sunt peste tot.

    Vezi tu, ai spus ca noi nu avem sansa de a fi cetateni de prima mana nici in propria tara. Asta mi-a atras foarte serios atentia. Macar in alta tara ai o justificare a faptului ca esti cetatean de mana a doua dar care este justificarea acestui lucru in Romania? Macar in alta tara (acceptand ideea ca cei din tara respectiva te considera un cetatean de mana a doua) ai sansa ca la a doua generatie sa fii cetatean de prima mana. In Romania nu ai aceasta sansa iar acest fapt este sufocant.

  3. Am zâmbit înca de când am citit primele rânduri, à propos de remarca românilor, “Da, dar esti printre straini”.

    Strain e cel cu care nu ai nimic sa-ti spui. Nu cred ca ar mai fi ceva de adaugat. Nu conteaza tara. Cu cât calatoresti mai mult, cu atât e mai greu sa accepti România si marea majoritate a locuitorilor ei. Tocmai am avut o experienta neplacuta cu un compatriot, care actioneaza conform dictonului: daca cineva îti întinde degetul, i-ai toata mâna.

    Cred ca esti norocoasa în comunicarea cu vecinii, aici multa lumea se muta o data la 3-4 ani. Dintre toti cunoscutii mei singurii care-si cunosc vecinii sunt cei care stau în blocurile-cooperativa unde au consiliu de bloc, sau cei care locuiesc în condominiums, si asta nu înseamna ca se frecventeaza. Mai rau, chiar oameni care locuiesc în acelasi apartament nu au nimic în comun. Unii canadieni/québécois sunt interesati de alte culturi, altii nu, nu pot generaliza. Multi nu au calatorit mai departe de all inclusive resort, dar mai frecventeaza concerte si restaurante care-i initiaza oarecum în alta cultura.

    Stii ca imaginea mea despre “afara” nu e defel idilica, fiecare doarme cum îsi asterne. Dar nu sfatuiesc pe nimeni sa stea în România daca are ocazia sa plece. Macar pentru încercarea de a se adapta, a se autoevalua, a afla cine sunt dincolo de contextul mlastinos al locului de bastina.

  4. n-am inteles niciodata acele persoane care se ataseaza de o casa, de un obiect, de o tara. pentru mine oamenii sunt importanti si intotdeauna am simtit ca trebuie ca corectez viata datorita careia m-am nascut aici, intre oameni care nu au nimic in comun cu mine.
    cand esti copil parintii tai incearca sa iti insufle niste valori. pe masura ce cresti observi ca valorile alea trebuie lasate la o parte. ele nu sunt bune decat in teorie. iti pui intrebarea de ce? si incerci sa vezi cum se poate remedia situatia. dar atunci realizezi ca oamenii nu sufera din cauza asta si nu vor nici in ruptul capului sa se adapteze, asa ca mai bine sa nu schimbi nimic.
    in clasa a zecea am fost la teatru cu clasa sa vedem o piesa de Caragiale si m-a intrigat si revoltat in acelasi timp rasul colegilor, pe care ii stiam la fel de corupti ca si personajele si care ma ironizau pentru idealismul meu.
    mi-am dat seama ca am lucruri mai bune de facut decat sa-i inteleg.
    pe scurt: romanii stiu ca nu e bine ceea ce se intampla, le place constatarea asta, isi plang de mila, si de fiecare data cand li se intinde o mana gasesc un pretext pentru a ramane in mocirla. ii urasc si ii invidiaza pe cei care ies. ii considera tradatori, dar ar face acelasi lucru daca s-ar simti capabili si ar avea forta necesara.
    nu pot schimba oameni impotriva vointei lor, asa ca merg pe drumul meu nerabdator sa las totul in urma. si intr-un fel aceasta experienta cred ca ne aproapie.

  5. @Antoaneta: intotdeauna, asa cum stii si asa cum bine spui, am sustinut intotdeauna aceasta autoevaluare dincolo de locul caldut cu care te-ai obisnuit. Ce se intampla dincolo de aceasta autoevaluare nu poate nimeni sa stie si nici nu trebuie sa stie. Ideea este sa ai curajul de a o face si de a vedea unde te duce.

    @Rogue: nici eu nu am inteles aceste persoane si intotdeauna m-am gandit (mi s-a confirmat apoi in anii dedicati studiului mortii) ca atasamentul de acest gen te face sa mori mai greu decat oamenii care nu se ataseaza de nimic palpabil. Desprinderea de viata este mai anevoioasa cand, pe intreg parcursul ei, ai dat dovada de acest gen de atasament.

    Ca de fiecare data, ma impresioneaza si onoreaza ceea ce scrii. Pentru ca mintile noastre sunt, intr-adevar, apropiate. Chiar si dincolo de nerabdarea noastra de a lasa Romania in urma.

    La fel ca si tine, am realizat si eu la un moment dat ca oamenii din Romania nu sufera pentru lucrurile care tie iti par apasatoare – momentul in care realizezi ca apasarea nu este una colectiva este unul din cele mai triste momente. Eu m-am amagit multa vreme cu presupusa solidaritate subtila in fata apasarii.

    Ma bucur mult ca ai ajuns la concluzia ca ai lucruri mai bune de facut decat sa-i intelegi pe cei care nu iti impartasesc idealismul. A se citi “realismul”, de fapt.

    Intr-adevar, romanii sunt mari cautatori de pretexte pentru a ramane in mocirla si, intr-adevar, ei simt numai ura si invidie pentru cei care ies. Balta in care se balacesc romanii este revoltatoare, complacerea lor este revoltatoare.

    Pe langa toate ideile punctate, ai mai adus in discutie un element pe care nu l-a mai adus nimeni in discutie de fata cu mine, un element care ma preocupa si pe mine: reactia romanilor la Caragiale. Rasul in hohote in fata unor situatii pe care eu le-am vazut ca pe niste tragedii inca de mica. Si cu-atat mai mult cand, mare fiind, am aflat ce gandea Caragiale despre romani.

  6. doar o mica observatie – zici ca Romania nu inseamna nimic pentru tine. la cat de des abordezi subiectul si avand in vedere patima cu care o faci, as zice ca inseamna o gramada de chestii pentru tine – ce-i drept, chestii nasoale.

  7. @Paganu: da, se poate crede asa, ai perfecta dreptate. Dar cred ca trebuie sa ma gandesc la un alt fel de a descrie ce inseamna Romania pentru mine. De fapt, nu e potrivit sa spun “Romania inseamna foarte mult pentru mine”. Efectele vietii in Romania se resimt inca foarte puternic. Asta cred ca este exprimarea corecta. Si, cand incerci sa-ti cureti organismul de o dependenta, nu esti foarte seren in prima faza. Si nimeni nu spune “tutunul inseamna foarte mult pentru mine” in timp ce se lasa de fumat, de exemplu. Faza serenitatii nu cred ca va veni in raport cu Romania dar faza indiferentei va veni cu siguranta.

  8. Hehe, cine stie, poate om pune mana si-om schimba oleaca Romania in vreo zece-douazeci de ani, numai-numai ti-o ajuta la seninatate :) . Ca fost traitor printre straini si actualmente traitor intr-un oras deosebit de nasol din RO, tre’ sa sper, altfel nu se poate (mai sper, de asemenea, sa ma mut curand intr-un oras mai putin nasol).

  9. @Paganu: trebuie sa speri, intr-adevar. Ca alta motivatie nu exista deocamdata. Nu m-am gandit niciodata la ideea ca exista speranta ca un oras romanesc sa fie mai bun decat altul. Dar asa e, evident. Si s-ar putea (de fapt, asa va fi) ca in primele luni sa te simti bine datorita schimbarii, macar pana cand cunosti orasul.

  10. Oooh, crede-ma ca nu exista comparatie intre Brasov si Pitesti :D .

  11. Romanii nu-s prosti, evident.Sunt constienti ca intr-o supa reincalzita nu iti mai “pierzi” timpul incercand sa intelegi aroma ci o inghiti ca pe apa sa-ti tina de foame si atat.In supa reincalzita din tara de origine, e usor sa fii strain cu cel ce cel mai aproape-cu tine insuti, in timp ce intr-o noua tara obligat-fortat te confrunti cu noua aroma a limbii, a culturii, a obiceiurilor, traditiilor si noutatilor.

    Printre oameni noi, da, te reanalizezi, iti pui mintea si sufletul sub lupa microscopului ca sa vezi care-i aroma ta defapt si cat din ce ai fost pana acum e datorat apei in care te-ai scaldat pana atunci.

    Nu m-a speriat niciodata aceasta confruntare cu noul, ba din contra, absenta ei m-a nelinistit.

    Sunt inca incompetenta cand vine vorba despre a formula axiome despre schimbare,ce-i drept, dar pot spune ca pentru orice provincial confruntarea cu Bucurestiul e, intr-o mai mare sau mai mica masura, o confruntare cu o alta tara.Chiar daca populata de oameni foarte asemanatori cu cei de acasa.De fapt nu numai cu Bucurestiul, ce mai, cu orice loc nou, daca vrea careva sa generalizeze.

    In momentul in care mintea ta nu-ti mai e straina, dorintele, potenţialul, trairile tale au mai mult decat intelesul de dictionar, esti cetatean al lumii si nu mai esti strain nicaieri.Ca tot imi place mie enorm versul lui Martina Topley Bird-”the world is my home, you see”.

  12. @Paganu: le cunosc pe amandoua si, da, este o imensa diferenta intre Brasov si Pitesti. Te vei simti bine in Brasov. Eu ma simteam intotdeauna bine in Brasov si il simteam ca pe un oras mult mai civilizat decat Bucurestiul. Sau te muti la Pitesti? :)

    @Stef: “in momentul in care mintea ta nu-ti mai e straina” – despre asta este vorba, draga mea. As face campanii pe aceasta tema, as incuraja cu cea mai intensa convingere acest lucru. La asta se rezuma totul.

  13. Iic. M-am mutat o data la Pitesti, sper sa nu ma ma mut si a doua oara.

  14. Intrebare: daca ai avea la dispozitie o valiza nucleara si ar exista un buton acolo care ar sterge cu totul si pentru totdeauna Romania de pe fata pamantului, ai apasa butonul? Ca nu e strigator la cer sa mai existe inca o tara atat de revoltator de inutila si de imbecila?

    (Din cate inteleg la tine este mai degraba o reglare de conturi afective cu aceasta tara. Asta e si motivul pentru care iti mentii anpnimatul. E o cura prin injuratura, o terapie prin flegma. Am practicat-o si eu cand am vrut sa scot o persoana sau alta din carnea sufletului meu.)

  15. A, si inca ceva, nici nu stii cat de romanesc este dispretul asta fata de Romania, cat de neaosa e autodispretuirea si ura de sine. Daca ai sti ca injuratura preferata a romanului nu este de mama ci de tara, daca ai vedea cum toate posturile de radio si de televiziune se intrec care mai de care sa scuipe si sa-i unga de cacat pe romani, daca ai fi constienta ca de la opinca pana la vladica toti si-au facut o profesiune de credinta din a injura “cacatul” asta de tara, ti-ai da seama cat de aproape esti de Romania, de romanitate ca sa folosesc un barbarism. Ti-ai da seama ca a o apuca pe calea asta e cea mai proasta metoda de a te detasa de Romania pentru ca pur si simplu este artera principala a romanitatii: sila, scarba, dezgustul de sine. Asta de la Cioran pana la Mihaela Radulescu (vezi ultimele ei epistole catre Romani).

  16. Nu ma pot abtine: ce spui despre criminala in serie – cadrul medical care a ucis in paradisul nemtesc sute si sute de pacienti. A mai fost un caz asemanator in America. Despre tinerii care intra in scolile nemtesti si isi ucid profesorii si colegii. Despre Fritz Rietzl. Despre faptul ca criminalul lui Ioan Petru Culianu a ramas necunoscut (iata crima perfecta) intr-o tara (Statele Unite) care pretinde ca nici un vinovat nu ramane nepedepsit si ca sistemul ei de securitate este aproape imbatabil. Am adus in discutie aceste doua tari pentru ca Germania este tara ta si Statele Unite este tara pe car e o cunosc intrucatva.

  17. @Horia Patrascu: dragul meu, daca as putea sa sterg Romania de pe fata pamantului, nu as face-o. Macar din teama fata de sloganul unui eveniment artistic aici, in Berlin: “Wenn Orte verschwinden, tauchen sie woanders auf” – “Cand dispar locuri, ele reapar in alta parte”. Daca as putea, as face in asa fel incat sa educ de la zero poporul roman. Ceea ce constituie deja un mare compliment pentru acest popor.

    Ura de sine nu este tipic romaneasca. Cred ca ea nu exista deloc in Romania, de fapt. Aici trebuie sa te contrazic categoric. Citeste, te rog, cand ai timp, despre ura de sine a evreilor, spre exemplu, despre ura care ii ducea la sinucidere doar pentru ca se simteau vinovati pentru generarea antisemitismului. Romanii nu se urasc pe sine. Nu ar fi rau sa o faca, poate.

    Important este ce faci in paralel cu revolta fata de Romania. Tocmai asta ne impiedica sa punem, fie si in gluma, oameni ca Emil Cioran si Mihaela Radulescu in aceeasi zona.

  18. Ura de sine – Cred ca multi se multumesc sa înjure România scaldându-se în aceeasi mocirla în care s-au nascut si au trait, fara sa faca nici un efort sa învete altceva, sa faca altceva, sa-si largeasca nitel orizonturile. Înjuratul României nu include propriul anturaj si propria persoana. C., ai spus foarte frumos, as educa poporul român de la 0. Probabil nu pe tot, mai sunt ceva inimi largi si minti înalte pe acolo, chiar citeam despre cazul unui tânar cu o boala extrem de grava si despre ajutorul pe care l-a primit de la cei din jur, nu de la Stat. Ca sa nu mai vorbesc de Lia si cei implicati în proiectul ei. Ma feresc sa critic România fata de straini, iar fata de români numai când stiu ca cei din fata mea au mintea deschisa. Horia nu s-a referit în comentariu la subiectul în sine: a fi printre straini, ce înseamna straini? Eu nu fac diferente între prietenii români, italieni sau francezi. În fine, traiesc cu un strain, care mai e si alta rasa, e împotriva naturii mele românesti, presupun, chiar daca stia cine sunt Blaga si Eliade înainte sa ne cunoastem;)

  19. @Antoaneta: de dragul corectitudinii, spun si eu din nou ca am intalnit romani absolut remarcabili. Cand romanii sunt remarcabili, parca dau clase oricarei natii. Sau cel putin asa simt eu. Durerea mea vizeaza uzura acestor romani remarcabili pe un altar pe care-l consider incert si nedemn. De fapt, tu stii foarte bine asta despre mine.

  20. Antoaneta. Nu faci diferenta intre francezi, italieni si romani pentru ca realmente nu e nici o diferenta intre ei. Nici eu nu ma simt printre straini cand plec din tara, ba deseori mi se intampla sa ma simt mai bine decat in tara (conditii mai bune, o mai mare civilizatie, relatii interpersonale mult mai normale). Nu as ignora totusi motivul pentru care se intampla lucrul acesta: se simt mai bine, zambesc mai mult, sunt mai apropiati unii de altii pentru ca realmente o duc mai bine. As vrea sa-i vad cum ar reactiona daca ar fi in cacat pana la gat si daca de dimineata pana seara li s-ar spune cat de urati, tampiti si saraci sunt.

    Popor. Ce inseamna popor? Ma mira cum oameni inteligenti ca voi continua sa vorbeasca in termenii psiologiei popoarelor de la inceputul secolului trecut. O stim bine astazi, popor e o notiune inventata si popor inseamna cel mult cateva zeci de oameni. Popor inseamna elita care stabileste un specific, da contur unei mase amorfe, stabileste un brand. Trecerea de la hoarda la popor e asigurata de aparitia uneia sau mai multor personalitati accentuate. Iar cand vorbim de popor pe acestea le avem in minte. Ce reprezentare avem noi cand ne gandim la poporul francez, de pilda? Ne gandim imediat la Balzac, la Napoleon, la Proust si la alti cativa. La fel si in privinta altor popoare. Nu e vorba de reducerea unui popor la un numar (sau o singura) personalitate reprezentativa, ci pur si simplu de reconstituirea mentala a notiunii de popor. Popor inseamna personalitatile (culturale, artistice, politice) care reusesc sa dea forma unei mase amorfe de oameni. (Sa ne gandim doar la felul in care romanii se identifica si sunt identificati la randul lor cu personalitati precum Enescu, Eliade, Cioran, Ionescu, Nadia Comaneci, desi acestea si-au trait mai mult de trei sferturi din viata in afara tarii si s-au consacrat acolo).

    Asa ca poporul roman nu este masa ci elita. Masa este peste tot la fel. Si apropo, eu tin minte de cand eram copil (m-am nascut intr-un oras din provincie) ca vecinii se ajutau intre ei, se invitau la masa, cand faceau ceva bun se batea la usa si se aducea merinda aburinda. Era o migratie a copiilor permanenta dintr-un apartament intr-altul, usile nu existau pentru noi. Parintii erau linistiti cu orele, nu se intrebau unde suntem si ce facem, stiau ca suntem la joaca, pe scara blocului, la vecina cutare sau in fata blocului. Oamenii isi zambeau fericiti, se intrebau ce mai fac, stateau cu orele unii la altii, de sarbatori era un adevarat paradis cu schimburi de bucate calde si bune. La aniversari oamenii se imbracau cat mai frumos, spuneau glume, erau draguti unii cu altii. Eu asa am crescut. Si nu am crescut in Occident, ci intr-un oras de provincie. E foarte adevarat ca dupa Revolutie si mai ales in Bucuresti unde locuiesc actualmente oamenii sunt inversunati, incrancenati, speriati parca unii de altii, se rastesc, se injura, se sapa pe la spate. Aici, in Bucuresti, vecinii de bloc nu se saluta, iti evita privirea in cele mai neobisnuite moduri, si cauta sa intre cat mai repede fiecare in celula lui, ca niste sobolani care fug ingroziti spre cuibul propriu. Nici macar nu ii condamn. Bucurestiul e un oras bolnav, putred pana in maduva oaselor. Nu condamn pe nimeni. E normal sa fie asa cand timp de 40 de ani a fost cel mai expus la suspiciunea permanenta, la frica de vecinii care te pot turna, la frica de a nu gresi, frica de a nu fi condamnat doar pentru ca esti dragut cu unul sau cu altul (cine stie cine e, cine stie cum e privit de catre Stat), frica, frica si iar frica. E normal sa arate asa oamenii si orasul, ca dupa un bombardament sufletesc. Ce nu mai e normal e ca acest bombardament sa continue si astazi.

  21. Draga C.,

    Stiu prea bine ce e ura de sine. Spui cu o asa nonsalanta ca ar fi bine sa se urasca precum evreii care se sinucideau pentru ca isi imaginau ca au declansat holocaustul, ca nu mi-e greu sa imi imaginez ca regreti ca nu s-a declansat un holocaust si impotriva romanilor. Fiecare cu ura lui de sine, aia a evreilor e clasica pana la stereotip.

    Acuma, eu ma intreb in ce masura – si poate ar fi bine sa te gandesti serios la intrebarea asta – in ce masura cei care pleaca din tara isi pierd dreptul moral de a vorbi de Romania si de romani. Mai ales in a vorbi-o de rau. Pana si Cioran si-a oprit criticile fata de Romania (oricum acolo nu aveau nici un sens) si si le-a indreptat catre occident, decadenta Frantei s.a.m.d. A barfi Romania cand te afli in sera occidentala mi se pare ca seamana cu un act cu totul gratuit de repudiere a originii pentru a-ti dovedi devotamentul total fata de noul stapan. Pe de alta parte e si greu, daca nu imposibil sa judeci critic tara de adoptie, ma intreb ce figuri ar face cei de acolo daca ai profera in germana despre Germania macar 1% din ce scrii in romaneste despre romani. Probabil ca nu ar trece mult timp pana ce ai primi amenintari cu moartea de la mai mult sau mai putin neo nazistii de pe acolo. Toleranta romanilor spune multe si in aceasta privinta, stam, ascultam, judecam, ne criticam noi insine, dam dreptate celor care ne injura si intoarcem obrazul celor care ne palmuiesc.

  22. horiapatrascu:
    Stimate domn.
    Doresc sa va dau o veste proasta. In America ( if this thing really exists) nimeni nu sustine ca sistemul este infailibil si nici ca toti vinovatii sunt pedepsiti. Se cam vede “oarecum-ul” din cunoasterea dumneavoastra despre acest spatiu.

    Viziunea americana asupra sistemelor ( indiferent de natura lor) este concentrata intr-un singur cuvant: perfectibility. Democratia americana( cu rele si cu bune) este ” a democracy to come”.
    In orice caz o comparatie intre justitia americana si cea romaneasca este dureros de ridicola. Nu cred ca are rost sa mai si argumentez.

    Cat despre dreptul moral…well, asta parca aduce putin cu paradigma salamului vegetarian de trista amintire. Atat timp cat traiesc intr-o lume libera, imi arog dreptul de a critica ce imi place, cand imi place si pe ce ton gasesc potrivit. Sa inteleg ca argumentele capata validitate doar daca au ca spatiu de emergenta Mizilul sau Zimnicea iar cele forjate in Boise, Idaho sau Dallas, Texas sunt a priori falacioase?

    Sa va mai dau o veste proasta. In multe spatii occidentale critica tarii de adoptie vine cu teritoriul si chiar se asteapta de la tine sa critici ce nu iti convine. Cu argumente. Ajuta. Am auzit oameni care injurau in mod deschis si absolut USA, in Washington DC, la o aruncatura de bat de White House si nimeni nu ii ameninta cu absolut nimic. Precizez ca aveau nume ca Mahmoud sau Salwa.

    Data viitoare cand veniti in US, va duc eu prin niste zone ca Inglewood sau South Boston. Sa vedeti ce sere dragute si sigure sunt. Nimeni nu traieste in sere. Nici macar in mediul academic. Aici e lupta si munca. Recursul la taticul, mamica, nasicul, vericul, cuscrul etc nu reprezinta o optiune. Nici sfanta spaga nu prea functioneaza. Reusesti sau pierzi pe mana ta. Baltirea in coteriile romanesti inseamna ontologie de sera. Toleranta romaneasca e desigur o gluma. Nu e toleranta, e blazare, oblomovism si modelul societar al lui MI SE RUPE. Cand insa alteritatea radicala e prezenta in fata ta, in blocul tau sau la masa vecina, brusc intoarcerea obrazului devine croseu de dreapta. Eu am vazut studenti africani in Bucuresti batuti cu salbaticie fara niciun motiv. Sa mai vorbim si despre gay sau minoritati religioase. Nu cred.

    Live long and prosper.

  23. confruntadurerea:

    “O Mankind, We created you from a single (pair) of a male and a female and made you into nations and tribes, that you may know each other” (Qur’an: 49:13)

    Eu traiesc doar printre straini. Uneori, deseori, cand ma uit in oglinda nu stiu cine e persoana care ma priveste de acolo. Crezi ca daca emigrez la Ploiesti o sa-mi treaca? :D

  24. confruntadurerea:

    One more thing. Acesta e ultimul post aici. Fara suparare, dar neindreptatirea morala nu imi permite sa mai raman. In plus discutiile par sa evolueze catre ceva ce pare sa aiba o culoare profund verzulie, si asta e toxic pentru higiena mea mentala.

    Iti urez toate cele bune, keep up the good work and have a nice and fruitful life. As my Vulcan friends say: Live Long and Prosper. :D

  25. Trent Reznor.

    Stimate domn,

    Ganditi-va la cum ati fi scuipat pe romani si pe Romania daca o personalitate de talia lui Ioan Petru Culianu ar fi fost asasinat intr-o universitate romaneasca si criminalul ar fi disparut fara urma. Impresia pe care America o cultiva asta este, domnule Reznor, ca justita invinge intotdeauna, ca dreptatea triumfa. Stiti foarte bine la ce ma refer, numai ca va faceti ca nu intelegeti. Daca tot sunt aspecte criticabile in America de ce nu le criticati? Cat de interesant ar fi sa va citim observatiile critice legate de sistemul american. Credeti-ma criticile la adresa Romaniei tind sa devina stereotipii, simple baliverne. Ne trezim in sunetul lor si adormim in sunetul lor. Nu inteleg cum oameni cultivati, inteligenti se multumesc sa mai traga si un sut in cur (de la departare, cu elan) unui infirm care se clatina. Luptati-va, domnilor, cu adevarati inamici, puternici, care v-o pot trage la randul lor, nu sunteti eroi daca in loc sa ajutati pe cineva bolnav va apucati sa ii descrieti cu spume la gura toate simptomele bolii, invinovatindu-l ca a contractat-o (de la curve, de la curve i se trage, de la bautura, bauturica l-a adus aici). Ati plecat, foarte bine, sa va fie de bine, iertati-ne noua nefericirea de a fi romani. Mi se pare complet lipsit de demnitate ca de acolo de unde sunteti sa trageti cu flegma inspre tara din care ati plecat, sa va bateti in piept cu cat de bine e acolo si cat de rau e in tara pe care ati parasit-o. Ganditi-va cum v-ati uita voi insiva la un alt om, fie el un african din lumea a treia care ajuns in Occident ar incepe sa scrie in felul in care scrieti voi despre poporul si tara lui.
    Nu e vorba de salam vegetarian, domnule Reznor, nu incercati sa lipiti etichete, ca nu va iese. E vorba de o minima eleganta in a nu mai barfi tara din care pleci dupa ce pleci. Sa va dau un exemplu ca sa intelegeti. Daca atunci cand esti impreuna cu cineva poti sa te certi cu acea persoana, chiar sa o judeci, sa o critici, de indata ce te-ai despartit e o ticalosie sa incepi sa o injuri pe unde apuci, sa ii scoti la iveala in gura mare toate defectele si toate tarele.
    Aluzia la culoarea verde este mai mult decat stupida.

  26. Inca ceva domnule Trent Reznor,

    Daca dvs aveti dreptul dat fiind ca traiti intr-o lume libera sa va dati cu parerea despre cei ramasi aici, cum ca sunt cu totii incompetenti si angajati pe pile, din acelasi motiv al libertatii de opiniune as putea sa imi permit sa va consider si eu, pe cei plecati niste lasi, niste renegati, resentimentari si frustrati. Dar nu o fac. Paradigma salamului vegetarian este sora buna cu paradigma corporatistului genial. In privinta meritocratiei si a incoruptibilitatii occidentale, mai ales americane, am si eu indoielile mele. Mari.

    (Nu doar arabii nerecunoscatori critica America, domnule Reznor, ci chiar americani cu totul respectabili si remarcabili. Va recomand, in cazul in care nu le stiti, filmele lui Michael Moore).

  27. @Horia: nu iti inteleg starea. Nu inteleg care este starea pe fondul careia scrii ceea ce scrii.

    Unele lucruri trebuie spuse, pur si simplu. Daca acest “pur si simplu” trece drept nonsalanta, fie. Dar nu am pudori cand vine vorba despre lucruri corecte. Ti-am dat un exemplu extrem ca sa intelegi ca nu se poate vorbi despre ura de sine in cazul romanilor, sa nu le atribuim trairi de o asemenea inaltime. Ti-am spus ce faceau evreii ca sa vezi prapastia dintre sinucidere ca rezultat al urii de sine si balaceala cu accente vesele tipic romaneasca.

    Nu stiu nici ce incerci sa-ti dovedesti. Ca orice tara din lumea asta este un rahat de tara, cu greseli mai mari decat ale Romaniei chiar? Este o miza mica, Horia. Si de ce ai critica alte tari? Te-au marcat in vreun fel, ti-au facut un rau iremediabil, te-au umilit? Nu e sanatos sa teoretizam doar. Aici incercam sa vorbim si despre optiuni reale.

    Cat despre a critica sau nu tara care te adopta – este stupid sa gandim asa, este stupid sa ne fortam sa criticam tarile care ne adopta daca putem functiona normal in ele. Nu ideal ci normal. Eu nu sunt furioasa de serviciu, nu sunt nemultumita eterna. Iar cu Romania va trebui, in masura in care un copil se confrunta toata viata cu relatia dintre el si parinti marturisind ani la randul neplaceri din aceasta relatie, sa exprim absolut tot ce m-a umilit. Si am tot dreptul asta macar pentru ca i-am acordat atat de mult timp si atat de multa munca. Dar, dincolo de asta, am dreptul si este absolut necesar sa spun tot ce gandesc legat de Romania, pentru ca a reprezentat o trauma. Este foarte simplu. Cand traiesti o trauma crezi ca te ajuta sa-ti spui “lasa, ca au trait altii traume mult mai rele de-atat”. Iti spun eu din proprie experienta: nu te ajuta. Le asculti traumele, le impletesti cu a ta, cauti elemente comune dar nu te sprijini pe faptul ca unele traume sunt mai rele, intinzandu-te linistit cu burta la soare sau strigand… cu burta tot la soare, asta ca sa vorbesc despre poporul roman.

    Faptul ca Cioran si-a indreptat criticile si catre alte tari nu mi se pare foarte relevant in discutia noastra. Nu am ca unic subiect de abordare in viata trauma romaneasca. La finalul vietii mele, mai ales ca acum imi stii si numele (dat fiind ca imi afisez update-urile de pe Twitter), vei putea discuta despre ce am criticat si ce am laudat in toate scrierile mele. O spun cu toata seriozitatea.

    Cat despre Trent Reznor, ar fi trebuit sa citesti ce a scris in timp si ai fi inteles ca parerile lui nu pot fi tratate cu atitudinea cu care ai venit tu astazi aici. Daca pe mine ma poti plesni cum stii tu mai bine, pe el nu prea ai de ce sa il plesnesti. Parerile lui sunt de un echilibru remarcabil si modalitatea in care i-ai scris imi pare nepotrivita.

    Si, intr-o nota comica dar si amara, vreau sa iti spun ca Michael Moore nu este cine stie ce autoritate, nu este decat un om care satisface setea de denigrare a unei natii cu orice pret.

    Dincolo de Michael Moore, elevi si profesori impuscati, micile sau marile refulari firesti ale unor societati care functioneaza si care trebuie sa se incadreze in niste norme de functionare foarte precise, Romania ramane o tara corupta, ipocrita, submediocra. In afara de o miscare revolutionara reala si de amploare, in afara de iesit in strada si de rasturnat cu adevarat sistemul actual, nu exista absolut nici o solutie pentru Romania acum.

    @Trent Reznor: si eu traiesc printre straini oriunde as fi, pana la urma. Asta este natura mea si nici nu cred ca ea trebuie sa fie alta. Anumite structuri mentale nu pot trai altfel. Anumite structuri mentale nu pot avea “Heimat”. “Letzlich hat sie wieder einen Ort, noch ist sie einer”, nu? Traim intr-un Nichtort, nu in sensul rau ci poate mai degraba in sensul bun. Iar notiunea de apropiere emotionala este ceva prea complicat si intim in ceea ce ma priveste si, cu siguranta, in ceea ce te priveste. Nu imi voi lua insa “la revedere” de la tine. Asta neinsemnand, evident, nimic in contextul deciziei tale de a te retrage. Am vrut doar sa punctez faptul ca eu nu imi iau “la revedere”. Si adaug ca imi este prea familiara (din propria existenta) desprinderea in clipa in care ceva imi strica igiena mentala. Si respect asta la tine, aproape ca sunt mai linistita ca te-ai retras, dat fiind ca nu pot avea niciodata siguranta integritatii si limitelor respectate atunci cand vine vorba despre discutarea Romaniei.

  28. @ Horia – În Brazilia si Uruguay oamenii nu o duc mai bine decât în România si cu toate astea nu sufera de agresivitate si mitocanie cronica. Cât despre tarile unde se traieste mai bine, faptul ca italienii îsi urasc sistemul politic si economic, în care tinerii nu au sanse de dezvoltare si promovare si coruptia face legea, nu-i îmbolnaveste de nervi. Deloc. Acum un an eram acolo în vacanta cu mama si spuneam de câte ori aveam ocazia ca suntem din România. Nu am întâmpinat nici macar 1 reactie negativa. UNA! Am fost întrebate cum e cu tiganii la noi, cine sunt, de unde vin, la hotelul unde am stat la Napoli, cu interes si curiozitate, nu cu dusmanie. Eu nu dau cu pietre în România, tin foarte mult la valorile ei, trecut si prezente. Ma refer în special la artistii contemporani (muzicieni, pictori, regizori, actori, creatori de moda, dintre care multi îmi sunt prieteni), si ma doare când vad cât de putin sunt apreciati, cum se zbat sa faca rost de fonduri, sa aiba o viata decenta. Ma doare ca sora mea, ca judecator, munceste de da în brânci, ca prietena mea avocata are dificultati în a-si primi onorariile, ca vedetele cele mai cunoscute sunt animatori de programe tv vulgare si absurde. Ma doare ca un om ca tine nu-si poate face meseria de profesor în mod corect si profesionist. În Montréal printre straini ne aflam toti cei care am emigrat aici singuri, si asta ne apropie, dar nu mai mult decât afinitatile comune.

  29. Antoaneta,

    De unde vine acest reflex al jignirii gratuite, al ofensei, al prezumtiei de vinovatiei? Eu nu am prezumat nimic despre tine, in schimb tu presupui lipsa mea de profesionalism si corectitudine. Nu e asta cel mai clar semn al mitocaniei pe care altfel o condamni si o consideri a fi o trasatura de caracter a poporului roman? Vad ca sariti ca arsi atunci cand aduc in discutie anormalitatile si monstruozitatile tarilor dezvoltate, in schimb ridicati la rang de principiu al romanitatii anormalitatea de aici. Eu cred ca majoritatea de aici isi face datoria, majoritatea e competenta, majoritatea are bun simt, majoritatea respecta legile, majoritatea nu e corupta. Ca sunt paduchi, sunt, ca peste tot. Ca se infig in cap, ca le place sa se urce in cap, si asta e adevarat, ca peste tot. Dar asta nu inseamna ca organismul e bolnav. Nu, in nici un caz. Uneori, din cauza anumitor imprejurari, nu prea poti scapa de paduchi sau scapi destul de greu. Dar nu operezi un om de paduchi, nu ii scotocesti maruntaiele sa vezi de unde ii vin paduchii. Or voi asta faceti: vreti sa operati “poporul” roman de paduchi.

    Exemplul judecatoarei care munceste de da in branci ar trebuie sa i-l dai domnului Reznor care zice ca aici se sta cu mainile in san.

    Nu stiu de unde ati capatat obiceiul de a va lauda cu munca voastra, obicei tipic occidental si deprindere de sclav (vai, cat de mult muncesc, vai cat de tare ma spetesc, vai cat de greu si onest imi castig existenta). Hello, si aici se munceste, si noi muncim, si eu muncesc, numai ca noi nu cantam refrenul asta comunisto-capitalist toata ziua. Cu ce drept imi contestati voi (caci ma simt vizat si eu ca ramas in Romania) efortul, corectitudinea, profesionalismul? Si sa nu-mi spuneti ca vorbeati si voi asa in general si ca eu sunt o exceptie. Cu ce drept imi contestati bunul simt, moralitatea si normalitatea? Cu ce drept va indoiti de valorile in care cred? Cu ce drept aruncati cu piatra in oameni pe care nu ii cunoasteti doar pentru ca stiti – a priori – ca romanii (cei din Romania, evident) e prosti, e porci si e hoti. Eu unul nu va dau acest drept. Si nu vi-l dau pentru ca pot sa ma uit in oglinda fara sa vad un om corupt, mediocru sau nesimtit.

  30. @Horia: imi permit sa intervin pentru ca am senzatia ca pierzi ideea centrala a discutiilor pe tema Romaniei. Noi toti suferim pentru romanii care nu sunt corupti sau nesimtiti. In acelasi timp este limpede ca lucrurile au ajuns intr-un asemenea grad de putrefactie in Romania incat trebuie facut ceva radical. Nu mai suntem in pozitia poporului care sa se refaca incet, zi dupa zi. Pentru ca se construieste pe o structura gresita. Micile eforturi sunt superbe (nu o spun ironic) dar nu sunt sustinute de catre autoritati (ma refer la orice tip de autoritate). Si cand se ajunge in situatia asta, trebuie sa recunosti ca oamenii au dreptul sa mearga intr-un sistem in care eforturile lor duc undeva. Palpabil, oricat de putin agreez acest cuvant. Nu ne putem sacrifica la nesfarsit. Cu atat mai mult cu cat altarul este unul incert.

    Indraznesc sa iti mai spun ca trebuie sa fii si de partea cealalta, muncind intr-o alta tara, traind intr-o alta tara pentru a avea o parerea echilibrata. A evalua tarile in functie de stirile despre violuri legendare si impuscaturi legendare imi pare… nu stiu, imi pare complet nepotrivit.

    Macar pentru faptul ca suntem niste oameni (cativa din cei prezenti pe acest blog) care traiesc in alte tari decat Romania si ar trebui sa te gandesti ca poate stim un pic, doar un pic mai mult decat tine in materie de patrie si exil.

  31. Cristina,

    Nu va neg competenta in materie de exil (dar am rezerve in privinta patriei). Desi nu cred ca e cea mai potrivita folosire a termenului, dat fiind ca exilatul se simte departe de patria lui, sufera ca nu e in patria lui, e cu totul strain de cele din jur, iar plecarea este fortata si delimitata temporal de incetarea evenimentului care l-a fortat sa plece (indiferent cand survine acesta, uneori dupa zeci de ani, vezi cazul Majestatii Mihai). Voi nu sunteti exilati, ci pur si simplu emigranti (din punctul nostru de vedere) si imigranti (din punctul lor de vedere). Spun asta pentru ca v-ati adaptat acolo, nu va simtiti printre straini (asa cum insusi acest text o spune), si nu putem vorbi de o cauza a plecarii (ca in cazul exilului) ci de un motiv (interior, subiectiv, relativ, diferit de la caz la caz) al plecarii voastre.

    Impuscaturile si violurile legendare le-am pus fata in fata cu propriile voastre criterii de evaluare: la televizor ni se spune ca Romania e o tara corupta, mizera si mizerabila, oamenii ei sunt fara caracter, spagari, escroci s.a.m.d. Nu e acelasi lucru?

    Spui ca ar trebui facut ceva. Ce anume? Trebuie schimbat totul, spui tu, dar a avea de facut totul este cea mai romaneasca scuza pentru a nu mai face nimic. Spune ce ar trebui facut, scrie ceva, macar sa avem ce regreta ca nu se face. Inca o revolutie? E o naivitate, stii foarte bine ca revolutiile au timpul lor si ca sunt ca painea – se coc inauntru si scot din afara. Macar o revolta, macar o piatra in geamul unui ghiseu la care ai asteptat prea mult – dar, din nefericire, nici macar asta nu se intampla.

    Cristina, stii probabil cat de critic m-am exprimat eu insumi la adresa metehnelor romanilor. Dar este inadmisibil, revoltator si usor inspaimantator sa vezi cum s-a generalizat autobascalia, autoderiziunea, cum s-a banalizat raul, cum se hahaie permanent la adresa Romanilor si a romanilor. Asta e Solutia? Sa radem ca niste mamimute jalnice de cum aratam cand ne privim in oglinda? Mass-media nu prididesc in a beli fasolele cand vorbesc despre romani. Gandeste-te ca am ajuns in situatia in care formatorii de opinie, liderii de opinie indeamna populatia sa nu mai mearga la vot, in care bosorogii comunisti, gen Tudor Octavian, Adrian Paunescu sau Bogdan Chiriac se rup in figuri care mai de care mai amuzate ori dupa caz scarbite atunci cand pronunta roman si Romania. Unde am ajuns daca vorba cu care isi incheie emisiunea de revista presei un clown mediatic (ce trece azi drept reduta a intransigentei morale) “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”, a ajuns pe buzele tuturor, ultima oara am auzit-o rostita la radio Romania Cultural. Unde am ajuns daca Mihaela Radulescu a ajuns sa se declare scarbita de Romania si sa-si anunte exilul/emigrarea la Monte Carlo, provocand o adevarata dezbatere publica in jurul temei – ne pleaca valorile din tara, aoleu… Monica Columbeanu, nu se lasa mai prejos, si isi anunta si ea gandurile de plecare din tara asta pentru ca dincolo e mai bine. Vei spune ca televizorul nu e important. Aici in Romania televizorul este inca foarte important, daca nu cel mai important canal de formare a ideilor, sentimentelor, opiniilor. Or, gazarea asta psihica la care suntem supusi zi de zi, ceas de ceas, in care ne crestem copiii – ar trebui sa inceteze. Primele care ar trebui rase de pe fata pamantului romanesc sunt televiziunile.

    In mare parte un om este ceea ce aude ca este. La fel si un popor. Un copil caruia i se spune tot timpul ca e prost, rau si urat are tendinta sa se comporte ca atare, sa dovedeasca cat de prost, de rau si de urat e. Si invers. Unei femei – obisnuite – daca i se spune mereu cat de frumoasa e, in scurt timp frumusetea ii va inflori pe chip si in purtari. Asta nu inseamna sa nu fim critici, sa ascundem sub pres lucrurile negative. Dar nici sa plesnim de fiecare data buzele care incearca sa zambeasca doar pentru ca noi nu putem accepta ca acest chip din fata noastra poate fi altfel decat posomorat si slut.

  32. @Horia Patrascu: exilul este o metafora a experientei instrainarii. Exilul este viata instrainata, viata stabilita de niste factori externi vointei tale. In ideea asta, eu ma voi considera intotdeauna exilata.

    Cat despre emigranti si imigranti – e mult spus ca sunt emigranta si imigranta. Nu cred ca ma priveste cineva asa. Trebuie sa renuntam la catalogarile astea, sa ne scoatem din minte imaginea omului amarat, derutat, care sta intr-un birou toata ziua si nu reuseste sa-si gaseasca locul departe de tara. Circulam prin lume, ne indragostim de un loc si traim in el, apoi facem o noua pasiune. Viata pare rigida pentru romani dar ea nu este asa.

    Iti marturisesc cu toata sinceritatea ca eu nu m-am mai uitat la televizor de un an si jumatate. Nu ma uitam nici cand eram in Romania. Pe finalul perioadei petrecute in Romania. Asadar, nu stiu ce spun oamenii la televizor despre Romania. Dar devreme ce ei sunt in Romania inca si isi iau banii din Romania, devreme ce isi construiesc o viata acolo, nu prea cred ca este corect sa barfeasca. Ei barfesc. Eu nu barfesc.

    A spune unui copil ca este urat si prost nu e bine. Dar nici nu e bine sa-i spui ca este frumos si destept cand chiar este urat si prost. Nu il ajuti cu nimic.

    O miscare de strada nu este o naivitate. O rasturnare reala a sistemului nu este o naivitate. Au initiat-o ungurii cu ceva vreme in urma (ma refer la istoria apropiata) si, din ce aud, vor continua aceasta miscare. Ei au traditia demnitatii si miscarilor de strada. Noi nu.

    Nu trebuie sa auzi la televizor ca Romania este corupta. Ea este realmente corupta. Si oricine a incercat sa dezvolte o initiativa valoroasa in Romania stie asta.

    Si, dincolo de toate astea, nu te mai uita la televizor. Vorbesc serios. Respira si tu putin.

  33. NA – @Horia – ai înteles gresit ceea ce am scris. Nu am presupus lipsa ta de profesionalism si corectitudine, din contra, ca nu esti lasat sa-ti faci meseria în acest mod. Exact asta am scris, având în minte postul tau despre proba de bacalaureat, când nu ai fost lasat sa sanctionezi falsificatorii lucrarilor. Majoritatea onesta despre care vorbesti tu, daca chiar este majoritate, nu are loc sa respire, sa fie cinstita în mijlocul ierarhiei corupte. Cel care a sarit ca ars ai fost tu în acest caz. Daca te-ai fi gândit putin ti-ai fi dat seama ca nu mi-as pierde timpul sa-ti citesc blogul si sa comentez asupra cuvintelor tale daca nu te-as respecta ca pe un om integru si just.

  34. Confruntadurerea:

    Am citit cateva postari pe blogul dvs, pentru a nu ma pronunta pripit. Nu stiu daca va dati seama cat de romaneasca este genul de mentalitate pe care o stilizati aici. Este un romanism aproape substantial. Cel putin doua dintre “temele” dvs predilecte: inutilitatea oricarei zbateri pentru a schimba ceva din raul perceput in tara si afinitatea cu o cultura straina (apartinand unei etnii straine) au radacinile in doua trasaturi centrale ale tipului romanesc: scepticismul si spiritul de acomodare. Datorita spiritului de acomodare cu care au intampinat orice context de-a lungul secolelor, romanii se integreaza repede in medii straine. De aici si usurinta cu care invata alte limbi si abilitatea de a le vorbi excelent. E oarecum notoriu si proverbial faptul ca francezii/englezii/italienii/nemtii NU cunosc limbi straine, sau in putinele cazuri in care o fac, le vorbesc prost cu un accent care le tradeaza rapid identitatea.

    Cat despre scepticismul defetist din care izvoraste deznadejdea in care plutesc meditatiile dvs….ganditi-va in ce masura acest tip de atitudine ar fi putut sta la temelia marilor gesturi fondatoare ale occidentului, cu a carui civilizatie va gasiti afinitati innascute. Incerc sa spun ca niciodata un neamt nu ar fi putut scrie un blog ca al dumneavoastra. Si daca ar fi facut-o, ar fi fost o exceptie printre ai sai. Din acest punct de vedere dumneavoastra nu sunteti si nu veti fi decat o romanca auto-exilata, nicidecum o nemtoaica. Instinctul de dominator, instinctul de luptator (cu toata componenta lui barbara) i-ar fi impus vesticului, fie el spaniol/german/francez sa lupte pentru a-si impune propria viziune, propria lege in spatiul sau natal. Chiar si in van. Un roman care a ales sa ramana si sa lupte, cu disperare, impotriva tuturor mizeriilor (pe care le reperati cu o luciditate pe care Cioran o asocia tot cu genul romanesc), incercand sa construiasca de la 0, este mult mai neamt decat cineva care a ales sa plece undeva unde lucrurile sunt deja facute. De aceea numai un neamt a acceptat provocarea de a conduce principatele romane si le-a dus catre momentul lor auroral. Intrucat aceasta provocare, de a face ceva din nimic a starnit instinctul sau. Un instinct pe care nu-l posedati nici dumneavoastra si nici majoritatea celorlalti expati care se lamenteaza pe bloguri.

  35. @Andrei Murgu: probabil ca ati citit multe post-uri dar nu destule. Si nu spun asta cu rautate. Eu nu aveam mare nevoie de acomodare cu Germania pentru ca educatia mea este una germana. Gradinita, scoala, valori, o riguroasa cunoastere a culturii germane. Asadar spiritul de acomodare despre care vorbiti mie nu mi-a folosit pentru ca, daca as fi avut nevoie de el undeva, as fi avut in Romania. Si el nu s-a facut simtit, nu m-am acomodat.

    Eu nu sunt sceptica. Eu nu am incredere in viitorului Romaniei. In rest, am mare incredere in multe lucruri. Si in ceea ce priveste Romania sunt, mai degraba, scarbita si revoltata, nu sceptica. “Sceptica” e un cuvant bland.

    Sa nu incercam sa ne amagim cu rationamente usurele de genul celui propus de dumneavoastra. Nemtii nu ar fi ajuns unde sunt daca ar fi avut oameni cu atitudini ca ale mele. Cum as putea sa va contrazic rationamentul? Spunandu-va ca nemtii nu ar fi ajuns in situatia in care sa aiba parerea mea, atitudinea mea? Intelegeti, va rog, ironia din ceea ce tocmai am scris. Nu imi place sa invart lucrurile pana cand ajung intr-o pozitie care imi convine.

    Din nimic as face si eu ceva. Din ceva stricat dar cu pretentii nu as face nimic. Noi nu suntem in stadiul de lut pregatit pentru modelare. Asta este o parere naiva sau ipocrita.

    Eu nu sunt deznadajduita, eu nu ma lamentez. Eu acuz. E mai rau decat credeati. Acuz cu furie si cu sila pe alocuri.

    Strainii pe care-i cunosc eu vorbesc impecabil limbi straine. Asta nu inseamna ca strainii vorbesc impecabil limbi straine. Asa cum nici faptul ca dumneavoastra ati intalnit straini care nu stiu perfect anumite limbi nu inseamna ca strainii nu stiu limbi straine.

    Iar aici lucrurile nu sunt deja facute. Nu in privinta Romaniei. Lucrurile sunt facute praf in privinta Romaniei si este poate mai mult de lucru la a le recladi decat in Romania. Tocmai pentru ca nemtii nu au nici cel mai mic motiv sa ne accepte. Ba mai mult, aici romanii (alaturi de nemti) se straduiesc realmente sa le reconstruiasca. In pofida lipsei de miscare constructiva pe frontul romanesc.

    Va sfatuiesc, la fel ca pe multi altii, sa cititi scrieri ale filozofilor, sociologilor, politologilor, eseistilor, scriitorilor germani despre Germania. Si nici nu va trimit departe. Cautati parerea lui Martin Heidegger despre nemti sau pe cea a lui Thomas Mann. Cautati-o pe cea relativ recenta a lui Bernhard Schlink, de exemplu. Si sunt multe alte lume, nu stiu daca scrierile s-au tradus in romana, chiar nu stiu. Nu mai faceti greseala sa considerati critica sau revolta ca pe ceva vecin cu lenea sau cu barfa, ca pe ceva vecin cu lamentarea sau lasitatea. Nu mai faceti greseala sa credeti ca germanii sau alte popoare nu isi critica teribil poporul (cate blog-uri germane urmariti in acest moment?). Doar ca la critici se raspunde cu argumente. Si, daca tot a venit vorba despre argumente, de ce nu am un raspuns al dumneavoastra pe ultimul post, cel in care imi exprim indoiala ca cei care sunt aparatori ai Romaniei vor da solutii sau motive pentru viata in Romania?

  36. Nu am raspuns la ultimul dvs post pentru ca nu am timp. Pentru ca acest gen de critica, oricate virtuti stilistice ar avea, ma oboseste si ma plictiseste. Cand vorbiti despre ceva stricat si cu pretentii confirmati din nou diagnosticul: nu exista lucruri definitiv stricate, nu exista lucruri ireparabile decat in configuratia mentala autohtona, citez “nu ne mai facem bine niciodata”. Revin “ceva stricat cu pretentii”. Care pretentii, ce pretentii au tinerii de 18-25 de ani adunati la Romana sau la Teatrul National, ce pretentii au

    Cultura/educatia/valorile germane le-ati primit in Romania. Si chiar daca le-ati fi primit in Germania, ele nu va fac automat nemtoaica (si eu am crescut in educatia/cultura/valorile lumii franceze, ceea ce nu ma face, de nici o culoare francez). Nemtoaica v-ar putea face doar participarea familiei dumneavoastra la istoria efectiva a acelui popor. Numai atunci ati fi avut in sange Germanitatea, de la vibratia irationala in fata acelui omulet cu mustata care a insangerat secolul, pana la umilinta indurata sub ocupatie, de la orgoliul de mare cultura pana la dependenta de americani etc…. Cat despre Heidegger, marturisesc – cunostintele mele nu se extind asupra observatiilor sale cu privire la nemti. Dar tin minte ca am citit niste eseuri ale lui Thomas Mann despre condtia germanilor in anii 40′. Din cate imi aduc aminte Mann deplangea caderea Germaniei din conditia de “Land der Dichter und Denker” in degringolada republicii de la Weimar si mai apoi in nazism. Si punea acest lucru pe seama Romanticei, miscare pe care o lega parca de o anumita predispozitie a sufletului german (abisalitate, lipsa de armonie si de echilibru pe care vecinii francezi o ilustreaza atat de bine). Insa critica lui Mann nu are legatura cu critica dumneavoastra. Mann se oboseste sa caute repere, explicatii, mai degraba decat sa tranteasca verdicte. In fine, la capatul criticii lui Mann nu-ti vine sa depui armele, desi germanii nu mai au intr-adevar nici o sansa (de a-si implini visul lor politic din toate timpurile – imperiul, niciodata pe deplin conturat).

    Dar deja argumentele livresti, stilizarile, referitor la subiectul ce se poate face si ce nu se poate face cu Romania ma obosesc,ma plictisesc, imi dau impresia unui gest solitar, care substituie actul sexual si care, desi poate ajunge la o nebanuita elaborare, ramane totusi steril (de aceea mi-am inchis si blogul).

    Nu aveti dreptate generic spus, si va dau un singur exemplu, pe post de argument: cum se face ca un primar neamt a reusit sa transforme un oras de provincie, cu o populatie majoritar romaneasca intr-o metropola demna de a fi capitala europeana a culturii ? Pe el nu l-a invins nici securitatea, nici lenea romaneasca, nici pretentiile romanesti, nici nasul pe sus al romanilor, nici mitocania nici nimic. Pentru ca acestea nu-i pot invige/preocupa decat pe romani.

  37. Si un ultim gand,

    In legatura cu acuzatul v lamentatie, o distinctie care va imaginati ca ar schimba lucrurile in mod radical…Puteti, din perspectiva mea, sa treceti la injuraturi de mama cu adresa concreta. E acelasi lucru. O faceti din afara,ba mai mult – o faceti sub pseudonim. Deci, daca vreti sa confruntati durerea in adevaratul sens al cuvantului, va invit sa incercati sa FACETI ceva mai degraba decat s-o spuneti. Daca ACTUL prin care dumneavoastra intelegeti sa protestati contra conceptului romanesc este fuga, atunci nu ma intereseaza.

    Eu confrunt durerea, de pilda, atunci cand ma lupt cu o administratie imbecila si cu o populatie si mai imbecila pentru a mai salva din cladirile vechi ale Bucurestiului. Horia Patrascu confrunta durerea atunci cand INfrunta rinocerii din mec. Vedeti, chestiuni concrete, lucruri aparent ignobile, rutinante, alergatura si mizerie, oboseala. Marile rezultate sunt facute din foarte multe batalii castigate la nivelul acesta marunt.

  38. @Andrei Murgu: nu puteti sa aveti timp sa imi scrieti toate aceste comentarii pe post-ul de fata si sa nu aveti timp sa imi dati scurt niste argumente pro traiul in Romania. Astea sunt eschivari copilaresti.

    Revin la ideea ca nu mi-ati citit cu atentie post-urile, de fapt. Stiu, nu ati avut timp. Ati avut timp sa cititi doar cat v-a trebuit pentru a ma acuza. Eu nu vreau sa fiu nemtoaica, am spus foarte clar acest lucru in post-urile mele, am vorbit despre conditia de roman, despre faptul ca voi ramane intotdeauna romanca. Si ca nici prin cap nu imi trec fantezii de doi bani legate de transformarea mea in altceva.

    Nu am spus ca exista lucruri ireparabile ci am discutat modalitatea gresita in care considera romanii ca s-ar putea repara lucrurile, am vorbit despre o miscare brutala, daca vreti. Care sa se petreaca inaintea micilor constructii si reconstructii.

    Sigur ca Securitatea si umilinta, in general, ii pot invinge doar pe romani. Nu vi se pare firesc? Mi se pare cat se poate de firesc. Oare pe dumneavoastra va poate invinge cu adevarat cancerul pe care il vedeti intr-o familie care nu va este apropiata?

    Eu nu scriu sub pseudonim. Daca va uitati in dreapta paginii mele de blog (stiu, nu aveti timp sa faceti nici asta) veti gasi update-uri ale contului meu de Twitter. Un click pe contul meu de Twitter si aflati cum ma numesc. Si de-aici ma puteti cauta pe Google si ma puteti gasi, in cazul in care va lipsesc date despre mine.

    Ati spus “populatie imbecila”. Eu, de exemplu, nu am numit niciodata populatia Romaniei “imbecila”. In dumneavoastra, la fel ca si in Horia Patrascu, sesizez o ura teribila pe poporul roman, ura pe care eu nu o am. Si atunci deveniti usor suspect de un singur lucru: ca nu aveti posibilitatea sa plecati si sa traiti bine, valoros in alta tara asa ca suportati Romania, straduindu-va sa ii inventati virtuti, asa incat viata dumneavoastra sa fie mai tolerabila acolo.

    Despre ceea ce fac eu nu are rost sa vorbim. Nu m-as cobori niciodata la a ma bate cu pumnul in piept pentru formele mele de a lupta pentru Romania. Lucrurile astea nu se spun ci se observa la un moment dat (cu nume incluse). Si, spre deosebire de dumneavoastra, mie nu imi place sa lucrez in van, asa cum ati spus. Mie imi place sa lucrez cu folos si imi place ca rezultatele muncii mele sa fie evaluate si limpezi. Relativul rezultatelor romanesti nu imi place. Eu sunt mai degraba omul care se uita in hartii si vede ce s-a facut decat omul care se plimba intr-o dimineata racoroasa mintindu-se ca e mai bine si ca lucrurile se vor schimba.

    Si, ca sa inchei intr-un ton vesel, spun ca tinerii de 18-25 de ani din fata de la TNB trebuie sa plece din Romania daca vor sa aiba o viata ca lumea. Daca vor sa se sacrifice de dragul patriotismului, sa stea. Dar, dupa cum vad la mine pe blog, nu prea vor sa stea. Si, dupa mine, fiecare copil care pleaca si respira aer curat, la propriu si la figurat, este o victorie personala. Sa lasam dramatismul asta demodat al sacrificiului pe altarul Romaniei si sa ne miscam fundul catre Occident, ca sa ne intoarcem in Romania mai destepti. Si ca sa facem ca primarul Sibiului.

  39. Eu am 25 de ani. Si imi inchei studiile in strainatate. Am inceput sa calatoresc in afara tarii, fiind, imi imaginez, mai tanar ca dvs, la o varsta mai frageda decat majoritatea celor care scriu pe acest blog (aveam 5 ani la revolutie, cand s-au deschis granitele). Mi-a placut intotdeauna sa cred ca am posibilitatea de a pleca in degetul mic. CV-ul meu este adaptat cerintelor pietei occidentale,intr-o masura mult mai mare decat la 80% dintre emigranti, bariera lingvistica/culturala, cel putin in ce priveste Germania/Austria dar si Franta sau Anglia nu exista, etc… Insa m-a scarbit de fiecare data cand m-am aflat la Paris/Londra/Viena/Milano etc… ideea de a fi, a fond, in aceeasi conditie cu masele de alogeni (adesea de alta culoare decat localnicii) care umplu nu numai strazile ci de multe ori si corporatiile vestului. Nu m-a speriat, ci doar m-a scarbit.

    Apoi nu inteleg ce va face sa credeti ca eu sau HP am avea dificultati in a lucra sau trai in afara. Ati folosit vreodata aeroportul Baneasa pentru a vedea cum arata 70% dintre Romanii care muncesc in afara tarii, multi dintre ei stabilindu-se acolo? Adica, pentru a va da pe aceasta cale raspunsul la o alta postare, mai noua, unde afirmati ca celor care raman in tara le lipseste curajul, tiganul roman care a ucis o italianca, si el un expat, intre alte cateva milioane, in cautarea propasirii pe alte meleaguri a fost un curajos ?

    Nu, de fapt logica fireasca si corecta, confirmata de fiecare val istoric de emigratie, este urmatoarea: se emigreaza de FOAME. Aceasta explicatie este valabila pentru 99% dintre emigranti (dvs sunteti o exceptie). Si aici recunosc: mi-e nu mi-a fost niciodata foame in tara. Dar chiar daca mi-ar fi, as lua ca pe cea mai mare provocare obtinerea unui statut decent aici. Nu as putea scapa de ideea ca abandonand Romania as abandona, de fapt, lupta. Ca sunt Roman, nascut in Romania este un DAT neutru din punct de vedere etic. Nu un privilegiu, nu o onoare, dar nici un dezastru. Pentru mine aceasta atitudine – “im trotz” as numi-o este proba cea mai importanta a, sa-i zidem, vanei virile a occidentului. Mi-e foarte greu sa cred ca fara acest gen de indarjire Columb s-ar fi urcat pe o barca pentru a cauta India in vest.

    Imi cer scuze ca nu am citit postul dvs cel mai nou. Nu am timp, este adevarat, sa fac o lectura aprofundata a blogului dvs. Si daca nu mi-ati raspunde atat de elaborat si cu o atat de bine dozata ironie, provocandu-ma sa va raspund, probabil ca m-as intoarce la scribalareala asidua la lucrarea mea de masterat.

  40. @cristina: draga mea, tinerii de 18-25 de ani nu stau in fata la TNB, se strang in Sala Ronda : )) Nu ii consider reprezentativi pe copiii de la mecul din Romana pentru generatia mea, asta asa, ca reprezentanta a grupului mai sus amintit.Mereu vor fi oameni care stau, indiferent de varsta, indiferent ca pe trepte la TNB sau in fata blocului la o tabla si o ramanta.

    Stiu destui copii de varsta mea care fac ceva, lucruri chiar surprinzatoare.Asta pentru cei care mai au dubii.Daca vrei, realizezi si in Romania ceva, dar mediul in care dezvolti o idee, in care te dezvolti are un rol bine stiut.Daca nu e asa, atunci studentii moldoveni din facultatile romanesti ce cauta?Doar pentru ca dincolo de granita sunt locuri mai bune, nu inseamna ca acolo primesti totul pe tava.Daca nu esti in stare, esuezi oriunde

  41. @Andrei Murgu: Andrei, tu alegi sa lupti in Romania, eu aleg sa lupt aici. Nu suntem foarte diferiti. Asa cum ii raspundeam si lui Horia, indraznesc sa iti spun si tie ca ne luptam, din pacate, cu nationalitatea noastra. Ea nu este una confortabila. Fie ca esti la Berlin, fie ca esti la Bucuresti.

    As vrea (si se va intampla, probabil) sa ne regasim la o varsta coapta si sa discutam despre schimbarile pe care am reusit sa le producem legat de Romania. Si, ca un gest de sincera curtoazie, nu imi construiesc asteptari precise, nu las urma de idee preconceputa sa se strecoare in mine.

    Mie imi parea ca am abandonat lupta in Romania. Faceam tot ce face un luptator, traiam foarte bine dar nu se simtea ca o lupta, ci ca o justificare a ramanerii si atat. Viata mea era mult mai comoda in Romania. Copil alintat, cu prieteni in toate colturile importante ale tarii, cu bani, lipsit de responsabilitati grele. Incercari, incercari, incercari, multe, daca nu toate, de succes. Un succes care nu insemna nimic. Pentru mine masura succesului posibil in Romania o reprezinta Corneliu Coposu. Consider “succesul” lui un maximum. Si recunosc ca nu sunt pregatita sa obtin un succes asemanator. Nu am acest gen de onoare, nu am acest gen de devotament, nu am aceasta determinare. Eu am conchis ca nu mai pot respira si nemaiputand respira nu mai eram de folos nimanui. Trebuia sa respir. Daca pe tine nu te sufoca Romania, este foarte bine. Chiar este. Ar fi stupid sa insist in a te convinge ca nu ai aer. Nu as face decat sa te imping intr-o panica neproductiva.

    Nu iti spun asta ca intr-un film american tampit ci ti-o spun cat se poate de sincer: respect alegerea ta de a ramane in Romania. Si, asa cum am spus, imi doresc ca peste ani sa imi spui ca ai reusit sa schimbi lucruri. Si mai sper ca pretul pentru schimbarile facute sa nu fie mare. Sper sa nu te oboseasca prea mult, sa nu te intristeze prea mult.

    Sa scrii inspirat acolo, la lucrarea ta de masterat.

  42. Excelent. Multumesc.

    Sper ca in urma experientei care ma asteapta sa nu sfarsesc transformat in cea mai imputita, nemernica, mizerabila, scarboasa creatura pe care a putut-o produce lumea in care ma voi intoarce: cinicul. Cinicul roman, cu ranjetul lui infect decupat pe falci…

    P.S. Poate veti scrie vreodata, cu genul de complicatie care va caracterizeaza scrisul si gandirea, despre cinici (romani). Sunt curios sa aflu ce parere aveti despre ei.

  43. @Andrei Murgu: Andrei, cand mi se da o tema buna de gandire, ma straduiesc. Asa ca ma voi stradui.

  44. Sa va furnizez cateva repere, pentru a localiza fenomenul:

    - cinicul roman e cel care nu spune niciodata “da” hotarat ci “mdeah”;

    - cinicul roman intampina orice argumentatie coerenta care-i este protrivnica cu un “bine maaaah”, “hai sa ma fac ca te cred”

    - cr intampina manifestarile discretionare si abuzive de forta asupra celor slabi in mod pasiv, cu un rictus pe fata “daca-a fost fraier/daca l-a mancat a incasat-o”

    - cr are oaresce cunostinte de istorie si iti explica si crede cum toata istoria e o mare conspiratie, ca totul e manevrat de smecheri, din umbra si ca orice activitate constructiva alta decat fututu/mancarea/cacarea sunt inutile (iar munca e un rau necesar: o faci atata timp cat nu se uita sefu sau daca esti propriul tau sef pana te ghiftuiesti cu masina/vila/amanta).

    - cr crede ca betoanele tiganesti din Dubai sunt exemplu de mare arhitectura si ca arabii au facut o chestie nemaipomenita acolo…

    Si tot asa ad nauseam.

  45. @Andrei Murgu: ma bucur ca mi-ai dat detalii. Eu incepusem sa ma gandesc serios la conditia cinicului universal, ba chiar eram pregatita sa includ si cinismul meu in poveste. Dar acum regandesc treaba.

Lasă un răspuns