sa nu mori epuizat
Nu mi-a fost niciodata teama de batranete, nu imi e nici acum. Nu ma gandesc la ea cu tandrete dar nici cu groaza. Ma gandesc ca o sa ma descurc, ca o sa o fac tolerabila, ca o sa fac ceva interesant din ea, ca din orice perioada, ca din orice situatie. Ma gandesc ca fie sanatoasa, fie cu o boala terminala, nu ma voi comporta ca o infranta. Nu vreau sa ma impac cu Dumnezeu, nu vreau sa ma cert cu el pana atunci, nu vreau sa am nepoti dar nici nu vreau sa nu am. Mai degraba vreau sa nu am, de fapt. E prea lung drumul pana la nepoti, eu nu m-am gandit nici macar o clipa la a face vreodata copii. De fapt, nu prea m-am gandit la batranete si nu m-am gandit niciodata ca trece timpul, nu am avut si nu am aceasta panica. Nu am un plan, nu ma grabesc nicaieri dar nici nu trag de timp. Nu ma preocupa trecerea timpului absolut deloc.
De cand am ajuns in Berlin ma intalnesc insa zilnic cu problema varstei, in feluri complet diferite fata de Bucuresti. Daca in Bucuresti toata lumea te impingea cumva catre moarte sub pretextul ca te impinge catre viata, aici lumea nu stiu catre ce te impinge, cred ca nu te impinge, asta e ideea. Daca in Romania lumea te impingea sa te casatoresti, sa faci copii, sa-ti cumperi casa – toate astea fiind o graba catre propria uzura si catre construirea unei inchisori proprii care te facea sa fii tranchilizat si cretinizat – aici lumea te trateaza ca si cum ai mai avea multi ani de libertate inainte. Aproape ca iti vine sa le spui “sa stiti ca nu sunt chiar atat de tanara pe cat credeti”. Intai de toate lumea te tutuieste cand esti tanar. La noi in Bucuresti nu prea se intampla asta cu oameni de 30 de ani. La varsta asta nu prea te mai tutuieste nimeni. Si nu e politete, este prezumtia celor care-ti vorbesc ca te-ai maturizat. Complet gresit. Cine s-a maturizat la 30 de ani? Absolut nimeni. Abia atunci intelegi ce naiba e cu tine pe lume si incepi sa faci ce-ti trece cu adevarat prin cap, incepi sa te cunosti, sa faci sex cum vrei tu, sa faci ce vrei, in general. Asta daca ai scapat din ghearele familiei dornice sa te ingroape sub pretextul sigurantei si “rostului” pe lume. Chiar acum doua zile radeam cu tata la telefon si ii spuneam ca am reusit, totusi, sa scap de ingramadeala dintre 25 si 30 de ani, anii in care scapa doar cine poate de la asezare si blazare in Romania. Cumva am reusit sa ma strecor. Nu a fost usor dar am reusit. Nu s-a lipit de mine nici urma de dorinta de a ma aseza. Nici urma. Nu imi plac in continuare copiii, nu vreau un “camin”, nu vreau siguranta, nu vreau sa stiu ce se intampla maine. Ma doare, cu toata sinceritatea de care sunt capabila, fix in fund de ce se intampla maine. O sa fiu prezenta si o sa ma descurc eu cumva. Cu cat mai complicata provocarea, cu atat mai tare adrenalina. Nu imi place deloc sa ma cocolosesc. Nici la propriu si nici la figurat. Ei bine, aici cam asa sunt toti oamenii in jur de 30 de ani. Doar cei din cartierele marginase foarte sarace sunt casatoriti si au copii, le vad lehamitea de la o posta, ar trebui sa ma duc mai des in cartierele alea ca sa ma simt ca acasa. In Berlin, in mare parte a Berlinului nici nu exista intrebarea “Esti casatorit?” sau “Ai copii?”. Nu am auzit-o nicaieri, de la nimeni catre nimeni si nimeni nu pare sa o aiba in vreun registru. Treaba asta este importanta. Nu doar pentru mine, nu doar pentru cei de varsta mea ci, zic eu, pentru societate cu totul. E un mod de a intarzia moartea care functioneaza dincolo de sport, aer curat si alimentatie sanatoasa. Eu cred foarte mult in motivatia de a trai si in adrenalina care te tine in viata. In ce inveti fara responsabilitati domestice atarnate de gat. Si cred mai degraba in motivatii egoiste decat in motivatii altruiste. Asta nu inseamna ca sunt egoista, asta inseamna doar ca motivatiile mele de a ramane in viata sunt cele mai sigure de a ma tine in viata si de a putea da randament altruist, am mai spus asta.
M-am intrebat intotdeauna de unde vine graba romanilor de a-si trai viata. De unde vin graba si lehamitea deopotriva? Ca asta este combinatia care ma pune pe ganduri. Macar daca ar fi doar graba sau doar lehamite. Ele nu par sa se potriveasca si totusi romanii le combina. Si iese ceva macabru. Graba de a bifa niste lucruri fara urma de discernamant si imbatranirea prematura pe altarul lor. Impingerea tinerilor catre batranete si apoi excluderea din orice activitate sociala a batranilor, excluderea lor cu totul din viata, mila excesiva fata de ei, mila care mie imi intoarce matele pe dos.
Aici vad ca batranii se distreaza cel mai bine, nu ai mila pentru ei, poate sa aiba ei pentru tine. Au cele mai scumpe masini, cele mai scumpe haine, isi cumpara cele mai scumpe cosmetice, fac cele mai scumpe vacante, mananca la cele mai scumpe restaurante. Orasul e al lor, orasele sunt ale lor. In sfarsit, dupa o viata de munca, dupa ce au scapat de copii, pot trai doar placere. Sunt cei mai veseli oameni. Mult mai veseli decat tinerii. Tinerii au o vitalitate preocupata, batranii au o vitalitate relaxata. Nu ii vad nelinistiti. Nu ii vad suparati. Ii aud razand peste tot. Intalniri intre prieteni, intre cupluri. Si nu tine doar de bani. Nici de sistemul care ii protejeaza, nu cred ca intelegi mult mai mult din viata daca te protejeaza un sistem – nu zic ca nu e bine dar nu este suficient. Batranii par sa fi inteles ceva din viata asta si nu par uzati de ea, se vede ca nu i-a grabit nimeni in a-si trai viata, se vede ca nu le-a impus nimeni, fie si subtil, ca trebuie sa isi aleaga un anume drum. Din tinerii pe care ii vad astazi pe strada vor iesi batrani ca cei pe care-i vad tot pe strada. Din tinerii pe care ii vedeam la noi pe strada vor iesi batranii pe care ii vedeam la noi pe strada. Infranti inca de tineri, cu etapele arse, ca si cultura romana. Pe graba catre dracu stie ce, cu sufletul la gura si cu lehamitea in membre. Ca de obtinut… romanii nu obtin mare lucru, cu atat mai putin pe plan personal. Ei mor epuizati. Si sunt scosi din viata propriu-zisa cam de pe la 65 de ani. Majoritatea mor pe la varsta aia dar poate e mai bine asa decat sa stea in casa.
M-am intrebat intotdeauna de unde vine graba asta a romanilor de a te imbatrani si scoate din competitie. De unde vine teama de viata, de fapt? De unde vine teama de a descoperi cine naiba esti? De ce aici esti foarte tanar la 30 de ani iar in Romania esti deja matur si ar trebui sa ai viata pusa intr-o oarecare ordine? De ce nu isi dau seama romanii ca graba in viata ii duce mai repede catre final si ca finalul este moartea? Unde va grabiti, dragii mei? Unde? Luati-o mai incet, uitati-va mai atent in jur, ca sa nu cadeti lati la final, sa va bucurati ca ati ajuns si sa tineti minte in detaliu drumul. Si sa muriti cu zambetul pe buze, nu cu o grimasa chinuita.
Hei, nu imi spune ca a fost ziua ta! Sau spune-mi!
Cat despre ce ai scris, 100% de acord! Am citit cu sufletul la gura!
p.s. Daca a fost ieri ziua ta, si eu banuiesc ca da, La multi ani!
isabela a spus asta la 29 mai 2009 la 9:15 am
mda, graba asta e cam fortata, cu toate ca se incepe, timid ce-i drept si plin de degete acuzatoare indreptate catre persoana respectiva, o imbatranire tarzie in mediul urban, bineinteles si ajutata de o alta deschidere catre lume. Pentru restul ramane urarea clasica : MURITI:P
imprecator a spus asta la 29 mai 2009 la 9:26 am
Am ajuns recent la concluzia ca fiecare om are propriul ritm de a realiza ceva, orice, ca ideea nu e sa ajung repede la un rezultat, orice rezultat, ci sa ajung bine la rezultatul meu.In Romania sunt dati copiii la scoala cat mai devreme ca sa umple randurile clasei muncitoare cat mai repede.Sunt aruncati intr-un sistem de invatamant peticit ca sa nu mai oboseasca parintii.Le e impusa o facultate chiar si celor mai incapabili si apoi ajung toti printr-o multinationala si li se pare realizarea vietii lor.Oamenii sunt intr-un continuu concurs de neam prost, sa fie primii, sa aiba mai mult.Si cand au, si masina si casa si plod si tot ce vine la pachet cu conceptul de familie, sunt prea grabiti sa termine orele de munca, sa plece intr-un concediu meschin, prea ocupati sa-si puna cu adevarat problema fericirii sau implinirii.Apoi isi imping plozii pe aceeasi panta, ca ei asa au procedat si uite ce bine le-a fost…Tot pui nascuti in captivitate…
A, si le al naibii de frica de moarte..Si mie mi-e teama de moartea celor importanti din viata mea, dar la ei nici nu se pune problema asa.Vor sa traiasca o mie de ani ca sa nu faca nimic, sa senilizeze in pace.Alearga spre pensie ca sa munceasca altii pentru ei, sa-si poata tortura nepotii.
Pai nu e clar unde se grabesc?”Lasa ca vedem noi cum e corect sa traiesti de fapt si o sa incepem si noi sa ne grabim tot acolo”.Pfui.
stef a spus asta la 29 mai 2009 la 12:03 pm
Nu numai in Romania sunt dati copiii la scoala la o varsta la care ar trebui sa se mai joace. Si in alte tari e asa. Anglia, Malta, Grecia, America, etc.
isabela a spus asta la 29 mai 2009 la 12:06 pm
Şi eu mă uit grotesc-fascinată de graba asta imbecilă a românilor de-a le trăi repede pe toate, eventual arzând etape, ca să ajungă … unde? “Programarea” asta cu: acu mergi la şcoală, după aia faci liceul X şi facultatea Y, te angajezi frumos şi încerci să stai cu capul jos şi curul sus ca să nu te dea afară, tragi ca boul un an pt 1 săptămână de concediu, după care te lauzi că ai văzut străinătatea (văzută pe fast forward în 200 de poze) şi că ai acum termeni comparaţie şi motiv de cârcotit de sus, că deh, “eu ştiu cum e afară”. Viaţa unora e un lung şir de întrebări venite de la alţii: când te căsătoreşti? acum că v-aţi căsătorit, când faceţi primul copil? Dar acum că îl aveţi pe primul, când faceţi al doilea copil? Şi? S-au căsătorit copiii? Când o să vă facă un nepot? Aici se confundă sinistru ideea de încălcare a intimităţii cu “întreb şi eu aşa, de drag, că doar suntem vecini de când te-ai născut!”. Chiar acum juma de oră am păţit una care poate la prima vedere nu are legătură cu textul tău, dar eu cred că sintetizează exact ce spui tu. Azi mi-am permis să vin cu spatele mai decoltat şi mi se vede tatuajul. După ce un coleg (pe care îl consideram băiat ok, dar se pare că m-am înşelat) m-a întrebat dacă sunt manga sau emo (WTF???), un altul, băiat de 35 de ani (deci nu un tataie teoretic) îmi spune f grav: “dar tu te-ai gândit ce-o să faci cu el mai încolo?” CÂND mai încolo? “Păi, când o să te aşezi şi tu la casa ta, o să faci un copil”. Am vrut să-i spun că plăcerea tatuajelor e parte din personalitatea mea, care e aceeaşi şi la 31 şi va fi şi la 45. Că ideile de soţie sau de mamă se vor adăuga, vor completa cine sunt acum, nu vor anula nimic din ce sunt deja! Dar mi-am dat seama că vorbeam cu un creier îmbâcsit şi îmbătrânit de 35 de ani, aşa că nu merita explicaţia. Şi i-am spus foarte gravă “mey, da, să ştii că mă gândesc şi eu la asta şi, pe lângă discuţia serioasă cu potenţialul meu copil despre albinuţe şi barză, va trebui să îmi dau seama cum să-i explic care e treaba cu aşa un lucru grav şi important social, respectiv tatuajele mele. Şi acum scuză-mă, trag tare să termin treaba că mă aşteaptă un weekend de beţii şi nebunii”. Despre cum văd ai mei moartea ţi-am mai spus, dar chiar de curând am avut o discuţie cu tata despre îmbătrânit, moarte, etc. şi marea lui problemă nu era că moare, ci că ar putea muri când el mai are atâtea locuri minunate de văzut în lumea asta! E, ai mei trăiesc exact ca cei în vârstă din străinătate. Pleacă în nişte călătorii superbe, weekend de weekend se adună la şpriţ, sărituri-bombă în piscină şi dansuri până la 3 dimineaţa cu prietenii lor de acceaşi vârstă şi cu acelaşi chef de viaţă. Şi toate astea ca să moară de ciudă cei din jur că “la vârsta lor” îşi mai permit să facă ce vor şi cum le place
LiaLia a spus asta la 29 mai 2009 la 2:18 pm
De acord in mare parte cu ce spui. Pe de alta parte nici babele occidentale (mai ales americance) cu pantaloni scurti expunandu-si carnurile, musculatura atrofiata si pieile lasate, imbracate in tricou fara sutien, belindu-si proteza la fiecare basina trasa in grupul de excursionisti doar pentru a-i face pe ceilalti invidiosi pe placa ei, imaginandu-si – naiv – ca isi traiesc viata daca hahaie si isi plimba trupurile si sufletele expirate prin diverse parti ale lumii si au puleartul (portofelul) plin. Exista o decenta a batranetii pe care romanii o au prea devreme si occidentalii nu o au deloc. Daca romancele se imbrobodesc prea devreme, occidentalele se despoaie din ce in ce mai mult pe masura ce trece timpul. Cu cat mai botite cu atat mai vesele, cu cat mai cazute cu atat mai dornice de viata. E si asta un mod de a fi, un mod de a sfida moartea, dar mi se pare ca bate spre penibil, daca nu de-a dreptul spre indecenta. Prefer romancele care isi acopera varicele cu doua fuste decat babornitele din Occident care si le rasfata cu fuste mini. Nu m-a cuprins niciodata mai tare greata decat in Statele Unite unde asemenea prezente feminine (imi vine sa vomit ca am scris feminine) erau peste tot, care coborau din masinile lor bengoase cu un “hey” plin de viata gretos de prefacut si care isi expuneau trupul ravasit de trecerea timpului in tinuta lejera prezentata mai sus: tatele lasate (sau lipsa) acoperite sumar de un tricou lalau, bucile grase invelite in pantalonii sport din care mai jos se revarsau valurile de celulita, nelipsitii pantofi sport. Dar ceea ce mi se pare absolut emblematic pentru spiritul american si in general occidental este o aratare pe care am vazut-o in aceeasi tara ultracivilizata (interzis minorilor sub 12 ani). Un individ inalt se plimba insotit de un altul pe strazile micutului oras american care ne gazduia. Pana aici nimic ciudat. Doar ca de la brau in jos omul nostru era complet robotificat, adica in loc de picioare avea niste tije metalice complicate care se deplasau in ritmul aproximativ al mersului uman, scotand un ticait electronic. Individul ne-a zambit fericit desi privirile noastre erau coplesite de imaginea acestui hibrid imbracat, da, ati ghicit, in pantaloni scurti. Ce il facea sa nu mascheze sub nici o forma aceasta alterare a sa nu-mi pot da seama. Mandria imbecila de a avea o asemenea proteza performanta, riscul de a se agata in pantaloni lungi? Nu stiu. Dar inclin mai degraba ca aceeasi tendinta de a sfida moartea, nu conteaza cum, de a beli paradonotoza in fata doamnei cu coasa, de a se droga cu ideea ca soarele rasare la cantecul cocosului si ca daca vor canta asta inseamna ca sunt in continuare cocosi.
horiapatrascu a spus asta la 29 mai 2009 la 4:00 pm
Draga mea, ce pot spune din moment ce singurul meu tel a fost acela de a-mi trai viata pe masura mea? Nu l-am înteles pe tata când mi-a pus o data “Opera mea e viata mea”. Felul în care mi-am construit si îmi construiesc parcursul, îmi care îmi traiesc viata, este creatia mea. Când am plecat cu capul înainte dupa facultate sa lucrez în Duty Free în Lisabona sau am lasat jobul de la Hilton ca sa merg pe vasele de croaziera numai siguranta sau stabilitate nu aveam eu în cap. Evolutie da, dar evolutia înseamna schimbare si riscurile ei. Mama oscileaza între a-mi încuraja alegerile si îndemnul de a ma aseza. Pâna la urma însa e de acord cu mine, pe verificate, fiindca m-a urmat în multe calatorii. Asta e reactia ei la închistarea în care a fost nevoita sa traiasca, si de care nu a scapat pe deplin. Nu cred ca a te “aseza” si a avea copii e o alegere gresita, doar ca din punctul meu de vedere trebuie sa fie fireasca, sa vina cumva de la sine, sa nu fie impusa, un scop în viata. Scopul este devenirea personala.
Am o prietena care a ales sa fie casnica dupa facultate, acum a facut si al treilea copil, îsi ajuta sotul în propria companie de fotografie si publicitate, dar nu e deloc frustrata sau neîmplinita. Citeste mult, se vede cu prietenii, e drept, mai rar, dar nu s-a transformat în genul ala odios de gospodina românca.
Poate voi avea copii, poate chiar în urmatorii 2-3 ani, dar mai întâi trebuie sa fiu eu împacata cu mine însami, nu-i vreau pentru a-mi oferi un scop, sau în lipsa de altceva mai bun de facut.
Cât despre batrânete, ea nu anuleaza nici bunul gust, nici vulgaritatea. E normal deci sa existe grase în short acolo unde exista libertate. Ca ele au 20 sau 70 de ani chiar nu mi se pare relevant. Se îmbraca cum doresc si îsi asuma consecintele. Vorba ceea, nu te uita daca nu-ti place. Cred ca fiecare vârsta trebuie traita asa cum simti. Din pacate lumea “civilizata” de azi refuza batrânetea si boala, din cauza asta avem atâtea produse de înfrumusetare si atâtea operatii estetice. E ok sa ai 70 si sa nu mai arati ca la 50. Dar pe de alta parte mi se pare ca tocmai teama de moarte, de izolare, de respingere din partea societatii îi face pe cei vârstnici sa se poate ca niste tinerei. Nu ma refer la parintii Liei, ci la multi altii vazuti pe aici sau în calatorii care se forteaza sa nu-si arate si sa nu-si asume vârsta. Mi se pare foarte trist.
Antoaneta a spus asta la 29 mai 2009 la 4:45 pm
@Isabela: draga mea, nu a fost ziua mea. Dar pastrez “La multi ani”-ul si mi-l spun eu din nou, din partea ta, de ziua mea.
@Imprecator: asa ar fi trebuit sa se cheme post-ul sau, mai bine, doar atat ar fi trebuit sa contina: “Muriti”, asa cum ai spus. Ca despre asta este vorba in societatea romaneasca deocamdata.
@LiaLia: intai de toate iti spun ca ma bucur sa aud cum traiesc parintii tai si mai spun si ca se vede pe fetita lor cum traiesc ei.
E cel mai neplacut sa vezi ca un om aflat in apropierea varstei tale nu doar ca nu imbratiseaza libertatea ta ci chiar o condamna. Legat de ceea ce ai povestit (poveste care are mare legatura cu ce am scris), indraznesc sa spun ca am observat cum in Romania foarte multi barbati sunt conservatori, mai ales cand vine vorba despre propria sotie, despre femeia pe cale sa devina mama sau despre femeia care e deja mama. Imi amintesc cum intr-o comedie cu Robert De Niro (“Analyze This”) el spune ca nu poate accepta ca sotia lui sa-i faca sex oral pentru ca ea cu gura aia isi saruta copiii. Sigur, este o extrema dar ma gandesc foarte des la treaba asta cand vad conservatorismul stupid al romanilor in unele situatii.
@Horia Patrascu: dragul meu, stiu ce spui. Sunt multe de discutat pe marginea celor spuse de tine si asta constituie, ca intotdeauna, o bucurie.
Aici, in Germania (si in Europa, cu totul) nu prea intalnesti etalarea nesimtita a degradarii fizice. Americanii sunt mari mesteri la asta. Si nu doar cand vine vorba despre batranete sau despre un handicap ci si cand vine vorba despre grasime la varste fragede, de exemplu. Etalarea bucatilor care nu au ce cauta la vedere este proprie in aceeasi masura si tinerilor. Haine stramte, pantaloni scurti, fuste scurte si asa mai departe.
Strainii (europenii, mai ales), spre deosebire de romani, arata bine la batranete asa ca nu au cine stie ce de ascuns. Tocmai pentru ca se ocupa de ei foarte mult, tocmai pentru ca femeile nu nasc in nestire, tocmai pentru ca nu mananca aiurea si nu stau in fata televizorului. Tocmai pentru ca fac sex ca lumea si stiu ca un barbat potent nu este cel care te lasa insarcinata ci cel care iti provoaca orgasme. Tocmai pentru ca, in loc de zacut la o terasa, oamenii se duc impreuna la un curs de yoga. Tocmai pentru ca mananca sanatos. Emancipare. Ea conteaza foarte mult si in zonele astea, se simte foarte puternic si in zonele astea.
Nu incurajez etalarea cu orice pret a schimbarilor produse de varsta dar trebuie gasit un echilibru intre incotosmanarea rusinata a batranilor din Romania si despuierea americana despre care spui. Cred ca europenii l-au gasit. Sa-ti spun ceva ce romanii nu prea baga in seama, ceva foarte important: ai observat ca pentru oameni in varsta nu exista moda, nu prea exista haine in Romania? Prin hainele putine si oribile care se adreseaza batranilor ei sunt condamnati sa arate oribil si sa se camufleze. In culori inchise de cele mai multe ori. Nu prea exista servicii, activitati, produse adresate batranilor. Si asta este nefiresc. Si grav.
Nu putem scoate din circulatie oameni care nu mai sunt competitivi fizic, este monstruos. Cat despre bunul simt de a te imbraca frumos, potrivit defectelor – aici fiecare om are ceva de ascuns si fiecare om trebuie sa fie atent, fiecare om o poate da in bara. A te imbraca potrivit cu propria structura fizica este o chestie de bun simt general. Spunand ca ne fac scarba oamenii care isi etaleaza anumite parti pe care nu am vrea sa le vedem, ajungem, zic eu, pe un teritoriu periculos. Pentru ca s-ar putea ca unui om sa nu ii placa fundurile plate, de exemplu si sa se astepte ca orice fiinta cu fundul plat sa nu mai poarte niciodata pantaloni. Sau s-ar putea ca altui om sa nu ii placa sfarcurile proeminente si atunci sa vrea ca orice om cu sfarcuri proeminente sa si le camufleze cumva.
Dar cred ca oamenii, in general, stiu sa se comporte cu bun simt in materie de vestimentatie, rar am vazut situatii ridicole. Evident, oamenii trebuie sa isi regleze propriul gust. Dar trebuie sa faca asta din optiune, nu din fatalitate.
confruntadurerea a spus asta la 29 mai 2009 la 4:57 pm
@Antoaneta: draga mea, tu scriai comentariul in timp ce raspundeam eu comentariilor anterioare.
Sunt multe idei importante in comentariul tau, ca intotdeauna.
Aleg faptul ca oamenii isi accepta din ce in ce mai greu moartea si ca incearca sa o sfideze, sa zicem, prin manifestari tineresti. E foarte dificil sa judeci lucrurile astea pentru ca nu imi imaginez ce ar trebui sa faca un om care se apropie de moarte. O spun foarte sincer. Eu traiesc cu iminenta mortii intr-o convietuire pasnica, armonioasa. Nu cred ca ma voi comporta la batranete altfel decat ma comport acum in raport cu moartea. Dar nu stiu daca as vrea sa vad pe fetele batranilor si in atitudinea lor o resemnare eleganta in fata mortii ce urmeaza. Nu stiu cum ar arata asta. Poate ca revelatiile avute catre finalul vietii ii duc pe oameni catre veselie, catre o atitudine copilareasca.
Despre incercarea de a arata bine nu stiu ce sa spun. Mie corpul nu imi pare important asa ca mi se pare la fel de bine sa iti arati varsta si la fel de bine sa nu ti-o arati. Ca sa glumesc un pic spun ca nu cred ca Demi Moore este o fiinta lipsita de spiritualitate pentru ca arata spectaculos, ca o fetita. Si nu cred ca este lipsita de spiritualitate pentru ca traieste cu un baiat mult mai tanar. Nu cred ca face aceste lucruri ca sa-si ofere o falsa infuzie de tinerete ci pentru ca, asa cum spui si tu, asa simte.
Fiecare om isi accepta moartea in ritmul propriu, intr-un moment care este unic pentru fiecare, evident. Dar eu cred ca romanii sunt impinsi catre moarte, catre presupusa seriozitate care vine din imbatranire si din apropierea mortii (cine a zis ca moartea este serioasa, trista, matura?). Eu cred ca oamenii trebuie lasati sa imbatraneasca atunci cand vor si cum vor, imbatranirea si moartea sunt lectii pe care nu ni le poate da nimeni, lucruri pe care nu ni le poate impune nimeni. Iar in Romania ele sunt cumva impuse, sugerate iar asta este cumplit.
confruntadurerea a spus asta la 29 mai 2009 la 5:11 pm
NB Mama nu-si gaseste haine pe masura si gustul ei în România. A gasit la München, acum comanda din catalogul Quelle. I-am gasit si la Miami, si în Montréal. Forta exemplului.
Despre Demi Moore – ea face mari eforturi si multe operatii ca sa arate asa, cred ca asta spune ceva despre spiritualitatea ei. Dar raiul operatiilor este Brazilia, cu Argentina alergând pe urmele ei, nu USA. Pentru ca in USA, dupa cum am constatat mai multi, nu-i prea intereseaza. America de Nord e tarâmul extremelor, ori foarte sportivi, ori deloc. Cât despre europeni, si acolo variaza, vezi spaniolele si italiencele de 60 de ani bronzate la maxim, cu fata pergament, decolteul plin de pete si pletele fals blonde fluturând pe spate, conform dictonului: Din spate liceu, din fata muzeu. Suficient pentru a spune ca bunul gust si prostul gust nu au vârsta. În România traieste pana la nemurire mentalitatea rurala cu “nu se cade”: sa vorbesti, sa te îmbraci, sa te porti asa la vârsta X, indiferent de spiritul tau.
Antoaneta a spus asta la 29 mai 2009 la 6:15 pm
ich liebe dich…(ein hamburg-er)
mesmerism a spus asta la 29 mai 2009 la 9:13 pm
@Antoaneta: da, draga mea. Asta imi doresc: sa se renunte, pe cat posibil, la “nu se cade”. Ca eu zic ca “se cade” absolut orice in afara de crima.
@Mesmerism: ca sa-l citez pe Hugh Jackman la Jay Leno – “I love you too. I can’t see you but I love you”. (eine Wahlberlinerin)
Imi este foarte dor de Hamburg, mi-am dat seama citind comentariul tau.
confruntadurerea a spus asta la 29 mai 2009 la 10:17 pm
@ horia patrascu
„asemenea prezente feminine (imi vine sa vomit ca am scris feminine)”
Gasesc ca oamenii au tot dreptul sa fie urati si sleampeti daca au chef. Te-ai gandit ca poate chiar li se rupe? Au o varsta, nu-si mai pun problema atractivitatii fizice din motive evidente – de ce sa nu se imbrace asa cum se simt mai comod? Gasesti ca oamenii urati, si in special babele balcaze, trebuie sa-si ascunda corpul ca sa nu lezeze sufletele delicate si degraba vomitatoare? Uite, eu am burta. Crezi ca n-ar trebui sa merg la plaja?
„o aratare pe care am vazut-o in aceeasi tara ultracivilizata (interzis minorilor sub 12 ani). Un individ inalt se plimba insotit de un altul pe strazile micutului oras american care ne gazduia. Pana aici nimic ciudat. Doar ca de la brau in jos omul nostru era complet robotificat, adica in loc de picioare avea niste tije metalice complicate care se deplasau in ritmul aproximativ al mersului uman, scotand un ticait electronic”
Nu era o aratare. Era un om. Chiar daca n-avea picioare, tot om era. Iar ironia ta legata de „tara ultracivilizata” e cum nu se poate mai prost plasata. Da, in tara aia ultracivilizata oamenii fara picioare ies pe strada la plimbare si zambesc fericiti. Asta inseamna ultracivilizatie. In tarile infracivilizate, e.g. Romania, oamenii fara picioare au decenta de a sta ascunsi in case (pentru ca in Romania abia daca incepem sa avem cai de acces pentru carucioare, necum proteze) si de a nu soca cetatenii cinstiti cu cioturile lor, de care, eventual, atarna (o, oroare!) niste proteze.
„Ce il facea sa nu mascheze sub nici o forma aceasta alterare a sa nu-mi pot da seama.”
Explica-mi si mie, te rog, ce te face pe tine sa pornesti de la premisa ca a masca aceasta „alterare” e comportament normal si a nu o masca e comportament deviant. In plus, da o raita prin DEX si lamureste-te ce-i aia alterare. Omul nu si-a „alterat” picioarele (– Ce mai faci, draga? – Uite, m-am gandit sa-mi alterez picioarele, nu de alta dar ma cam supara genunchii si ma chinuie platfusul, ca sa nu mai spun ca-mi put sosetele ceva de groaza. Ezit intre niste tije de inox si altele de duraluminiu, ce-mi recomanzi?) ci si le-a pierdut. Ce face tijele alea metalice mai anormale decat ochelarii cu care ne „alteram” ochii?
paganu a spus asta la 31 mai 2009 la 12:54 am
@paganu.
O sa incep cu sfarsitul: alterare era un eufemism pentru handicap, dizabilitati, infirmitate, deficienta. Oricum alterare nu inseamna doar peste imputit, dar daca vrei sa ramai la cultura de dexonline nu ai decat.
Fireste ca oricine are dreptul sa fie urat dupa cum tu ai dreptul sa ai burta si sa mergi impreuna cu ea la plaja. Discutia era cu totul alta. Se sustinea urmatoarea teza: occidentalii sunt frumosi, ingrijiti, mereu veseli, optimisti si tineri, chiar si la varsta senectutii, romanii sunt imbatraniti de tineri, obositi de viata, sictiriti, fara chef si urati cu draci. Distinsa autoare oferea ca explicatie faptul ca romanii se grabesc prosteste si fara sens, ca si cum ar fi manati de imperativul de a termina cat mai repede orice incep – mancarea, tineretea, dragostea, viata, in vreme ce occidentalii, ca niste oameni civilizati, isi fac timp, isi dau timp sa traiasca, sa iubeasca, sa imbatraneasca, sa savureze, sa moara. Cum orice teza are o antiteza, incercam in comentariul meu sa aduc aspectele neavute in vedere atunci cand autoarea a facut aceasta – incantatoare de altfel – impartire in alb si negru. Si sunt destule lasate deoparte: lejeritatea extrema, goana asta dupa tineretea de varsta a treia care, orice s-ar spune, are ceva morbid in ea, neasumarea varstelor, tratarea extrem de superficiala, impersonala, a problemei mortii, regresia – idioata adesea – la varsta copilariei. Cred ca aerul de chermeza perpetua, de veselie autoalimentata, de cele mai multe ori stupida, de zambare permanenta e doar aparent mai seducator decat atmosfera incrancenata din Romania. De fapt, iesitul la restaurant de sambata seara ascunde imense resentimente, frustrari, la fel cum juisarea pensionarilor occidentali si americani pare sa ascunda “alterarile” aduse de varsta sau de boala, precum un cancer de prostata.
La acel nefericit fara picioare nu m-au mirat atat tijele metalice cat satisfactia exhibitionista de a-si expune handicapul, de a se asuma obligandu-i pe ceilalti sa-l inghita. Nu vad nici o diferenta intre tipul acesta de handicapat ultracivilizat si leprosii care-si expun, cersind, cioturile buburoase in statiile de metrou de la noi.
Continuu sa cred ca in Romania exista o mai mare decenta in trairea bolii, a mortii, a nefericirii, a batranetii decat in Occident. Inca nu am auzit de sinucideri in direct, de filmari ale agoniei, de deflorari postate pe bloguri. Macar atat trebuie recunoscut Romaniei (si probabil si tarilor balcanice): exhibitionismul nu o caracterizeaza absolut deloc si poate da lectii de decenta occidentalilor.
Horia a spus asta la 2 iunie 2009 la 7:10 am
@ horia
era un eufemism inselator. si nu ma gandeam la pesti stricati (si mai scuteste-ma cu cultura dexonline), ci la conotatia “freak” – a propos de faza cu “aratarea”.
Cat despre antiteza ta, daca ai chef sa spui ca in Occident exista tendinta de mentinere a unui soi de tinerete nenaturala, fortata, morbida etc., pai spune-o (eu cu siguranta n-as sari de fund in sus daca as auzi asta). Dar in conditiile in care pui problema la modul “babele sunt urate, babele poarta pantaloni scurti, prin urmare eu vomit – ce mizerie!” cu siguranta ca am sa sar in sus. N-ai decat sa spui ca iesitul la restaurant ascunde imense resentimente (parerea mea e ca asta e o generalizare grosolana, iti sugerez sa incerci un “iesitul la restaurant POATE ascunde…”), asta totusi nu ma zgarie pe creier asa cum ma zgarie modul in care ai vorbit despre tipul fara picioare (indiferent de zambetul lui) si, in primul rand, modul in care decretezi implicit ca ce trebuie sa faca un om batran / urat / infirm / cu celulita e sa-si ascunda respectivele defecte. Inainte de a-mi spune ca de fapt nu asta voiai sa transmiti in comentariul tau, rogu-te, reciteste-l.
paganu a spus asta la 2 iunie 2009 la 9:49 am
Ba exact asta voiam sa spun: babele si ologii in pantaloni scurti ma fac sa vomit.
horiapatrascu a spus asta la 2 iunie 2009 la 3:29 pm
ce sa-ti doresc atunci… vomita sanatos!
paganu a spus asta la 2 iunie 2009 la 3:58 pm
[...] l doilea este de aici. Citind mi-am dat seama de ce oamenii care ma vad nu-mi dau mai mult de 27 de ani. Fiindca am ales [...]
3 « a spus asta la 8 iunie 2009 la 2:25 pm
@3: ma bucura foarte mult sa aflu ca ai ales sa-ti traiesti viata asa cum simti.
confruntadurerea a spus asta la 8 iunie 2009 la 3:49 pm
Babele descarnate si ologii cu proteze sunt niste invingatori. Ca au ajuns pana acolo. Ca unora nu place victoria altora e alta mancare de peste. Oamenii care traiesc cum vor ei sunt cei care si-au asumat libertatea. Ceilalti s-au supus cutumelor sociale. Sunt tragici pentru ca unii dintre ei inteleg la ce au renuntat. Si le e frica sa inceapa ceva nou la varsta pe care o au pentru ca nu au inceput niciodata. Se inraiesc si-i invidiaza pe ceilalti. Desi totul le este inca la indemana. Si devin alcoolici sau grasi si isi bat consortul sau consoarta, se fac si mai urati, regreta tineretea care trece, ca sa nu devina ridicoli in fata copiilor le impun aceleasi legi si de aici incepe procesul din nou.
Cine iese din rand e de blamat de sistem. Pentru ca e viu. Restul sunt morti si platesc rate. Asta e viu si nu plateste, daca sistemul il prinde fuge, se face coafor, hingher sau scriitor, pierde si isi asuma, castiga si risipeste si daca la un moment dat reuseste o sa devina un descarnat cu burta care rade dezinvolt langa un tanar care munceste 12 ore pentru sistem. Pentru ca asa urat cum e este de fapt mult mai frumos pentru ca e invingator, de multe ori tanarul e invins si nici macar n-o stie.
Si functioneaza si in Romania ca peste tot. Doar proportia e diferita.
Dan Selaru a spus asta la 1 august 2009 la 12:54 pm
@Dan Selaru: nu am nimic de comentat. Este genul de comentariu care sta singur in picioare si sta cu multa demnitate, cu o tinuta impecabila, nu oricum. Nu spun decat ca m-a bucurat sa iti citesc din nou gandurile, Dane.
confruntadurerea a spus asta la 1 august 2009 la 5:44 pm