Johnny Borrell si frumusetea de a fi increzut

Nu e un secret ca mie imi plac oamenii plini de ei. Nu plini de ei intr-un fel cretin, ci intr-un fel realist. Modestia este supraevaluata, ridicata aiurea in slavi, imbratisata in mare parte de oamenii care nu au nimic de aratat. Da, stiu ca sunt si exceptii. Nu am inteles niciodata de ce lumea este socata cand spui ca stii exact cine esti, ca nu ai indoieli, ca ai obtinut ce ai vrut, ca nu te clatini, nu am inteles niciodata de ce lumea isi doreste sa vada modestie in cei din jur.  Ma tem ca vrea sa vada slabiciune, nu modestie, am mai spus-o.

In seara asta am privit unul din cei mai increzuti oameni pe care ii stiu. Un om care nu ezita sa spuna in orice interviu ca el este senzational si ca nu are nici urma de indoiala in privinta acestui fapt: Johnny Borrell, solistul de la Razorlight, pe care eu l-am remarcat cu ani in urma, nu foarte multi, cantand un cantec care se cheama “America”. Si mi-a placut vana lui, mi-a placut puritatea lui de liceean (cu toate ca nu are varsta de liceean), puritate careia ii sta bine sa coexiste cu o convingere ferma ca poti cuceri lumea. Cine nu mai crede ca poate cuceri lumea nu este un om prea fericit. Eu cred ca foarte multi oameni vor sa faca asta doar ca, pe masura ce sansele lor de a face acest lucru scad, se gasesc o multime de variante presupus armonioase, docile, intelepte de viata.

Pe Borrell l-a durut in fund de public, a strigat foarte comic numele fiecarei piese inainte sa o inceapa. Urla “This is…” si ne spunea titlurile pieselor. Fara dragalasenii, fara glume, fara incercarea de a fi pe plac. Purta un tricou pe care scria “Save the World”, mesaj bun intotdeauna, avea niste blugi ingrozitor de stramti si se tunsese, nu stiu daca-l stiti cu plete – de fapt, sigur il stiti, Borrell era all about plete.

Se crede un geniu, se crede unic, ii crede pe mai toti rivalii niste prosti, dar stie pana si numele studioului berlinez in care a inregistrat Iggy Pop “Nightclubbing”. E vesnic incercanat si in mijlocul unei povesti de dragoste cu urlete, alcool si drama de nediluat. Traieste contra curentului actual, e ca un om din generatiile vechi dar cu aspect proaspat si cu energie proaspata. Este un rebel care-si bate joc de sanatatea lui, un tip care nu doar ca nu se conserva ci se autodistruge. Si este extraordinar de placut sa-l privesti si sa-l asculti, este atat de autentic in nasul lui pe sus incat nu poti decat sa zambesti. Eu una m-am saturat de noul val de responsabilitate mentinuta cu dintii stransi, de noul val de modesti, sereni, impaciuitori, toleranti. Eu cred ca lumea se misca datorita oamenilor puternici care sunt constienti de puterea lor, nu datorita unei mase omogene care joaca rolul armoniei generalizate si terminale.

~ prin confruntadurerea pe 21 aprilie 2009.