dincolo de sexualitate si finante

Daca l-ati cunoaste pe tipul despre care o sa vorbesc, ati intelege perfect considerarea pe care am acordat-o spuselor lui. Este cel mai pur om pe care-l cunosc, cel mai pasional in acelasi timp, o fiinta cu o sexualitate debordanta, cu o potenta remarcabila, cu un corp spectaculos si cu un suflet spectaculos. In lungile noastre discutii de noapte carora le datorez supravietuirea intr-o perioada trecuta el mi-a spus ca oamenii nu se apropie unii de altii decat daca au un interes sexual sau unul financiar. Excludem aici relatiile in cadrul unei familii, evident. Nu era o concluzie pripita, nu era o concluzie cinica, nu era o concluzie spusa intr-o pasa proasta, era o concluzie inteligenta a unui om foarte inteligent, o concluzie care, in pofida aparentei simplitati, fusese gandita de zeci si zeci de ori de catre tipul in cauza. Nu era ceva aruncat, asta vreau sa spun, pe scurt.

Cu toate ca relatia dintre noi doi inceputa in studentie ar fi putut parea o relatie bazata pe afinitati intelectuale, emotionale, amandoi fiind inclinati catre disecarea durerii si catre trairea ei cu fiecare por, amandoi fiind din familii bune bucurestene, cu sufletul fragil si cu mintea rece – ei bine, cu toate astea, apropierea dintre noi doi, asa cum mi-a marturisit el franc, s-a facut pe criterii sexuale, ele au fost cele care au permis cunoasterea ulterioara atat de atenta si atat de adanca. Baiatul mi-a marturisit ca nu ar fi fost interesat catusi de putin de gandurile mele daca nu ar fi vrut sa se culce cu mine. Si am convingerea asta. Si mai am o convingere, una urata pe care stiu ca toata lumea ar vrea sa mi-o contrazica: nu cred ca exista interes strict pentru sufletul cuiva atunci cand poti face sex. In a nu putea face sex incluzand multe lucruri, de la batranete pana la un handicap sexual. Cata vreme exista dorinta sexuala, capacitate sexuala de ambele parti, cunoasterea stricta a sufletului cuiva este imposibila. Sexualitatea este fitilul cel mai puternic pentru cunoasterea cuiva. Ma refer aici, ca de cele mai multe ori, la oameni inteligenti, nu la cretini care se fut ca si cum ar face pipi. Nu ca ar fi rau ca si oamenii inteligenti sa faca sex macar cateodata asa cum fac pipi dar este imposibil, din pacate.

Nu am cunoscut nici un barbat care sa fi vrut sa ma cunoasca pur si simplu. Nu sunt bucuroasa dar nici trista din cauza asta, nu regret, nu ma bucur. Sunt recunoscatoare ca a existat un fitil care sa ii faca pe barbati sa ma cunoasca. Altfel ar fi fost oribil, cred ca un om care nu este cunoscut in profunzime de nimeni este un om constipat sufleteste, un om foarte nefericit. Interesul sexual si cel financiar garanteaza o atentie incordata, o vigilenta aparte, o concentrare maxima pe reactiile celui la care ai interes. Il privesti, il urmaresti cu atentie si, datorita acestei atentii generate de motivul gresit, poate, vezi lucruri pe care nu le-ai vedea altfel, sesizezi lucruri pe care nu le-ai sesiza altfel, lucruri care tin de profunzimea unui om. Si nu vreau sa aud libidinoseli de genul “cand vad zambetul unui copil, inteleg totul” sau “cand vad o batranica blanda ca o bunicuta din povesti, simt ca mi se inalta sufletul”. Astea sunt frectii, astea sunt niste rahaturi, niste clisee, niste chestii superficiale pentru turisti prin viata, nu pentru rezidenti. Ideea e sa cunosti oameni, nu sa-i folosesti ca pe niste arome care sa-ti gadile narile si care sa-ti imbunatateasca dispozitia. Sa-i cunosti in detaliu. Si nu poti sa cunosti cu adevarat un om in detaliu daca nu ai un interes precis la el, cel putin in prima faza. Oamenii nu sunt atat de puternici si echilibrati cat sa isi doreasca deodata, fara alt suport, sa se dedice cunoasterii sufletului cuiva din preajma. Nu vreau sa aud nici iubirea ca motiv, iubirea apare si ea pe fondul unei atractii fizice initiale, daca nu e o iubire stranie catre imputita. Eu nu cred in iubirea fara atractie fizica, nu am crezut niciodata si nici nu a reusit nimeni sa ma faca sa cred. Nu vad ce argumente ar putea sa ma convinga de existenta autentica a unei astfel de iubiri.

De ce vrem sa cunoastem oameni? Asta este o intrebare la care doar baiatul despre care am vorbit la inceputul post-ului mi-a raspuns sincer. De ce vrem sa ii cunoastem, de fapt? Daca suntem sinceri cu noi insine. Nu daca raspundem tezist, basit, aiurea, bagand emotiile, duiosia, umanitatea la inaintare. Ca nu suntem emotionati, nu simtim duiosie si nu suntem omenosi pentru ca vrem sa cunoastem oameni, suntem asa pentru ca sesizam tragismul existentei umane, asa cum am mai spus. Si nu stim ce sa facem cu acest tragism asa ca incercam sa-l mai indulcim ca sa ne facem dupa-amiezele mai tolerabile, sa ne facem noua tragismul conditiei umane mai suportabil, asa incat sa putem respira.

Dar ramane intrebarea: de ce vrem sa cunoastem oameni? La ce ne asteptam din cunoasterea lor? Apropiere umana – ce inseamna exact chestia asta? Ca am tot auzit-o.

Ar mai ramane prieteniile. Prieteniile stranse, intense intre doi oameni de acelasi sex, de obicei. Eu nu cred in prietenie, asta am uitat sa va spun. Nu cred deloc. Cred ca prietenul de acelasi sex iti este un fel de alter ego de care sanatos este sa te desprinzi la un moment dat. Intre prieteni exista vesnic o lupta, o competitie, daca prietenia este una vie. Cele care sunt linistite nu sunt niste prietenii trainice, sa nu va lasati inselati de linistea lor, sunt doar niste prietenii in care s-au stabilit rezultatele jocului de putere. Cineva a fost infrant sau s-a lasat moale, cineva a acceptat ca este doar un “alter” ego. Cineva ramane necunoscut de celalalt.

In afara de sexualitate si finante, care mai sunt motivele pentru care vrem sa cunoastem oameni, asadar? Eu una nu mai am nici un alt motiv. Pana si in scriitori, in filozofi, in sociologi, ma atrage virilitatea, ma gandesc cum s-ar comporta ei sexual, nu ii pot lua “ca atare”, nu am inteles niciodata cum e treaba cu despartirea operei de viata privata, eu absorb detalii din viata dincolo de opera (nu va ganditi la cretinisme de genul unei carti ca “Viata sexuala a lui Immanuel Kant”, ma refer la o anumita poza, la felul in care sta gulerul unui scriitor, la cum arata venele de pe mana, la cum sunt degetele, la cum sunt maxilarele, la cum este textura pielii) si aceste detalii imi potenteaza interesul, asa cum o fiinta flasca, non-sexuala ma pierde grabnic de adept.

*ma bucur ca baiatul protagonist al post-ului este acum pe drum catre Elvetia si nu poate citi ce am scris; se va simti demascat, cu toate ca nimeni nu ii stie numele – sau, mai rau, se va simti putin vinovat ca gandeste asa; dar isi va reveni repede, dupa un somn bun si o masa copioasa

~ prin confruntadurerea pe 18 aprilie 2009.