vigilenta “sistemului”

Toata lumea crede ca poporul german functioneaza impecabil pentru ca sistemul legislativ functioneaza impecabil, toata lumea crede ca germanii ar lua-o razna peste noapte daca politia nu si-ar mai face datoria. Am auzit multi oameni (nu imi vine in minte nici o exceptie) care mi-au spus ca linistea si functionarea perfecta in Germania sunt posibile datorita vigilentei “sistemului”. Spre marea mea rusine, si eu am crezut ca vigilenta politiei este cea care ii tine pe nemti intr-o zgarda stransa. Am acceptat treaba asta si, dupa cateva discutii intinse in noapte, discutii tipic latine de genul celei intre cei doi parizieni care m-au amuzat intr-o noapte  – “Bine, umanitate, dar umanitatea ce este, in ultima instanta? Nu poate deveni pe nesimtite acceptarea de a fi calcat in picioare?” – mi-am spus ca nu se poate obtine altfel siguranta perfecta intr-o societate. Politia trebuie sa fie ca in filme. Vesnic pe faza, cu sete de sanctionare.

De cand sunt in Berlin, ma bucur ca aceasta idee (cea ca politia este motivul principal pentru linistea in oras) imi este contrazisa. Asa cum stiti, eu cred mult mai mult intr-un om care isi permite orice dar care are un discernamant delicat si plin de consideratie decat intr-un om care nu are nimic dar care o ia pe calea dumnezeirii si pioseniei. Ei bine, nemtii isi permit sa cheme in orice clipa politia daca o masina este parcata cu o singura roata pe marginea trotuarului si politia vine imediat, da amenda si, de cele mai multe ori, il asteapta pe cel care a parcat aiurea, ca sa-i tina si o micuta lectie. Va pot garanta asta si din proprie experienta. Recunosc, romanca stresata din mine, romanca suspicioasa in privinta impecabilei politii germane a sunat intr-o noapte la politie pentru ca cineva parcase foarte aiurea. Si politia a venit imediat dupa ce i-am descris cum si unde este parcat curajosul. Dar ei, berlinezii, avand puterea reala de a face legea alaturi de politie, opteaza sa nu cheme politia, ei opteaza ca un om sa nu fie amendat. Am vazut multe situatii care sa imi dovedeasca acest lucru, o aleg pe cea la care eu mi-am pierdut rabdarea insa berlinezii nu.

Acum cateva nopti o masina cu numar de Frankfurt a parcat regulamentar la mine sub geam. Dar avea muzica un pic prea tare si se cam auzea pe strada, inclusiv la mine in casa. Evident si la altii in casa. Si am asteptat sa fie altcineva la fel de scarba ca mine sau chiar mai rau si sa sune la politie. Era patru dimineata. Fara exagerare, in cladirea de vis-à-vis s-au aprins, pe rand, luminile tuturor apartamentelor iar la mine in cladire am auzit fosnet si miscare cam la zece minute dupa ce incepuse muzica domnului din Frankfurt sa deranjeze. Pe rand, cei din cladirea mea si cei din cladirea de vis-à-vis au coborat, in pijama, in pijama cu un halat deasupra sau imbracati de strada, ca domnul in varsta de la etajul patru al cladirii de peste drum, si au incercat sa il convinga pe cel din Frankfurt sa dea muzica mai incet. Le stricase somnul, domnul in varsta a plecat la o plimbare in miez de noapte, de exemplu. Luminile s-au stins foarte tarziu, am convingerea ca familia care are doi copii nu s-a mai culcat deloc. Insa fiecare in parte a ales sa coboare si sa incerce sa il roage pe cel din masina sa dea muzica mai incet. Nimeni nu a pus mana pe telefon sa sune la politie, scutind astfel un drum in frigul de-afara. Nimeni nu a ales varianta lipsita de umanitate, sa zicem, nimeni nu s-a grabit sa rezolve septic problema. Nimeni.

Cand nu s-a mai insistat pe langa cel care stricase linistea, el a dat singur mai incet si a plecat umil, pe nesimtite. Fusese un joc de putere pe care isi daduse seama ca il pierduse si nu il castigase, asa cum poate i se paruse la inceput.

Privind Berlinul in ultimele zile am inteles ca lucrurile functioneaza pentru ca fiecare om se straduieste sa le faca sa functioneze, fiecare om se straduieste sa rezolve lucrurile intr-un fel non-agresiv pana in ultima clipa, fiecare om are incredere ca cel de langa el va intelege ca este ridicol sa faci ceva care creeaza disconfort celor din jur. Si revin: cand stii ca poti rezolva o situatie cu doar un telefon, organismul tau nu intra intr-o panica dusmanoasa, bucuroasa de a turna ci are linistea de a alege o varianta calma si omenoasa. Si nu, nu cred ca aceasta disponibilitate la dialog s-a nascut datorita unei lungi istorii de interventii in forta ale politiei ci cred ca lucrurile au mers mana in mana, simtul civic cu legea, nu exista o societate democratica care sa functioneze numai cu unul dintre cele doua elemente, nu exista suprematie politieneasca intr-un stat democratic. Exista doar disponibilitatea fiecaruia de a rezolva lucrurile si de a construi ceva pe termen lung.

Si regret enorm ca am sunat la politie intr-una din primele nopti. Regret ca am putut reactiona asa. Nu a dovedit decat ca sunt un om stresat, nesigur, speriat, cu porniri asemanatoare cu ale unui caine abuzat.

~ prin confruntadurerea pe 19 martie 2009.