un articol subtirel dar isteric sau Mircea Mihaies derutat

Ca sa stiti cat de mult il respect pe domnul Mircea Mihaies, va spun ce subiecte au mai intrat in competitie pentru post-ul de azi: excursia (cu recomandari cu tot) lui Mihai Dobrovolschi la Viena, plina de greseli de germana si presarata cu romanism din cel mai meschin, cel mai infect si statisticile publicate de “Cotidianul” in privinta starii natiunii noastre, statistici care dovedesc agatarea noastra de Dumnezeu fara credinta reala, plasarea noastra in coada clasamentului voluntariatului european si alte lucruri atat de suculente si mangaietoare incat cu greu am reusit sa le rezist.

Insa am citit articolul lui Mircea Mihaies despre bloggeri, am aflat de existenta lui aici si deodata prioritatile s-au reordonat. Nici nu stiu cu ce sa incep de placere. Simt placere, cu asta incep. O placere nerusinata. Intai de toate vreau sa spun ca nu vorbesc de data asta despre blogosfera, in general. Nu am o parere formata despre ea ca intreg, eu imi asum “responsabilitatea” doar pentru ce este trecut aici, in dreapta paginii, pe blogroll. Aici am convingerea nesimtita si greu de clintit ca se afla scriitori, analisti, jurnalisti mai buni decat majoritatea celor “oficiali” – nu ca as intelege foarte bine aceasta delimitare care mi se pare statuta si greoaie, inca o dovada a faptului ca romanii nu prea inteleg si accepta nevoia alternativelor in viata.

Articolul se cheama “Cine sunt si ce vor bloggerii?”, un titlu foarte potrivit pentru tornada stranie si teribil de isterica ce urmeaza. Talent la scris nu asteptam, ca stiu ca Mircea Mihaies nu are. Eu il tineam drept om de bun simt care nu face gafe, nu il aveam in sertarul talentului la scris. Asa ca asta nu discutam. Sunt niste scremeri stilistice pe alocuri care te induioseaza dar da-le incolo pe alea, sa incercam sa fim ingaduitori in limita posibilitatilor. Logica, insa. Logica. Aia e suparatoare. De fapt, nu prea e si atunci cand incearca sa fie e si mai suparatoare decat atunci cand nu e. M-am cam incurcat si sa stiti ca e greu sa nu te incurci cand citesti un strigat cu o mana in sold si cu niste frustrari ascunse prost printre randuri.

Treaba cu blogurile e atat de simpla incat nu merita atat de multa agitatie cat a generat in domnul Mihaies. Daca respecti libertatea de exprimare, respecti si blogurile. Daca tii pasul cu modernitatea, respecti si blogurile. Le respecti in ideea in care nu dai in cap pe strada tuturor celor care te scot din minti. Respecti faptul ca sunt si cretini si destepti pe lumea asta, nu te crizezi exorcizand o treaba care nu este decat inca o modalitate de exprimare, de raspandire a ideilor. Nu e nimic mai mult de-atat. Iar isteria pe marginea acestei chestii te transforma intr-un demodat, intr-un frustrat, intr-un om care acorda prea mult timp unor chestii cu care este inutil sa te razboiesti, fie si verbal. A te lua de bloggeri este echivalent cu a te lua de cei care vorbesc in Hyde Park sau echivalent cu a te lua de cei care canta mediocru prin baruri sau de cei care isi vand tablourile imediat cum le fac – e o treaba fireasca, se intampla, unii sunt valorosi, altii nu sunt, depinde doar de cum se termina povestea. Daca ajungi celebru si spui ca la un moment dat tineai discursuri intr-un parc, e bine. Daca nu ajungi celebru si tot tii discursuri intr-un parc, devii, poate, suspect. Dar tot ai voie sa faci chestia asta si tot e ridicol ca cineva sa se impauneze pe treaba asta, daca este cu adevarat liberal in sufletelul sau. Vanatoarea asta de vrajitoare te pune in pericolul de a suna ca un dement, ca Mircea Badea sau ca Vadim. Si cand stilul e si el subtire, pericolul e si mai mare. Ca sa nu mai spun ca te pui prost cu tineretul, treaba neplacuta cam de oriunde ai privi-o, macar ca pe mainile noastre ramane lumea asta si macar pentru faptul ca trebuie sa ai interes si respect real pentru ce cloceste epoca moderna si nu sa te repezi ca o baba de la tara la tot ce misca.

Mihaies nu face decat sa se incadreze in tendinta romaneasca obisnuita care se sperie la folosirea cardului in loc de cash, la taierea porcului in conditii civilizate, la respectarea unor norme europene care pot parea ridicole in ochii unui roman conservator care vrea sa tina toata lumea pe loc pentru ca el nu se poate misca suficient de repede. Nu agreez deloc intelectualii batranicosi care se grabesc sa respinga ce este nou in materie de tehnologie, in materie de tendinte sociale. Si de aici ne vine eternul aer de fata de provincie ca tara. De la pudorile astea inexplicabile in materie de avansare, cu riscurile de rigoare ale avansarii.

Dar eu am vrut, de fapt, sa va dau citate din articol pentru a va dovedi ca, in agitatia lui de femeie in varsta, Mihaies nu face decat sa scrie un sir lung de complimente bloggerilor, descriindu-i involuntar ca pe o forma vie, fireasca si tanara de existenta, lasand sa se simta andropauza lui intelectuala suparatoare in aceasta descriere. La un moment dat nu stiam daca descrie faptul ca il tenteaza o femeie prea tanara care-l respinge sau daca descrie faptul ca il supara blogurile. Imi parea ca il sperie valtoarea si ca nu se poate obiectiva, imi parea incoerent si suparat pe incapacitatea de a intelege pulsarea oamenilor mai tineri decat el. Imi parea la fel cu alti doi oameni pe care stiti cat ii admir: la fel ca Andrei Plesu cand s-a ingrozit de cyberspace ca intreg si la fel ca Horia Roman Patapievici cand s-a ingrozit de existenta lui Marilyn Manson. Imi aducea aminte de bunici neduse la scoala care se ingrozesc de ce vad la televizor, de chestii “dracesti”  cum ar fi casatoria intre homosexuali sau optiunea multora de a fi vegani.  Cam ca un parinte care nu intelege ca e mai bine sa fii independent, cu afacerea proprie decat sa fii angajat, decat sa fii sluga in firma altuia. Ca un om care nu intelege ca un spectacol pe strada, un happening poate sa fie de o mie de ori mai bun decat un spectacol pe oricare din scenele teatrelor bucurestene. Lumea se misca dar sunt unii, mai ales in Romania, care vor sa o tina pe loc si zau ca nu inteleg de unde vine atat de multa teama mic-burgheza si atat de multa ranchiuna pe formele alternative de exprimare, nu inteleg. O fi de la batranete, o fi de la o micuta meschinarie de neclintit, o fi de la o ingustime a mintii, de la ce o fi? Eu stiu ca oamenii speriati, mai ales cand imbatranesc, incep sa aiba teama groaznica de orice fel de schimbare, le face bine sa creada ca lucrurile sunt bune asa cum sunt si ca nu se mai schimba prea curand. Nu prea e o atitudine boema si cosmopolita si nu zic mai mult de-atat ca mi-e mie jena sa zic mai mult de-atat, va dati seama ce jena i-ar fi celui care ar citi sa se vada atat de limpede intr-o oglinda, mai ales intr-una din asta de rahat cum este oglinda unui blogger.

Eu nu mai scriu nimic de la mine, acum scriu de la el, din articolul asta destept si corect, din articolul asta ingrijorat si tutelar. “Exista, desigur, diferente fundamentale intre scrierea unui jurnal si incontinenta postarilor pe blog”. Deja din punctul asta am ramas nedumerita. Si daca iti scrii jurnalul online si dai dovada de o disciplina impecabila si de un suflu remarcabil, nu mai e blog? Daca cineva iti publica scrierile de pe blog sau chiar un roman intreg scris ca blog, asa cum s-a intamplat la rusi, nu mai e blog, te rusinezi ca l-ai numit asa? Ce conteaza in ce format scrii, daca scrii ca lumea?

Domnul Mihaies spune ca blogger-ul vrea “sa-ti dea impresia ca fara comentariile si dezvaluirile lui Pamantul nu s-ar mai invarti in jurul axei sale”.  Asa, si? Nu asta vor toti doar ca nu au curajul sa admita asta? Cine vrea sa spuna lucruri cu modestie si cu multa cumpatare, fara nici o ambitie si fara nici o speranta? Macar speranta. Macar cu speranta spui lucrurile, nu? Daca nu vrei sa schimbi Pamantul, de ce te mai apuci sa faci ceva? Asa ca nu am inteles de ce asta este tipic bloggerilor si de ce, daca ar fi asa, nu s-ar incadra si ei in limitele normalitatii cu aceasta pretentie. “Pe umerii lui plasmatici, de Atlas virtual, atarna intreaga greutate a unui univers gata de implozie”.  Aici am simtit un disconfort si din cauza stilului scremut. Insiruire din asta de cuvinte si idei doar de dragul de a demonstra ca inca mai poti sa complici putin o fraza – lucrurile astea mie nu imi plac, tocmai din respect pentru cei care nu se screm sa scrie. Ma rog, dincolo de stilul asta amarat, iar nu am inteles cu ce se deosebeste categoria incriminata de orice om care este in forta. Si continua cu tampenia asta care pare mai degraba o acuza la adresa tineretii, am mai spus-o: “ei, daca n-ar fi el, de cate ori nu ar fi sucombat umanitatea sub asediul nebanuitelor si primejdioaselor forte distructive cuibarite in cele mai stranii locuri”. Nu mai insist, ca e in ideea infurierii gratuite pe ceva ce cred ca nici domnul Mihaies nu si-a definit limpede.

Si acum sa stiti ca vine partea mea preferata din articol, o descriere care cred ca se potriveste oricarui scriitor care nu sta cu un cur mare si lenes pe un salariu, o descriere care se potriveste oricarui om care lanseaza o idee intr-o societate, pe orice cale: “Nu se poate sa nu-i simti constantul tremur al vocii, semn al nerabdarii de a intra pe laptop pentru a vedea ce comentarii s-au mai agatat de ultima postare. Bloggerul traieste doar intre un text si altul…” (aici m-a pierdut articolul, nu am inteles deloc asta cu “traieste doar intre un text si altul”, nu am inteles cum ar trebui sa traiasca cineva care scrie – inainte de un text si, cu siguranta, nu pana in altul sau dupa ce si-a terminat toate textele si sigur nu mai vine un altul sau sa stea inchis intre texte, chiar nu am inteles asta) dar sa revin “Bloggerul traieste doar intre un text si altul, de la micul bulgare de litere lansat in cyberspace, la eventualul ecou lansat de acesta”. Da, cam asa se traieste acum, daca nu ai spatele asigurat si daca nu esti un om in varsta care si-a asternut viata pe un sistem conservator. Lansezi o chestie pe unde poti si te caci pe tine pana cand auzi primul ecou. Mie mi se pare senzationala treaba, mi se pare senzationala adrenalina, mi se pare extraordinara libertatea asta nou dobandita. Cine e destept si sigur pe el nu are de ce sa se teama ca arunca toti cretinii cu idei, important si frumos e sa te bucuri de faptul ca pot ajunge din ce in ce multe idei la tine. Si cu atat mai puternic sa iti antrenezi discernamantul. Oda involuntar adusa bloggerului, oda care se potriveste oricarui om independent aflat la inceputul unei chestii, continua: “Indiferent de timp si spatiu, el depune o enorma energie – dar pentru ce?”. Mie judecatile astea nu imi plac deloc, plasarea noastra in rolul de instanta culturala mai ales cand nu avem succes in acest rol mi se pare penibila, jur ca am gandit cuvantul. E penibil. Sa spui tu ca cineva asteapta, incearca, spera si ca face toate astea degeaba. Este un gen de ironie tipic romaneasca de care m-am plictisit. O bascalie pe care o suport doar de la Andrei Plesu, nici eu nu mai stiu de ce. In virtutea prieteniei cu Gabriel Liiceanu si in virtutea faptului ca i-a dat o editura pe mana, probabil. M-am plictisit de bascalia asta prapadita. Fara vana si care se invarte in cerc. Condescendenta asta care nu are absolut nici o baza. Din partea unor oameni la care, dat fiind ca ne provoaca, ne uitam atent si constatam ca nu au facut cine stie ce.  “Efectul tinde spre zero, influenta e din ce in ce mai discutabila, iar placerea de alta data a fost inlocuita de crisparea de a descoperi ca nimanui – sau prea putinora – le pasa de nesomnul, nelinistea si sperantele tale.” Aceasta fraza descrie orice efort. Si jigneste orice efort. Si, mai important, neaga orice efort. Ca intotdeauna, din bascalia romaneasca uzata ies greseli de logica pe care nimeni nu le sesizeaza, ies jigniri, ies exact scandalurile pe care intelectualii romani au talentul de a le starni in timp ce acuza bloggerii sau alte categorii de apetitul pentru scandal. Si textul asta scris de Mihaies ce e? Un scandal scris si prost, nici macar un scandal cu stil si cu savoare. O galagie care sa provoace, o aiureala plina de greseli de toate felurile. Sfidari ale libertatii, ale modernitatii, ale democratiei, ale vitalitatii, ale tineretii, ale schimbarii. Si multe alte sfidari venite din partea unui om a carui minte nu poate duce foarte mult dar care se incapataneaza sa judece lucruri pe care nu le stapaneste, asa cum fac majoritatea romanilor, de profesie analisti ai realitatii si in rest… nimic, de fapt. Mihaies cade jalnic in propria plasa. “Dar e suficient sa stai cateva minute in preajma unui titular de blog, pentru a constata in ce masura s-a instaurat dezumanizarea si cat de ridicol se invarte totul in jurul acestui viciu solitar cu aparenta participarii la o partida cu miza mare.” Si cu fraza asta a descris viata majoritatii oamenilor de pe pamantul asta, a calcat cu bocancii bascaliei viciile solitare de orice tip si a folosit, in stilul intregului articol, prost si fortat cel putin un cuvant, in cazul asta “dezumanizare”.

Eu zic asa, ca sa-l si parafrazez: e suficient sa stai cateva minute cu articolul asta in fata pentru a constata in ce masura s-au instaurat imbatranirea mintii si nu numai, teama de schimbare, neintelegerea fenomenelor actuale in comunicare si cat de ridicol se invarte totul in jurul acestui viciu solitar al bascaliei incremenite in niste tipare de cacat, cu aparenta participarii la o viata cu miza.”

Si zic ca era mai simplu si mai putin obositor pentru domnul Mihaies sa scrie asa – titlul articolului sa ramana “Cine sunt si ce vor bloggerii?” si pe urma textul sa fie urmatorul, articolul sa fie urmatorul: “Am imbatranit si nu vreau sa accept chestia asta.” Atat. Avea un haz, avea o urma de putere, avea chiar demnitate, il disculpa instantaneu de chestia care transpira ridicol din toata ingramadeala asta agitata de articol.

~ prin confruntadurerea pe 24 ianuarie 2009.