“in rastimp”?

Am vrut sa vad daca ninge sau nu zilele urmatoare, ca sa stiu daca se poate sa ne fofilam fara cauciucuri de iarna inca putin. Si am dat drumul la televizor ca sa vad starea vremii. Noaptea. Mi-am zis ca sunt lucrurile potolite atunci si ca pot sa imi scot informatia fara vatamari mentale. Am dat la Realitatea. Ca acolo sunt cei mai putini lingai. Era emisiunea lui Robert Turcescu. Ma rog, de data asta nu mai era a lui Robert Turcescu, era a lui Dan Puric. Asa se intampla cand chemi un fanatic, nu poti dialoga cu el, incepe el sa-si zica dementa intr-o euforie asemanatoare cu cea a alcoolicului dupa cateva pahare. Nu ai cum sa intervii. Nu se uita in ochii tai, insiruirea ideilor este atat de absurda incat nu iti poti desprinde mintea de ea. Te uiti ca la un accident de masina. Stii ca e o porcarie, stii ca s-ar putea sa vezi halci de carne pe jos dar nu poti sa intorci privirea, vrei sa fii pregatit pentru ce-o fi mai rau in viata. Ai vazut accidente, ai vazut fanatici religios, le-ai vazut pe toate, nu te mai poate atinge nimic. Trebuie sa ma iertati – precum colegele mele de facultate venite din Targoviste care, cand au vazut prima oara luminile de Craciun de pe Magheru, s-au imbratisat si au inceput sa planga, tot asa sunt si eu acum: surescitata. Am dat dupa mult timp drumul la televizor, nu mai fac dar nu pot sa imi scot din minte ce am vazut. Am si facut greseala sa ma uit cam un sfert de ora. Mi-a ramas in minte ideea centrala a discursului tinut de Puric si vreau sa va spun ceva legat de asta. Nu vreau sa mai intind sila mea fata de fanatism, o stiti, nu vreau nici sa spun ca m-am saturat de invazia asta pioasa si religioasa de fiecare Craciun – nu vreau sa vad preoti, nu vreau sa vad biserici, nu vreau sa imi povesteasca nici o fata bisericeasca ce trebuie sa inteleg din Craciun, nu vreau lucrurile astea. Am inteles cum a fost pentru domnul Turcescu: e Craciun, il chemam pe unul cu religia da’ nu unul de sa bata la ochi, unul care sa nu bata la ochi dar care sa fie pe pozitii si anume Dan Puric, scriitorul nostru religios, fost actor. Ideea centrala, asadar: “in rastimp”. Asta e. Romanul e deosebit de alte popoare pentru ca “in rastimp” isi da seama de unele chestii. El face porcarii dar “in rastimp” se indreapta. Va jur ca nu stiam ce inseamna exact “rastimp”. Am cautat in dictionar. Mi-am zis ca o fi o revelatie tare si imi scapa mie, dat fiind ca sunt nedocumentata.

RĂSTÍMP, răstimpuri, s.n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ♢ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).

Tot auzeam niste povesti fara legatura unele cu altele dar spuse ca si cum ar fi avut mare legatura. La inchisoare unul a fost executat. Cum a fost executat? Prin frig. Minus treizeci de grade. Intai a mers, dupa aia a inceput sa strige, dimineata a murit. La Alexandria nu stiu ce s-a mai intamplat. In orasul in care nu se intampla nimic. Un copil. Ceva cu lacrimi care l-au botezat sau l-au spalat. Si o femeie, o icoana, a zis ca era sotia aluia care a murit executat prin frig. Parca asta nu era la Alexandria. Si a zis femeia ca sotul ei isi striga copiii in frig si Puric a zis ca asta era un parastas al neamului. Dar “in rastimp” generalul de Securitate isi da seama ca a gresit. Noi nu suntem suparati pe Securitate ci pe securisti. L-a intrebat maestrul Dem Radulescu daca stie ce e aia doina. Si el a zis ca nu. Si Dem Radulescu i-a zis ca daca iti da unu’ cu un ciocan in mana zici “au” dar iti trece dar daca iti mai da o data iar zici “au” si daca iti da tot timpul, tu zici “au, au, au” si iese doina. Asta-i doina, doar noi o stim: durere continua. Cum sa ne distruga “astia”? Nu stiu cine erau “astia” dar stiu ca schizofrenia are tot felul de personaje imaginare in ea. Noi avem doina si “in rastimp” ne dam seama de una si de alta.

Spre deosebire de altii. Care nu stiu ce fac. Nu si-or da seama in rastimp? Si-or da seama imediat? De gresit, sigur gresesc toti, asta e clar, romanii cu asta se imbraca de cand se trezesc: cu ideea ca suntem toti la fel de prapaditi. Dar nu stiu cum isi remediaza alte popoare inferioare noua greselile. Stiu sigur cum nu si le remediaza, am aflat de la Dan Puric: nu si le remediaza “in rastimp”.

Te chinui sa afli pe toate caile si pe toate partile de ce nu se misca romanii. Intorci problema pe toate fetele. Si deodata vezi un discurs ca asta, parca vezi si lumea care se uita admirativ la el, mi-i pot imagina pe toti vibrand la un discurs fara sens care le spune ca nu trebuie sa faca nimic, nu trebuie sa schimbe nimic, nu suntem mai prejos fata de nimeni, gresim ca niste idioti dar “in rastimp” romanul se indreapta in timp ce mai toate popoarele se duc in pizda ma-sii. Am inteles de ce nu avem psihoterapie, grupuri de sprijin, educatie decenta din partea parintilor, de ce nu avem alternative. Am inteles ca asta este urarea preferata de Craciun pentru romani: ramaneti asa cum sunteti, nimeni nu e mai presus, Dumnezeu ne iubeste pe noi mai mult decat pe altii, noi detinem o taina. Care ne scuteste de orice efort. Si daca nu asta vrea sa auda romanul, sa-mi spuneti voi ce vrea sa auda. O turuiala fara urma de logica, spusa pe un ton exaltat si scarbos, cu fata rosie, cu ochii in jos, repede, ca un actor de filme porno in timp ce face o treaba imputita care ii sta in gat dar din care nu se poate opri, ca odata oprit se duce adrenalina de cacat care-l tine tare.

Noi nu vrem sa ne corectam, imi dau seama si prin prisma chintesentei inspaimantatoare a Craciunului, chintesenta pe care am vazut-o manifestata si in alti ani, nu doar acum.

Mare parte din romani au doua faze: aia in care incearca sa isi faca viata sa fie invidiata de restul lumii si faza in care, neputand sa isi construiasca o viata care sa rupa gura targului, o iau pe panta cu Dumnezeu si nu si-l mai scot din gura. Este singurul care nu le raspunde si atunci ei se pot crede importanti, destepti, in cursa, valabili. Si nu isi dau seama “in rastimp” ca au luat-o razna si ca, de fapt, nu au o relatie speciala cu Dumnezeu. “In rastimp” nu isi dau seama ca au facut numai rau cu peroratiile lor cu iz de alcool, peroratii care impiedica doua lucruri vitale pe lumea asta: comunicarea autentica si iubirea autentica.

Si cat de misto fusesera zilele astea. Cat de misto fusesera. Nu zic cum fusesera ca nu conteaza ce rahat am facut eu, nu imi place sa zic in detaliu ce si cum. Dar fusesera senzationale. Stiam eu ca trebuie sa punem cauciucuri de iarna. La un moment dat o sa ninga tare si gata. Ce mi-o fi trebuit starea vremii? Ca sa primesc starea letargiei mintilor unei tari din nou? Nu imi mai place. Nu mai vreau nici confirmari, nu mai vreau nici hrana pentru gandurile mele in privinta Romaniei, vreau sa aflu peste ani ca am gresit. “In rastimp” sa se dovedeasca treaba asta. Sa aflu ca eram o rea si o obraznica si ca Romania e pe un drum bun pe care eu nu l-am vazut din cauza incetosarii mintii mele cu inversunare tinereasco-imbecila.

Exemplu: Deocamdata parintii romani isi bat copiii. In rastimp nu ii vor mai bate. Prin urmare, nimeni nu ne poate infrange.

~ prin Cristina Comanescu pe 28 decembrie 2008.