supravietuitori (poveste de iarna)

Daca e sa visez cu adevarat la ceva, visez la urmatorul lucru, jur: o situatie nasoala. Nasoala, nasoala nu doar nasoala pe alocuri si fara ca lumea sa recunoasca faptul ca e nasoala. Ceva fara echivoc. Sa cada avionul, ca in “Lost”, da’ sa urmeze ceva ca lumea dupa aia, ca serialul nu mi-a placut, nu m-am putut uita la prea multe episoade, era tras de par. Sa ramai inzapezit pe un varf de munte. Nu, asta nu e cumplita, trebuie ceva mai dur. Sa fie o gripa care sa omoare mai toata populatia planetei si tu sa fii unul dintre supravietuitori, ca in serialul senzational facut de BBC, “Survivors”. Ala serial, nu cliseele din “Lost”. Partea cu gripa nu imi place neaparat pentru ca stiu ca moare multa lume, daca era aia cu avionul sau cu inzapezitul, era mai bine dintr-un punct de vedere: ca nu murea nimeni, ajungeai tu intr-o situatie grea si atat, nu aveai o drama de proportii pe umeri. Dar sa ne facem in cap un amestec din toate cele trei posibilitati si sa ne gandim ca trebuie sa o luam de la capat undeva, fara mijloacele cu care ne-am obisnuit. Un fel de “Robinson Crusoe” combinat cu “Imparatul mustelor”. Si, treaba care ma fascineaza pe mine, ma incanta in ultimul hal, simt si acum frisoane de placere: sa afli cate parale face cu adevarat fiecare din cei cu care ramai intr-o situatie nasoala. Sa-i vezi pe toti cum se comporta cand nu se mai pot fofila, cand trebuie sa faca ceva pe bune. Sa gandesti, sa rezolvi, sa gasesti mancare, sa linistesti oameni, sa le dai speranta. Sa vezi cum se comporta toti cand trebuie sa stii sa supravietuiesti, mental si fizic, fara proptele si fara sa te poti ascunde. Cand trebuie sa te concentrezi ca sa supravietuiesti, cand nu te mai poti eschiva de la munca si cand nu mai poti fura idei sau atitudini, cand nu mai poti vorbi mult si aiurea, cand totul e redus la esential.

Ma gandesc la o situatie ca asta aproape in fiecare zi. Am inceput sa judec un om in functie de cum cred ca ar reactiona intr-o situatie ca cele descrise mai sus. Ma gandesc: “as vrea sa fie printre cei putini cu care raman izolata?”. Si ma gandesc serios, este o sita foarte buna pentru cernut persoanele ipocrite, fandosite, comode, isterice, proaste sau nebune de-a dreptul, asa cum sunt multi in Romania, fara sa se stie asta oficial dat fiind ca nu exista metode si interes pentru a le evalua dereglarile psihice. Orice mica mizerie devine mare de tot doar prin acest exercitiu mic de imaginatie. Mai sterg de pe lista, mai adaug pe lista, a devenit o mare placere lista asta.

As vrea sa raman izolata cu cativa oameni care se tem de adevar, de exemplu. Bine, sunt multi dar am eu cativa fosti amici, cu femei care-i tin sub papuc si as vrea sa vad ce se intampla cu tinutul sub papuc acolo si ce se intampla cu discutiile pseudo-intelectuale despre management artistic, de exemplu. As vrea sa le vad relatiile scartaind sub ochii mei atunci cand nu mai exista climatul care sa le hraneasca prefacatoria si parvenitismul, atunci cand nu mai exista nimic care sa le hraneasca snobismul. Poti sa fii parvenit si snob si la dracu, fara apa si fara mancare? Sunt foarte curioasa. Poti sa fii prefacut atunci cand treaba e pe viata si pe moarte? Poti sa te prefaci ca iubesti un barbat si poti sa-l mai pisezi si dupa o epidemie de gripa la nivel mondial? Am doua cupluri in minte, le-am trecut pe lista. Precizez ca nu pun pe lista decat oameni care sunt inca in viata, asa cum o stim. Cei trecuti dincolo vor veni oricum sa ne viziteze asa ca nu ii pun pe lista, nu hotarasc eu cine vine si cine nu in privinta lor.

As mai vrea sa fie in situatia asta nasoala un barbat care sa arate infiorator de bine, cineva ca Simon Baker sau ca Mads Mikkelsen si sa va spun de ce: pentru ca un barbat foarte aratos este perfect pentru a-ti arata valoarea femeilor din grup, vezi de ce sunt in stare pentru a capta atentia lui si cat sunt in stare sa calce in picioare.

As vrea sa fie si Gordon Ramsay cu noi, ca sa gateasca lucruri bune si sa faca ordine printre barbati, sa-i reduca la esenta masculinitatii, ca el fiind incult si provenind dintr-o familie saraca, o sa vrea sa vada muschi, transpiratie, rezultate, nu o sa se lase impresionat de barbati puturosi, agitati, frecand ceva in mana si intinzandu-se la discutii despre fotbal sau politica. O sa-i puna la treaba cumva si o sa-i reduca la tacere, o sa-i complexeze, mai ales ca are si un penis foarte mare si nu ezita sa tot spuna asta. “Problems in the department downstairs?” intreaba el cand un barbat il scoate din minti. E al naibii dar iubeste oamenii in felul ala simplu, frust. E de folos.

Femei, pe langa pisaloagele parvenite, as vrea din alea foarte, foarte frumoase. Femei ca Juliette Binoche, Cate Blanchett sau Halle Berry, eventual toate la un loc. Ca sa imi clatesc privirea si ca sa stiu ca mor parvenitele de necaz.

Pur si simplu trebuie sa citez dintr-un prieten: “as vrea sa fie si Iliescu in situatia asta, ca sa-l judecam, in sfarsit”.

As vrea sa mai fie un om in varsta, intelept, impacat, un om care sa fie deasupra intregii situatii si deasupra agitatiilor noastre de orice fel, un om la care sa te duci si care sa-ti demonstreze cat de inutila iti este agitatia, fara sa te jigneasca si fara sa te sperie. Nu cunosc un astfel de om in clipa asta. Aia pe care ii consideram asa s-au dovedit a fi colaboratori ai Securitatii asa ca nu imi mai plac. Ar mai fi fost unul in viata da’, v-am spus, slabiciunea asta cu Securitatea nu-mi place deloc. Nume de cod “Laurentiu”, mai mult nu spun.

Mai am doi tampiti in minte, doi corporatisti care nu stiu nici cum se face un foc, as vrea sa li se sublinieze lipsa de masculinitate si lipsa de sens a propriei existente, cu totul. Sa ajunga sa fure din provizii, in halul asta sa ajunga. Sa ne ameninte, sa se dea sefi prin forta, eventual cu un briceag sau ceva. Sa fie disperati dandu-si seama ca, fara corporatia care-i tinea in spate, sunt niste nimicuri.

As vrea sa fie si Trent Reznor in situatie, asa incat tensiunea lui interioara sa fie mai puternica decat tensiunea oricui, tensiunea lui sa fie dincolo de cea generata de situatie, sa ne convinga, fara vorbe, ca ceea ce traim noi e un fleac pe langa ce-l irita pe el la existenta, in general. Si sa aiba pantalonii aia trei sferturi care-i placeau lui intr-o vreme si sa stea mult timp singur, fara sa ne bage in seama si sa-si lase barba, asa cum are inainte de concert, de nu-l recunoaste nimeni, poate sa apara pe scena cand se strica ceva si toata lumea din sala sa creada ca e vreun mecanic.

Am mai primit o idee foarte buna de la un prieten: Regele Mihai si Regina Ana sa mai fie cu noi. Asta mi-ar da o mandrie fantastica, nimeni nu ar mai fi ca mine – sa le arat tuturor ca si Romania a insemnat ceva la un moment dat.

Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Anamaria Marinca, Monica Macovei si Fursecul Mecanic. Fara sa clipesc i-am pus pe lista. Elemente care sfideaza, fiecare in felul lui, mediocritatea romaneasca. Fursecul Mecanic se va intelege bine cu Gordon Ramsay, sunt convinsa. Se stie ca un bucatar bun nu este niciodata un patiser bun asa ca se vor completa perfect in treaba care uneste oamenii: mancarea.

As mai vrea un om cu o trauma foarte puternica pentru ca vreau sa-l vad depasind-o, sa-l vad fiind obligat sa supravietuiasca si sa-l ajut subtil in supravietuire, in refacere, as vrea sa se simta iar viu iar eu sa contemplu chestia asta. Sa stau de vorba cu el si sa-i raspund la orice intrebare vrea el sa imi puna. Sa fie incercanat si rupt de realitate iar eu sa pot sa-i descriu in ce situatie suntem, trezindu-l, dandu-i speranta unui inceput dincolo de ce i-a produs trauma. Sa vad situatia in care suntem prin prisma lui apoi, sa o vad ca pe o trezire spectaculoasa, in caz ca eu nu sunt deja complet treaza si plina de adrenalina noului inceput.

Mi-ar placea sa fie si un om care te face sa razi spunand chestii stupide, tacanite, sa faca “glume practice”, cum le zic americanii, sa te scoata din minti dar in felul ala placut, in felul ala la capatul caruia razi si te superi pe tine ca te-ai putut enerva initial pe niste fleacuri.

Imi imaginez masa de seara. Fiecare a facut ceva pentru ea, mie asa imi place. Eu nu prea inghit oamenii care stau atunci cand se pregateste ceva pentru toata lumea prezenta. Fiecare trebuie sa faca ceva, e o chestie care denota emancipare. Si umanitate. Eu asa traiesc, eu nu cunosc barbati care sa astepte masa, chiar nu cunosc. Din pacate, cunosc femei dar pe alea nu le iau in situatia mea de criza. Deci toata lumea trebuie sa spele, sa toace, sa taie, sa prajeasca, sa aranjeze, sa framante, sa ceva. Nimeni nu sta. Poate doar Regele si Regina au voie sa stea dar sunt convinsa ca nu vor accepta ei sa o faca. Ei vor stapani subtil si involuntar intreaga stare, vor impune respectul ala pe care doar nobletea autentica, fara fisura il poate impune. Iar cine nu se lasa invadat de respectul pentru aceasta noblete, este un om la care trebuie sa ne uitam mai atent pe tot parcursul situatiei de criza. Am inceput cu masa de seara, ca aia e prima prin care trecem. Dupa dezastru. Si pe urma vine noaptea, in care unii dorm si altii se intind la discutii pentru ca nu pot sa doarma, fie din excitatie prea mare, fie din deznadejde prea mare. Si se mai culca unii, se mai trezesc altii, lumea participa mult sau putin la discutiile astea de acomodare. Iar dimineata se disting cei care vor sa faca treaba, se fac expeditii pentru explorarea zonei si acolo vezi cine se eschiveaza de la munca. Si eu o sa ma duc in cea mai complicata explorare si o sa ma arunc, o sa ma catar, o sa fac tot ce e greu, o sa fiu mai buna decat barbatii in toate astea, mai putin in taiatul lemnelor, la asta nu ma bag. Si iar o sa facem de mancare la intoarcere. Si o sa plecam in alta explorare a zonei si o sa ne intoarcem cu diferite chestii. De la plante pana la chestii luate din supermarket-uri parasite. Depinde in ce situatie ne aflam exact. O sa ne intoarcem cu lucruri vitale, asta e ideea. Si vor incepe in cateva zile tensiunile sexuale si astea imi plac pentru ca vreau sa stiu cum se comporta barbatii cand sunt femei putine, vreau sa vad cum cele agatatoare si usor nebune sunt respinse pana si intr-o situatie ca asta, dupa ce ele se bucurasera ca poate pun mana pe o pulpa, pe un abdomen de Mikkelsen sau Baker.  Vreau sa mi se confirme ceea ce stiu deja: ca barbatii sunt demni si exigenti pana si intr-o situatie ca asta. Vreau sa reiasa demnitatea noastra ca rasa din toate cele, nu doar din asta cu sexul.

Un artist plastic ne mai trebuie, ca sa vad in imagini, in forme ce simte, uneori cuvintele sunt derizorii. Si poate lumea s-ar uita la ce creeaza el si si-ar vedea acolo gandurile imposibil de exprimat deocamdata. Si un filozof ne trebuie. De fapt, o corcitura intre sociolog si filozof, asa incat, atunci cand nu vedem sensul dinamicii lucrurilor, sa putem primi rationamente pertinente legat de aceasta dinamica. Un om care sa nu isi dea cu parerea fara sa aiba o pregatire potrivita, asa cum fac toti romanii, un om care sa fi studiat dinamica societatilor, nu vesnicul “eseist” roman care pute a incultura si atunci o da in bara, dand de inteles ca oricine isi poate da cu parerea in privinta mersului unei societati.

Imi plac la nebunie incubatoarele astea emotionale, ca “Big Brother” dar cu miza serioasa, nu financiara. Si sa nu poti iesi daca nu mai rezisti. Sa iti fie fortata definirea sau redefinirea, lucru pe care mi-l doresc cel mai mult pentru romani dat fiind ca ei nici macar nu stiu ca este nevoie sa te definesti sau redefinesti. Si le-ar trebui o situatie limita in care sa intelega ca nu suntem toti in aceeasi situatie, in acelasi rahat, ca nu suntem toti mediocri, ca nu suntem toti cu sufletul murdarel, ar trebui sa vada, intr-un astfel de incubator, ca ei sunt niste primitivi care beneficiaza de lucruri construite de societati emancipate, ar trebui sa-si dea seama ca nu au nici macar o latura buna a primitivismului asa incat sa puna curul la munca dar nu au nici macar o latura a emanciparii reale incat sa se comporte uman, inalt, demn intr-o situatie limita. As vrea ca printr-o situatie ca asta sa se desfiinteze mitul imbecil ca oamenii care provin din societatile civilizate devin nuli si derutati odata ce au fost scosi din sistemul lor perfect. Doar ei l-au construit, asa ca il vor reconstrui si in izolare, asa cum noi, ca romani, vom reconstrui sistemul de tolerare si cocolosire a mediocritatii. Doar ca, fiind confruntati cu oameni emancipati intr-o situatie limita, ne vom da seama ca aceasta mediocritate nu este nimic, este doar zeama care se scurge dintr-o branza, nu e nimic inchegat si demn de luat in seama. Vom intelege ca a avea ambitie, concentrare, onoare, convingerea propriilor puteri, curaj, inteligenta, o perspectiva luminoasa asupra lucrurilor – toate astea sunt lucruri fantastice. Nu vom mai putea  sta zgribuliti in micimea noastra, vom fi fortati sa intram intr-o lupta reala pentru supravietuire fizica si mentala iar in aceasta lupta e bine sa stii cum stai in raport cu adversarii, nu te mai poti mangaia cu duiosia tipic romaneasca fata de slabiciune si greseala, duiosie care nu este decat incapacitatea de a fi puternic, nicidecum duiosie reala. Iti tot spui ca nimeni nu e puternic, spui ca ierti si ca intelegi, in speranta ca vei fi si tu scuzat ca nu esti puternic. Insa intr-o situatie ca cea imaginata de mine duiosia mincinoasa si paguboasa pierde mult teren. Afli si afla toata lumea cat valorezi. Duiosia paguboasa si falsa poate insemna moarte.

~ prin confruntadurerea pe 20 decembrie 2008.