inacceptabilul transformat in acceptabil

Am citit tot ce am gasit despre vandalizarea celor 130 de morminte si celor 100 de unicate arhitectonice in Cimitirul Evreiesc din capitala. Asa cum stiti, in cazul in care imi cititi blog-ul de mai multa vreme, Holocaustul reprezinta pentru mine cea mai mare tragedie a omenirii de pana acum, nazismul cea mai mare oroare generata de mintea umana iar neo-nazismul cea mai jalnica (nu inspaimantatoare dat fiind ca este doar agatarea, din complex, de o idee presupus puternica) doctrina a prezentului. Nu sunt evreica si nu am nici un evreu de care sa stiu in familia mea dar, de cand sunt mica si pana astazi, am considerat vital sa cunosc absolut tot ce se poate despre nazism si despre Holocaust. Nu cred ca am scapat vreo posibilitate de a afla ceva in plus despre aceasta perioada a istoriei, nu cred ca voi inchide vreodata acest subiect in mintea mea si nu cred ca cineva ar trebui sa-l inchida. Ca tot vorbeam zilele trecute despre rau in discutiile cu cei care ma citesc, ei bine, iata raul cu care trebuie sa intram in contact daca vrem sa intelegem cu adevarat ce inseamna suferinta si ce inseamna compasiunea. Nu conteaza religia, Dumnezeul in care crezi, nationalitatea – reactia fata de Holocaust, fata de ideea Holocaustului si fata de tragediile individuale continute in el, imi va spune tot ce vreau sa stiu despre un om si despre un popor. Unele lucruri, la fel cu unii oameni, nu pot fi subiect de discutie lejera, nu mi se pare nimic hazliu in faptul ca cei doi grasuni vedete Radio Zu si-au pus mustata de Hitler cu o mina vesela, nu mi se pare tolerabil ca o prezentatoare sa spuna pe un post de televiziune de trei ori cuvantul “jidan” fara sa fie nici macar atentionata pentru acest lucru, nu gasesc relaxare in sufletul si mintea mea pentru subiectul asta, pentru gafele facute pe acest subiect sau pentru rautatea in jurul acestui subiect. Daca exista subiecte a caror greutate este fara echivoc, Holocaustul este, categoric, unul din ele.

Ei bine, reactia la drama a romanilor este, de cele mai multe ori, meschina, daca nu chiar de-a dreptul monstruoasa. Asa cum romanii nu sunt capabili sa admire, ei nu sunt capabili nici sa se lase patrunsi de drama cuiva. Romanii isi duc existenta undeva la mijloc, la nivelul de supravietuire, ignorand cu o grosolanie inspaimantatoare orice tine de profunzime. Nu au varfuri de lance nici in bucurie si nici in tristete, sunt ciufuti, nemultumiti pe chestii marunte sau in mijlocul unei distractii de un prost gust lamentabil. De fapt, cele doua nu se exclud ci, din pacate, se completeaza. Daca in toate tarile Europei apare o reactie sociala fata de durere, fata de nedreptate, fie ea si din alta tara, la noi nu se reactioneaza la durere. Nici la cea a celor pe care-i cunosti si cu atat mai putin la cea a celor pe care-i nu cunosti. Nu am vazut la nici un popor goana macabra de a aduce in discutie propriile neajunsuri atunci cand cineva incearca sa spuna ceva despre perioada grea prin care trece. Romanii vor sa absoarba toata atentia, sa primeasca tot, nu vor sa asculte pe nimeni, nu vor sa intre in contact cu povestea nimanui. Tocmai de-aia nu se cunosc in relatii de nici un tip, tocmai de-aia nu se cunosc intre ei si pe ei insisi. Pentru ca profunzimea le repugna. Acordarea de atentie unui subiect ii agita ca un lat strans in jurul gatului. Expresii preferate ale romanilor: “mai da-i, ma, in pizda ma-sii”, vechea mea favorita devenita clasica “de asta ne arde noua acum?” si variatiuni pe tema “ma doare fix in varful curului”. Asta este tinereasca, agresiva, denota puterea la romani, e genul de chestie teribilista dar care ascunde acelasi lucru: nepasare, necizelare, involutie.

Am gasit o fraza care descrie perfect atitudinea romanilor fata de drama, fata de grandoare si fata de viata, in general, este o fraza spusa de Maia Morgenstern legat de indiferenta autoritatilor romane in raport cu intamplarea de proportii din Cimitirul Evreiesc: “Acuz aici indiferenta si superficialitatea care vor sa transforme inacceptabilul in acceptabil.” Da, cam asta se intampla in toate privintele la noi in tara iar fervoarea cu care toata societatea pare sa participe la asta, fie prin apatie (cu toate ca suna paradoxal; insa romanii au reusit sa fie apatici cu fervoare), fie prin ura, este fantastica. In cel mai rau sens al cuvantului. Nu cunosc popor care sa ingroape cu mai multa pofta orice lucru grav sau inaltator. Avem un senzor care se trezeste de fiecare data cand apele se agita in adancul lor, avem un senzor care se trezeste atunci cand cineva sau ceva ar putea muta interesul de pe cacatul vietii noastre de zi cu zi. Cand afla ca cineva a murit, romanul intreaba repede despre boala care a cauzat moartea, se convinge in sinea lui ca nu o are si ca nu risca sa o faca in curand dar totusi incepe sa povesteasca despre problemele lui medicale. Apoi se duce acasa si ii multumeste lui Dumnezeu ca nu a murit el sau cineva din familia lui de data asta. Sau se gandeste ca si el a suferit destul la moartea unuia sau altuia din familie. Nu sta sa se concentreze cateva minute sau cateva ore asupra dramei celuilalt. Iar eu gasesc aceasta incapacitate una din cele mai dezagreabile incapacitati. O componenta esentiala a educatiei mele o constituie faptul ca mama mea mi-a transmis o compasiune reala si puternica fata de orice suferinta, mama mea m-a invatat ca este firesc sa fii devastat pentru o drama care nu este a ta. Iar, peste ani, iata ca cel care ma sustine in intelegerea si urmarea principiilor buddhiste imi confirma ca aceasta compasiune reala, gandirea concentrata la drama cuiva, uitarea de propria persoana si de propriile drame existente sau potentiale din viata ta constituie unul din motoarele principale in mersul acestei lumi.

La ceea ce s-a intamplat in Cimitirul Evreiesc din Bucuresti romanii au reactionat, in comentariile la articolele pe aceasta tema, asa cum reactioneaza fata de orice nedreptate si fata de orice drama: cu mana in sold, cu egoism, cu bestialitate, pe alocuri. Asa cum se intampla in orice situatie. As vrea sa insir aici niste reactii ale cititorilor ziarelor online la tragedia alarmanta petrecuta in cimitir si, mai ales, la “indrazneala” actritei Maia Morgenstern de a spune “toate mormintele devastate sunt ale mele”, asa cum ar trebui sa gandeasca orice om.

“Dar de ce se scrie tocmai acum cand e vorba de cimitirul evreiesc? Se intampla multe lucruri si autoritatile le trateaza cu indiferenta. Se profaneaza si morminte din cimitire normale si nu scrie nimeni nimic de ele si de indiferenta autoritatilor, dar vai asta e cimitirul evreiesc.”

“Teatrala si pe scena, dar si in viata! Daca toate mormintele devastate sunt ale ei, inseamna ca al meu nu e nici unul, si atunci ce vrea de la mine? Ce trebuiau sa faca autoritatile? In afara de desfasurarea cercetarii de rigoare? Sa-si toarne cenusa in cap, sa-si sfasie hainele? Putina decenta, astfel vandalii vor considera ca au dreptate.”

“Daca nu au motive, le cauta ei pe unde pot. Gata, e antisemitism crunt in Romania pentru ca niste huligani au facut acte de vandalism intr-un cimitir evreiesc. Se intampla in toata Romania astfel de situatii reprobabile, in cimitirele de diferite religii, dar nimeni nu tipa ca discriminarea a ajuns la apogeu. Doar evreii sunt mai cu mot, bazandu-se pe o traditie postbelica de succes. In Romania nu este antisemitism, oricat le-ar placea evreilor sa para victime. Tocmai astfel de reactii deplasate creeaza antipatie fata de evrei.”

“De unde stie Maia ca este antisemitism? Stiu ei ceva in plus sau doar este nevoie de antisemitism? Cand a fost distrus Monumentul eroilor germani din cimitirul de la Sighisoara, Maia de ce nu a luat atitudine? Aceia nu au fost oameni?”

“Aia nu erau ai ei! Maia, te rugam vin-o si ajuta-ne si pe noi crestinii care am avut mormintele vandalizate intr-o singura noapte peste 100de morminte Ortodoxe, Romano Catolice si Greco Catolice, am mai scris mai sus. Poate iti asumi si mormintele noastre si asa ne vei ajuta cu ceva bani pentru a repune CRUCI pe mormintele in cauza. Merci!”

“…ca la cerut despagubiri si scos ochii sunt buni!! Si dupa zeci de ani jidanii tot rascolesc rahatul cu Holocaustul, apoi cu antisemitismul. Numarul victimelor Holocaustului creste mereu…cum naiba..numai ei stiu! Poate ii contabilizeaza si pe aia care mor de batranete. I-au zapacit pe nemtii cat i-au supt de bani prin tribunale internationale. Sa-si ia oasele si sa se care din Romania daca nu le convine! Au statul lor…valea! Daca zici ceva de Palestina…ca practic e lagar nazist acolo, unde sunt exterminati palestinienii sub comanda evreilor…sar toti de cur in sus. Hai [...] cu antisemitismul, sunt satul de voi pana peste urechi.”

“Antisionism, antisemitism – termeni ce pana la urma definesc o atitudine ostila fata de evrei si nu neaparat fata de Israel ca tzara. Intelesul cuvantului “evreu” este acela de om smecher, hotz, afacerist fie loial dar de cele mai multe ori,neloial. Acest cuvant este folosit nu numai LA ROMANI; este un termen peiorativ larg raspandit in intreaga lume. De ce? Probabil dovada a atitudinii acestei natii ce si-a internationalizat lipsa de loialitate, de bun simtz in afaceri si mai presus de orice cum zicea cineva aici in aceste comentarii, a mai si facut TARA LOR…o tara apartinand de multa vreme arabilor palestinieni. Ca Romania are atitudine ca atare este datorita faptului ca i-a tinut mult timp pe teritoriul sau pe cand nu aveau “tara lor”, ba mai mult i-a aparat in perioada nazista de turnura vremurilor si…ii cunoaste bine pe “evreii evrei”. In anii de dupa cel de al doilea razboi mondial Romania avea un numar enorm de evrei.
Nu numai ei au suportat imbecilitatile regimului comunist ci si noi toti ceilalti, romani, maghiari, turci, sarbi, macedonieni, bulgari, tigani, etc. Ce au facut si mai fac acesti “evrei” ai lumii este sa se PUNA IN FATZA si sa isi tot vehiculeze, la nesfarsit, suferintele LOR care au fost mai mari ca ALE ALTORA. Este cazul sa se sfarseasca odata si odata cu “gingaseala” fata e evreismele mondiale insa este adevarat, nu prin profanari de morminte.”

Vedeti, asadar, ca suntem pierduti. Cretini, nemernici, isterici, intr-o agitata si continua dorinta de a obtine facil ceva, altceva, de a trece la alt subiect. Carcotasi pana si in privinta dramelor, carcotasi in orice privinta. Nu ne convine nici un subiect pentru ca viata noastra este intr-o asemenea cadere libera incat nu mai avem capacitatea de a ne concentra, nu facem decat sa mai zgariem peretii prapastiei, facand un zgomot care sa-i exaspereze pe cei care nu au cazut inca. Incapacitatea de a suferi pentru o cauza sau incapacitatea de a admira o cauza nu sunt decat semne ale nefericirii acute, semne ale stingerii sufletului si mintii, o moarte lenta si imputita.

Dincolo de puternica dezamagire, dincolo de puternica revolta fata de improscarea cu noroi a subiectului vandalizarii mormintelor evreiesti in sine, am tinut sa notez aici aceste reactii pentru ca, la foc mai mic, dat fiind ca miza era mai mica, am intampinat astfel de reactii pe parcursul intregii mele vieti pana acum, ca raspuns la orice incercare a mea de a convinge oamenii sa se concentreze asupra unui subiect anume. Nu era intotdeauna un subiect trist, era un doar un subiect asupra caruia trebuia sa te concentrezi. Si, pe scurt spus, nimeni nu avea chef, fie ca-mi arata asta direct, fie ca mi-o arata mai pe ocolite. Romanii spun “ei, si?”, romanii spun “chiar asta este problema?” la orice. Ma intreb din nou si din nou unde ajung romanii pana la urma, negand importanta oricarui subiect, considerand “alt” subiect mai important si “cu adevarat important”, concentrandu-se, fie si cu ceva rusine si pe ascuns, la personaje derizorii care apar in toate ziarele, cu fascinatia ca acestea “se descurca” in hatisul asta al societatii noastre bolnave. Ma intreb ce dracu e important pentru ei. Va spun eu: habar nu au. I-am intrebat pe cativa si s-au inrosit, s-au fastacit, au lasat privirea in jos ca si cum i-as fi descoperit, ca si cum i-as fi amenintat ca voi demasca adevarul in privinta unei crime oribile. “Hai, ma, nu ma lua asa.” Nu vor raspunde la intrebarea asta, puteti incerca. Nu veti primi raspuns. Pentru ca romanii nu stiu ce este important, ei stiu doar ce nu este important. Nimic nu este important. Nimic nu le ajunge la nas, nimic nu ii multumeste, nimic nu ii intereseaza, nimic nu ii indurereaza, nimic nu ii entuziasmeaza, nu se indragostesc cu adevarat, nu sufera cu adevarat, nu cad cu adevarat si, in consecinta, nu se ridica niciodata cu adevarat. Cine indrazneste sa defineasca si sa apere o cauza este cel mai mare dusman al romanilor. Am mai spus-o si o voi spune pana la epuizare, sperand ca voi putea uita acest lucru odata plecata din tara asta care distruge tot ce inseamna pasiune intr-un om. Asa cum a sta langa un om indecis, mediocru, cu ascunzisuri urate, cu ambitii incerte te poate surpa din interior si te poate stoarce de orice forma de entuziasm si incredere in tine, tot asa, a ramane in mijlocul poporului roman, iti poate lua cele mai importante ingrediente ale existentei: reactia viscerala in fata nedreptatii si compasiunea.

Later edit: poza acestui post este o scena din scurt metrajul danez “Nu”, scurt metraj care trateaza un subiect la care romanii reactioneaza primitiv si anume iubirea dintre doi barbati.

~ prin confruntadurerea pe 3 noiembrie 2008.