infernul ca necesitate sau “vreau sa fiu pregatit”

O sa iau lejer o chestie vitala pentru ca a ma contorsiona in jurul acestei teme nu ar face decat sa accentueze o atitudine prapastioasa cu care nu sunt de acord. Binele si raul. Luate lejer, nu pe viata si pe moarte. Ma sperie deopotriva cantitatile mari de bine si cantitatile mari de rau, ma sperie si mai si intr-o concentratie imposibil de patruns si disecat. Cel adancit in bine fara a lua raul in calcul mi se pare la fel de slab ca cel adancit in rau fara a mai lua binele in calcul. Nu-mi place sa le separ atat de strict ca valori, nu-mi place sa le tin izolate una de cealalta, ele au nevoie una de cealalta exact in masura in care (asa cum am scris intr-un post mai vechi) obiectivitatea are nevoie de subiectivitate. Oamenii care se tin cu orice pret departe de rau se vor intalni cu el la un moment dat si nu as vrea sa fie ca un neamt adus in sistemul romanesc: contrariati, inspaimantati, fara reactie. Nu as vrea sa fie o scena similara cu cea in care occidentalii stau ore in sir la un semafor care nu merge, cu toate ca strada e goala. As vrea sa se confrunte cu raul, nu sa se grabeasca sa il condamne doar sau sa il dispretuiasca, nu sa se grabeasca in a se teme de el fara a-i cunoaste fatetele. A nu face asta este, dupa mine, demn de un om prostut, marunt. “Trestie franta” mi-a spus, in discutia noastra purtata cu ajutorul comment-urilor, ca un om pe care-l omoara cunoasterea este un om slab. Tot asa, eu consider ca un om pe care-l omoara sau sperie raul este un om slab. Un om cu o pudoare stupida.

In aceeasi discutie au fost puse sub semnul derizoriului nuantele de gri. Eu consider ca nuantele de gri sunt viata insasi, modalitatea cea mai productiva in desfasurarea unei vieti. Si nu ma intelegeti gresit, nu consider ca nimeni nu poate atinge albul imaculat, nu incerc sa incurajez aici mediocritatea dar consider ca drumul catre alb trebuie sa treaca prin multe nuante de gri. O trecere implica o dinamica iar dinamica nu poate fi pura macar pentru ca traiectoria ei va atinge inevitabil si raul, in diferite forme, pentru ca nu exista zona perfect pura pe pamant si e foarte bine asa. Cateodata nuantele sunt mai aproape de alb, alteori sunt mai aproape de negru, agatarea cu orice pret de o extrema sau alta imi pare contrara avansarii in viata asta pe pamant. Nu cred ca omul, daca tot a hotarat in lumea de dincolo sa se nasca (din nou – si pun asta in paranteza ca sa nu se creada ca vreau sa contrazic viziunea crestina asupra nasterii – tot intre paranteze ar fi trebuit sa pun si faptul ca omul hotaraste sa se nasca dar am zis sa fiu indrazneata si sa nu pun si acolo paranteze), nu are niste lectii de invatat. Daca nu ar mai fi avut nici o lectie de invatat, ar fi atins Nirvana si nu s-ar mai fi intors. Sau, hai sa luam varianta crestina in calcul – nimeni, cel putin in viziunea ortodoxa, nu este pur, asa ca ar fi destul de ipocrit sa joace teatrul puritatii absolute, stramband din nas la intalnirile cu raul. Agatarea de una dintre extreme este un fel de stat pe bara.

V-am mai povestit eu despre o fosta prietena a mea, cu o cultura subtire dar cu mult snobism continut in concentratia fiintei ei: imi tot spunea ce urat ii sta unui om sa vorbeasca despre Kant, ce fals e acel om in timp ce face asta pentru ca nimeni nu poate fi cu adevarat preocupat de ceea ce gandea Kant iar gandirea lui a fost, oricum, pretentioasa si inutila, o invartire in cerc fara haz si sens. Si adauga ce autentica si puternica este bunica ei cand sta pe prispa casei de la tara cu Biblia in mana, privind in zare, fara sa fi citit vreodata altceva decat Biblia si fiind foarte multumita asa.

Nu am incredere in puritate innascuta si pastrata, imbuteliata. Am incredere in puritate dobandita in urma unei treceri constiente si deseori anevoioase printr-o serie de intamplari care pot varia de la teribil la sublim. Daca esenta ta e buna, vei iesi din absolut orice rahat incalcit. Mie una chiar mi-a placut sa-mi testez intotdeauna presupusa-mi bunatate, nu am vrut sa o conserv fara sa o probez periodic. E ca si cum nu ti-ai face cu anii un control medical. Mi-a placut si, mult mai important, mi s-a parut util sa imi duc bunatatea in mijlocul raului, nu sa o tin infofolita si sa nu-i ofer nici un contrapunct. Eu am fost o mare admiratoare a Infernului lui Dante de cand eram in liceu. Nu ma interesa emfaza enervanta cu care se vorbea despre opera ci ma interesa actiunea ei, eu am citit “Infernul” ca pe o carte politista, m-am imaginat acolo, in mijlocul lucrurilor, ca atunci cand ma uit la un Bond. Mi s-a parut foarte buna povestea si mi s-a parut o modalitate remarcabila de a invata ceva. Nu mi-am pierdut niciodata din bunatate ducandu-ma in mijlocul unor situatii condamnabile sau petrecand timp cu niste persoane condamnabile de catre societate. Condamnabile sau chiar condamnate deja. Nu am pierdut nimic din bunatatea mea nici cand am facut lucruri condamnabile. Pentru ca, facandu-le, mi-am dat seama cat de indepartate sunt ele de esenta mea si nu le-am mai repetat, nu am mai avut curiozitatea de a le incerca. V-am mai spus ca eu nu am incredere in puritatea calugaritelor, de exemplu. Nu am ceva cu calugaritele in mod special dar sunt bune de exemplu in ceea ce vreau sa spun acum. Sunt convinsa ca ceea ce construieste o minte nearisita, o minte in care nu intra toate tipurile de informatie, incepe sa miroasa urat la un moment dat. Am mult mai multa incredere intr-o prostituata care alege abstinenta sexuala intr-un moment al vietii ei. Pentru ca ea stie ce a ales dar stie exact si ce a refuzat. Iar mie asta mi se pare esential. Sa nu ajungi sa mentii o traiectorie din fatalitate (pentru ca nu ai mai reusi sa te adaptezi la alta) ci din optiune. Sa iti cunosti perfect optiunile, in orice situatie. In nota asta simpla, trebuie sa cunosti si raul.

Aveam un prieten care se uita intr-o perioada a vietii lui aproape incontinuu la pornografie dura, la accidente de masini si la chestii cum ar fi oameni topiti in cada sau decapitati pe cine stie ce camp. L-am intrebat cu o curiozitate amuzata de ce se uita la lucrurile astea, de ce isi umple mintea cu ele. Ma rog, ma refeream mai degraba la accidente, la decapitari si la oameni topiti in cada, pornografia, chiar si cea la care se uita el, era potolita si dragalasa pe langa restul chestiilor. Mi-a spus foarte serios: “Vreau sa fiu pregatit. Nu vreau sa ma ia nici o forma de rau prin suprindere.” Si l-am crezut. Era un tip destept si prea comod ca sa minta. Si nu i se dilua nicicum bunatatea, nici nu a pierdut din vedere diferenta dintre bine si rau, ba chiar si-a definit-o mai clar. In favoarea binelui. Si aduc in discutie un argument care ar trebui sa tina de orice filozofie de viata si s-ar putea sa fie asa dar eu sa nu stiu (eu am inteles acest argument din buddhism, poate si pentru ca, luand-o de la zero cu aceasta disciplina religioasa si neavand obligativitatea de a ma conforma ei, am acordat foarte mult din atentia mea acestei discipline): trebuie sa inhalam si bine si rau, fara sa ne grabim, fara sa avem pornirea de a judeca, de a ne considera superiori doar pentru ca, deocamdata, suntem de partea binelui. Sa zicem ca asta este in primul rand punctul de vedere al unui buddhist care considera ca ti se poate schimba karma in orice clipa. Poti sa fii un om extraordinar astazi si o jigodie maine, daca apar niste imprejurari care sa te convinga si tenteze. Ca sa glumesc un pic, la ei un “sfant”, o “fata bisericeasca” este la fel de expusa raului si caderii in rahat ca orice alt om, nimeni nu are garantia ramanerii sus cat timp traieste viata asa cum o stim.

Si daca tot a aparut in discutia mea cu “trestie franta” si numele lui Franz Kafka, de el se leaga o poveste superba, poate una din cele mai frumoase povesti din punctul meu de vedere. Si, credeti-ma, odata ce-l descoperi pe Franz Kafka, e greu sa-ti alegi bucati preferate din mintea lui, din scrierile lui, iti vine sa numesti fiecare cuvant preferatul absolut. Ei bine, Franz Kafka nu reusea sa inteleaga cum de un barbat care se duce la bordel poate sa-si iroseasca timpul facand sex cu o prostituata in loc sa-i tina doar mana intre coapse, de exemplu. Cred ca acest detaliu din gandirea lui Franz Kafka mi l-a definit cel mai bine si m-a facut sa imi dau seama, sa resimt mai puternic decat privindu-l pe Papa, ce inseamna sa fii o lumina intr-un loc cu energie amestecata sau chiar joasa pe alocuri.

Nu cred, asadar, in bunatate educata, impusa. Nu cred nici in coruperea unei bunatati autentice. Cred insa in stralucirea binelui in mijlocul raului, in asta cred.

Pentru un buddhist totul este suferinta. Nu spus pe un ton trist, melodramatic, spus chiar cu veselie, cu nepasare. Mai exact, cu intelegerea rostului acestei chestii. Faci oameni sa sufere, suferi si tu ca sa intelegi cat si cum au suferit ei, treci, asadar, prin rau. Fie ca este cel facut de tine fata de altii, fie ca este cel facut de altii asupra ta. Nu cred ca exista alta modalitate de a deveni o fiinta desavarsita. Nu cred ca poti deveni o astfel de fiinta daca nu ai simtit cu adevarat ce este raul. Daca nu l-ai facut si daca nu ti-a fost facut. A exprima dispret, stupoare fata de rau este ca si cum ai nega originea ta, ca si cum ai fi mare sef la o corporatie si, intr-o zi, ar veni parintii tai fara dinti de la sat iar tu ai ruga bodyguarzii sa nu ii lase in cladire. Din pacate, exemplul nu este fictiv. S-a intamplat asta intr-un loc in care lucram cand eram in facultate. Parintii nu doar ca au venit sa-l vada pe tipul asta, au venit ca sa-i cante colinde si sa-i aminteasca de sarbatorile din sat.

Vedeti? De-asta nu imi place mie foarte tare crestinismul. SI de-asta. Pentru ca izoleaza cu aere de superioritate binele de rau, nemailasand oamenii sa se loveasca de amandoua si sa-si invete lectiile. Am inteles aia cu liberul arbitru dar motivul existentei liberului arbitru este unul monstruos: asa cum stiti, liberul arbitru a fost “inaugurat” ca sa puna in spinarea omului ideea de greseala, asa incat sa se accentueze ideea de perfectiune a lui Dumnezeu. Liberul arbitru este spalarea pe maini a lui Dumnezeu. Biserica crestina face din rau un balaur sinistru de care trebuie sa te tii departe, cand, de fapt, raul este o valoare la fel ca si binele. Un capat de spectru care trebuie cunoscut. Si respins. Dar in perfecta cunostinta de cauza.

~ prin confruntadurerea pe 31 octombrie 2008.