“filosoful imbarligat”

Nu sunt conita, nu sunt domnita, nu sunt fatuca, nu sunt curva. Asta ca sa elimin din start singurele posibilitati, singurele sanse pe care observ ca majoritatea barbatilor romani le acorda femeilor. Nu mai zic de fizic, ca nu-i sta frumos femeii sa se laude singura, ca dupa aia ajunge ca Mihaela Radulescu si spectacolul dat de ea in aceasta privinta ne ajunge pentru cativa ani buni, sunt provizii pentru seceta, inghet, razboi, gaurile negre de care se teme Partidul Conservator din clipa in care o sa se dea drumul la acceleratorul de particule. N-am probleme care sa hraneasca ideile statute ale misoginilor romani, atat vreau sa spun de la bun inceput si o sa vedeti ca precizez aceste lucruri pentru o cauza buna. A, era sa uit: nu mai sunt nici studenta. Asta ca sa acopar toate categoriile care se presupune ca sunt interesate de ceea ce scrie Horia Roman Patapievici in viziunea lui Cornel Nistorescu. Intai mi-a venit sa vomit cand am citit articolul lui Nistorescu despre Patapievici si nu e o metafora. Nu mi-a fost scarba doar. Chiar mi-a venit sa vomit pentru ca asa reactioneaza stomacul meu atunci cand observa ceva josnic. M-am potolit in cateva minute si mi-am zis ca nu mai are absolut nici un rost sa scriu ceva legat de Horia Roman Patapievici, e clar ca la acest om nu ma voi putea gandi in liniste decat in alta tara. M-am asezat pe un fotoliu si am zis ca o sa citesc toata cartea de povestiri scurte scrise de Sylvia Plath pe care tocmai o primisem si ca asa o sa-mi sterg din minte furia proletara a lui Cornel Nistorescu. Am citit eu doua povestiri dar m-am intors la computer si am recitit articolul. Daca nu scriu nimic despre el, mi se potriveste replica dintr-un film: “e ca si cum ar fi un elefant enorm si roz in mijlocul camerei si nimeni nu ar zice nimic.” Asadar, nu am cum sa mai citesc Sylvia Plath, ca sunt cu elefantul roz in camera.

Daca nu mi-as aminti ca suntem intr-o tara in care dragostea pasionala si obsesiva nu exista, din pacate, as crede ca domnul Nistorescu a fost indragostit de domnul Patapievici iar acesta din urma l-a dezamagit teribil in dragoste. Atat de vehement, derutat, isteric, topesc si deplasat este tonul articolului. O revarsare feminino-vadimista de care nu-l credeam in stare pe domnul Nistorescu. Da, eu, cu tenisii mei Converse used look gri inchis, cu bretonul meu dat intr-o parte si usor in ochi, cu bluza mea alba de la Gap, cu indrazneala mea neafiliata emotional si financiar, ii spun domnului Nistorescu faptul ca articolul despre Horia Roman Patapievici ar putea constitui finalul carierei lui jurnalistice si finalul sanatatii lui mentale in orice tara care nu este Romania. Asa ca nu o sa scriu ca si cum as scrie despre cineva matur, intreg la minte si coerent, voi scrie raportat la un om care are niste probleme. “Filosoful imbarligat”, “copil cretin”, “tutar politic”, “parlitul de asistent universitar”, “cacanar cu tupeu”, “autor al unor panseuri fara logica”. Pai, asta e de-a dreptul nepoliticos, ca sa-l citez pe Mads Mikkelsen in “Adam’s Apples”. Nu se vorbeste asa urat despre cineva. Eu stiu ca romanii au luat-o razna, stiu ca manjirea cu cacat este singura placere in afara de o micuta fantezie sexuala mizera si o vacanta all inclusive cu socrii dar, asa cum am mai spus-o, gura mare si tembela nu poate sa porcaiasca pe oricine. Exista oameni care nu pot fi porcaiti. Doi sau trei. Printre ei este si Horia Roman Patapievici si voi spune asta pe patul de moarte, cu ultima suflare. Clasa lui, inteligenta lui, tot ceea ce respira el nu poate fi porcait, cam cum nu poti porcai o specie rara. Nu neaparat pentru ca ii intelegi valoarea sau frumusetea ci pentru ca este atat de diferita de restul lucrurilor din jur incat faci cativa pasi inapoi si o lasi in pace pana cand o sa stii ce sa faci cu ea. Intre timp poate stiu altii ce sa faca. Daca nu, om trai si om vedea.

“Ani întregi, lumea a luat de bune spusele lui H.R. Patapievici fără a le cîntări cu atenţie. Cumpăra cărţile şi le aşeza în bibliotecă, fără a le parcurge şi fără a ajunge la sfîrşitul uneia dintre ele. Eu unul nu m-am dat în vînt după producţia sa intelectuală. Nu este pe gustul meu, scrie greoi şi contorsionat. I-am cumpărat însă toate cărţile, fiind şi eu unul dintre cei care s-au păcălit straşnic. De fiecare dată, după primele pagini, am renunţat la lectură, iar cînd am dat peste cîteva rînduri pe post de recomandare la privire şi meditaţie, publicate pe foaia de gardă a unui album foto, am rămas şocat. Parcă erau opera unui copil cretin, nu a unui filosof instalat confortabil în fotoliul de înţelept al neamului.”

Acum cine da cu mucii in fasole, cine? Nu e deloc frumos sa nu citesti cartile pe care le-ai cumparat. Cine cumpara o carte, ii citeste doar primele pagini ca apoi sa o aseze la loc in biblioteca are o problema. ADD, frumos spus, adica Attention Deficit Disorder… dar stati, ca la romani nu exista chestii din astea, duci copilul la biserica si-i scoti Diavolul din el sau il culci dupa-amiaza pana ii trece orice ADD. O luam altfel: are o problema care nu prea se intalneste la oamenii destepti care citesc. Si nu ii face prea bine nici anturajul in care se invarte devreme ce si cei din el au cumparat cartile doar ca sa le puna in raft, doar pentru ca era la moda Patapievici. Nu e bine sa tratezi cultura asa, ea se intoarce ca un bumerang, exact din biblioteca in care ai uitat-o. Si de ce nu a cantarit cu atentie spusele domnului Patapievici ani de zile? Ce om cu minte proprie, daca nu este indragostit, face asta ani de zile? Nu, pana si indragostitii se trezesc mai repede. Sfatul legat de aceasta parte tulbure a entuziasmului pentru domnul Patapievici este ca data viitoare cand apare o personalitate culturala impozanta, sa nu se lase fermecat usor ci sa fie atent, mai ales ca nu mai este tanar si greselile astea te costa ani din viata.

“Cînd acelaşi filosof a fost luat în braţe de tandemul Pleşu-Liiceanu, românii l-au socotit de îndată egalul acestora. Şi la operă şi la caracter!”. Eu nu am facut asa. Nu cunosc pe nimeni care sa fi facut asa. Eu ma duc la librarii si in librarii apar carti. Nu, nu doar alea care sunt prezentate la televizor. Sunt multe, multe carti si printre ele se gaseau si se gasesc si cartile lui Horia Roman Patapievici. Iei cartea, o deschizi, citesti primele pagini, ca nu te grabeste nimeni si nu o mai cumperi ca sa-ti umple rafturile, in cazul in care nu-ti place. Nu trebuie sa fie nici un “tandem” care sa-ti recomande carti daca tu chiar ai interes pentru carti. Stii unde sa le gasesti si trebuie sa fii suficient de puternic cat sa nu iei ce ti se baga pe gat, in cazul in care cineva face asa ceva.

“Le rog pe toate coniţele şi pe toţi studenţii care se dau în vînt după filosoful scribaci şi îmbîrligat să se supună mai întîi unei lecturi a „Omului recent” şi a volumelor „Zbor în bătaia săgeţii” şi „Cerul văzut prin lentilă”. Dacă, la sfîrşit, rămîn cu aceleaşi convingeri, le sugerez prieteneşte să continue sau să consulte un psihiatru!”. Nu cred ca exista un om care sa-l admire cu adevarat pe Horia Roman Patapievici fara sa-l fi citit integral (imi dau seama ca asta este un cuvant dureros in context pentru domnul Nistorescu), eu imi amintesc ca sursa principala a acestei admiratii o constituie cartile lui. Inteleg ca trebuie sa ma duc la psihiatru si nu ma supar. Orice sansa de limpezire si definire a personalitatii mele este binevenita.

“Cînd Iosif Sava ni-l recomanda cu căldură, românii îl credeau pe Iosif Sava, convinşi că ştie el ce spune. Articolele şi cărţile lui H.R. Patapievici erau prea sofisticate şi de aceea mai toţi cititorii lui Patapievici s-au lăsat păgubaşi.”. Nu mi-au placut niciodata oamenii care considerau emisiunea lui Iosif Sava piatra de hotar culturala, nu inteleg argumentul asta, nu inteleg nici de ce trebuia sa-l credem pe Iosif Sava fara urma de discernamant propriu. Cat despre faptul ca articolele si cartile lui Patapievici erau prea sofisticate, nici nu stiu ce sa spun. Si cum ar fi trebuit sa fie? Simple si muncitoresti, ca un pliant de la Cora? Nu inteleg deloc acuza asta si revin asupra ideii ca nu e nemaipomenit sa cunosti oameni care nu au reusit sa citeasca niste scrieri de bun simt elementar, pana la urma. Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar face oamenii aia la o carte cu adevarat greu digerabila.

In rest, eterna poveste a fidelitatii lui Patapievici interpretata ca slugarnicie fata de Traian Basescu, mici minciuni imputite cu semnul exclamarii la final, acuze la adresa familiei lui Patapievici, faptul ca un om care isi critica propria tara in carti nu ar trebui sa o reprezinte, acelasi citat pe care-l dau toti cretinii care nu au citit, de fapt, cartile lui Horia Roman Patapievici, citatul care circula peste tot iritand nationalismul alarmant al romanilor… nimic interesant, nimic deosebit fata de orice baba in rochie fara maneci, cu tatele pana la brau, ocarand cu scuipat in colturile gurii, pe scara blocului.

Ca apogeu al crizei de nebunie aleg indemnul lui Cornel Nistorescu de a reciti si reaprecia cu alti ochi ceea ce au scris Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu dat fiind ca ni l-au bagat pe imbarligatul si sofisticatul asta de Patapievici pe gat. “Tandemul” Plesu-Liiceanu. “Prietenie” cum se cheama la noi, la astia care termina de citit cartile.

Dincolo de toate astea sau in mijlocul lor, unde vreti, mi se pare, la fel ca nenumarate alte lucruri, de neconceput ca un intelectual rasat sa fie terfelit la nivelul asta de primitivism si furie oarba. Adica de la Mircea Badea ma asteptam, ca ala nu conteaza  dar, de la un om care parea decent mental, nu ma asteptam. De fapt, nu inteleg cum s-a ajuns la tonul asta, nu inteleg cum se ajunge de fiecare data la stadiul in care o personalitate rafinata sa deranjeze in asemenea masura mediocritatea si laturile, fecalele romanilor incat sa se genereze niste crize care ne indeparteaza inca cel putin zece ani de stadiul civilizat. Nu inteleg ce este atat de jalnic si de putred in poporul asta incat nici macar nu permite unor oameni inteligenti si fini sa traiasca aici. Imi dau seama ca este o treaba similara cu aruncatul de gunoaie in natura sau cu ragaitul atunci cand barbatii trec pe langa o fata frumoasa sau cu indemnul “fute-o, ba” atunci cand trece un cuplu superb, imi dau seama inca o data ca romanii nu tolereaza sa li se aminteasca faptul ca exista finete si ca exista inteligenta, stiu ca ei vor sa distruga tot, de la marea curata din Croatia pana la strazile linistite ale Zürich-ului, dar cand se va opri asta? Cand vor putea si oamenii ca lumea sa traiasca aici? La asta se rezuma tot.

Si inca o intrebare care merge catre aproape toate personalitatile publice dar in special catre domnul Nistorescu astazi: de ce populismul de ultima speta devine ultima, unica resursa de supravietuire la noi in tara?

Later edit: am spus-o si o mai spun – cititi cartile lui Horia Roman Patapievici. Cele enumerate de Nistorescu plus “Politice” si “Discernamantul modernizarii”. Nu stiu ce sa mai adaug la asta. Nu mai adaug nimic pentru ca aprinderea pe orice tema imi face sila astazi, dat fiind ca a fost atat de scarbos si dement folosita in articolul scris de Cornel Nistorescu.

~ prin confruntadurerea pe 10 septembrie 2008.