uneori frumosul nu ne provoaca placere

Cu cativa ani in urma mi-a scris o fosta colega de liceu si m-a intrebat daca vreau sa ne intalnim, ea locuise in Texas multa vreme si trecea cateva zile prin Bucuresti. Fusese una din fetele urate, stresate, fara un talent anume, cat de cat buna la matematica, mama ei imi tot spunea ca si-ar dori ca fiica ei sa fie “asa expansiva” cum sunt eu. Nu stiam si nu stiu nici azi daca era o jignire. Probabil ca da. Implica faptul ca toata interactiunea mea sociala se datora strict atitudinii mele. Nu era adevarat, interactiunea mea sociala a parut sa se dezvolte in pofida atitudinii mele retrase, incarcate de o modestie ridicola pe alocuri. Si fata asta mi-a zis sa ne intalnim, m-a intrebat daca pot veni si cu baiatul cu care fusesem colega de banca, i-am zis ca da. Ne-am intalnit intr-un restaurant si in mai putin de o jumatate de ora ne-am dat seama ca este fanatica religios, singura, disperata si usor pe langa. Nu faptul ca baga bucati de castravete in gura ca apoi sa scuipe doar coaja ne-a ingrijorat. Ci faptul ca a spus cum sexul nu este foarte important, cum nu este foarte important nici cu cine il faci dat fiind ca, intr-un fel, tot cu Isus faci dragoste. Toate scenele reusite din filmele porno imi treceau prin fata ochilor, toate saruturile cu limbi pe care le traisem la viata mea, tot sexul, toate imi treceau prin fata ochilor ca un generic pentru ca tot corpul meu parea sa se fi pus in miscare ca sa combata infectia ce-l asaltase. Nu am zis nimic, m-am straduit sa nu rad si am privit-o grav si fix, mai ales ca stiam ca daca ma uit o singura secunda la fostul meu coleg de banca, o sa radem amandoi. Am intrebat-o cum a ajuns la o imbratisare atat de stransa, de sufocanta cu religia si ne-a povestit cum toata scoala generala si tot liceul si-a dorit sa fie si ea iubita macar de un baiat, cum tot timpul si-a dorit sa aiba si ea haine frumoase si un corp frumos, sa stie sa danseze sau sa fie in atentia lumii prin ceva. Pana cand s-a dus intr-o tabara la Plaiul Foii si acolo niste fete mai mari i-au vorbit despre iubirea lui Dumnezeu iar in clipa aia chiar a simtit iubirea lui Dumnezeu si de-atunci asa a ramas. Ea mergand de mana cu iubirea lui Dumnezeu.

Priveam un copil respins, neiubit, trist, batran, imbracat demodat, cu lectii de viata neinvatate. Nu o vrusese nimeni si atunci ea realizase ca singurul care o vrea este Dumnezeu. Destul de riscanta bucata asta de logica dar am vazut ca asa functioneaza treaba de multe ori si stiu ca suntem invatati sa credem ca Dumnezeu ne iubeste orice ar fi. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne agatam de el ca niste fete batrane si nebune. Ca in orice relatie, e sanatos sa mai ai si alte preocupari, eventual chiar alternative. Dupa mintea mea si dupa anii traiti pana acum, cred ca aceasta “afiliere” timpurie la Dumnezeu e o problema, cred ca te impiedica sa te dezvolti, cred ca te impiedica sa-L cunosti cu adevarat, cred ca te face sa fii las, temator, comod. Nu cred ca religia poate fi innascuta, educata, nu cred ca religia poate fi impusa, nu cred ca religia poate fi luata ca atare. Este o bucata din contextul in care te nasti, asa cum este casa, asa cum este tara. Cat despre credinta: ea trebuie sa aiba foarte putin de-a face cu religia iar drumul catre a crede in ceva imi pare mai autentic atunci cand este lung, intortocheat si accidentat. Niciodata nu mi-au placut concluziile trase in momente de entuziasm induse prin conventii sociale, asa cum este si religia. La sfarsitul existentei mele o sa imi dau seama cum stau cu credinta. Pana atunci nu cred ca este ceva ce trebuie discutat cu cineva, impins de cineva, subliniat de cineva.

Si ajung acum la ce a provocat acest post si anume comentariul scris de “trestie franta” pe post-ul meu cu jugul barbatului de sub care femeia iese nefericita. Sunt doua motive pentru care m-am oprit in fata acestui comentariu. Primul este cel ca mama mea, in ultimii ani de viata, imi spunea cat de permisiva, entuziasta, senzuala si sexuala este “Cantarea Cantarilor” iar eu o luam peste picior si o iau si-acum, daca mai are pofta sa purtam discutia asta, mai ales ca sunt convinsa ca de-acolo de unde e si-a dat seama ca nu e cine stie ce cantarea asta. Iar al doilea motiv este ideea ca frumosul ne provoaca placere. Un raspuns scurt ar fi urmatorul: da, insa fiecare are o alta perceptie asupra ideii de frumos asa ca ce poate fi considerat urat de cineva, este superb pentru altcineva. S-ar putea ca mie ideea unor “tate ca doi pui de cerbi si ca gemenii unei caprioare” sa ma faca sa renunt la sex pentru totdeauna si sa-mi pun si intrebari serioase legate de cantitatea de zoofilie continuta in Biblie. Un raspuns lung ar fi altul, insa: legatura asta fortata intre frumos si sex nu imi place. Nu imi place ideea unei planete intregi facand sex “frumos”. Cu mangaieri, cu “dezmierdari”. Uneori pentru unii poate sa fie si asa. Dar vreau sa ne gandim la toata cantitatea enorma de sex care se face in conditii mai putin extatico-religioase. Vreau sa ne gandim la cantitatea enorma de sex care se face dincolo de marile “dezmierdari”. Sexul din momentele (mult mai multe decat restul) in care nu esti in armonie cu tot Universul si in care nu vrei sa faci sex ca in Biblie sau ca in filmele erotice proaste. Momentele reale. In care esti intr-un closet sau in masina, dupa o cearta sau intr-un mare cacat, momentele in care nu ai chef sa faci sex sau momentele in care simti nevoia sa te descarci sexual altfel decat armonios. Cu momentele alea ce facem? Momentele in care tandretea iti pare frectie la picior de lemn, momentele in care tipul cu care ti-o tragi ejaculeaza prea repede, momentele in care iti dai seama ca vrei sa fii bruscat, momentele in care trebuie sa iei in calcul cine esti cu adevarat, fara sa pui sexul intr-o capsula pe care nu o poate atinge nimic si in care trebuie sa intri doar tandru si indragostit. “Ceea ce e frumos si bun” cum spune “trestie franta” nu cred ca poate sa existe atunci cand faci sex. Stiu cliseul conform caruia atunci cand iubesti totul merge, scuzati expresia, ca uns si in sex dar nu este adevarat. Iubind atat de mult nu vezi sau vezi si scuzi orice greseala. Si nu mi se pare corect sa faci asta in privinta sexului. Iubirea nu poate si nici nu trebuie sa scuze sexul prost. Tu oferi, el ofera… ce? El trebuie sa se excite, tu trebuie sa te exciti, el trebuie sa ejaculeze (si nu amarat ci cu pofta) iar tu trebuie sa ai un orgasm. Nu vreau sa depersonalizez complet treaba si nu vreau sa spun ca iubirea nu are un rol aici dar cunosc foarte multe perechi, foarte multe perechi care fac sex din ce in ce mai rar tocmai pentru ca imi marturisesc ca ideea de iubire frumoasa si buna nu se pupa deloc cu satisfactia sexuala si cu tot ceea ce implica sexul. Sigur, nu pot sa spun acum sa facem sex doar cu cei pe care nu-i iubim (desi ar fi o idee) dar pot sa spun ca ar trebui sa lasam la o parte orice fel de reguli, bucati de literatura, indemnuri religioase, cuvinte ale parintilor, iubiri candide si nepatate atunci cand facem sex. Nu e bine sa ne gandim in termeni ideali si excesiv amorosi la treaba asta si nu vad in continuare ce bine ne-ar putea face religia si credinta in momentele alea. Sunt cateva lucruri in care notiunea general valabila de “frumos” nu se potriveste si in care iubirea descrisa in termeni religiosi si “frumosi” nu are ce sa caute. Sexul, pokerul si cam atat. Glumesc. Sunt mai multe.

Am convingerea ca sexul este una din cele mai bune sanse de a te descarca, de a te echilibra fizic si psihic. Am convingerea ca este treaba in care ai cele mai multe sanse de a te cunoaste cu adevarat, pana in cele mai mici detalii. As schimba ideea ca bautura scoate adevarul din tine, eu zic ca sexul face asta cel mai bine. Asa cum mare parte din textele religioase au o limba stupida si de lemn si nu se mai potrivesc situatiilor nou create, la fel si bucatile care vizeaza moralitatea sexuala si felul in care trebuie sa iubesti sunt aiurea, sunt depasite si nerealiste. Cand ceva nu merge in sex, nu Dumnezeu este cel cu care trebuie sa vorbesti ci un sexolog. Asa cum nu trebuie sa te duci la biserica sa te rogi atunci cand nu poti face un copil ci la o clinica de fertilitate. Cred ca in lucruri care tin de viata reala, de viata care ne duce pana la adevar, nu este foarte constructiv sa aplicam texte religioase. Ele sunt doar niste texte scrise pentru niste vremuri si pentru niste contexte care nu mai exista. Stiu ca ne putem extrage chestii si ca putem intelege si ca putem interpreta si ca ele, de fapt, vor sa zica altceva dar mai bine nu. Mai bine citim texte care vorbesc coerent si contemporan atunci cand este vorba despre o viata coerenta si contemporana. Mai bine ne dam voie sa descoperim cum iubim noi, cum facem noi sex, cum urcam noi pe un munte, cum alergam noi si sunt convinsa ca “aportul” de informatie obtinut de noi va fi o bucurie pentru Dumnezeu. Una mult mai mare decat o conformare tembela in fata unor texte invechite sau o cautare tembela prin aceste texte.

Eu zic sa facem sex fara sa ne gandim la frumos, la armonie, la iubire, la placerea de a oferi. Eu zic sa nu ne gandim la nimic. Sa zicem scurt “multumesc” entitatii in care credem ca inca ne putem excita cat sa ni se ude chilotii (dat fiind ca in cazul contrar nu stiu cat vor putea face credinta si religia) si sa-i dam bataie. Promit ca aceasta autenticitate, aceasta libertate a simturilor si manifestarilor va va duce, fie si pe ocolite, intr-un loc bun, pana la urma. Altfel suntem pierduti in temeri, imitatii, conformari, asteptari, prefacatorie, nemultumire ingropata si ceva care pare a fi credinta dar este, de fapt, agatare, in lipsa obtinerii de placere, satisfactie si fericire.

~ de confruntadurerea pe 2 septembrie 2008.