abuzul de substante

Ma intreaba unul din cititorii preferati ai blog-ului meu, Vostok, ce poate primi titulatura de “abuz de substante”. E tare intrebarea asta, imi place, ma trezeste, ma provoaca, ma intereseaza. Si, ca de cateva ori in trecutul apropiat al acestui blog, prefer sa scriu un post pe care sa-l citeasca si cei care nu sunt intotdeauna interesati in a citi comment-urile de-aici.

Pe langa 90% din inspiratie care imi vine din intrebarea lui Vostok, am 10% inspiratie din toata agitatia, aiureala din jurul obtinerii de morfina pentru un om foarte apropiat care nu mai suporta durerile bolii prin care trece. Sunt constienta de puterea morfinei si de gradul dependentei in cazul acestei substante dar nu se mai poate pune problema asa in cazul de fata. Insa nu despre asta vreau sa vorbesc ci despre scarba, teama, cruceala cu care te priveste un roman atunci cand deschizi discutia despre orice fel de problema care iese din categoriile casa, teren, gresie, sarmalute, bebe, mami, tati, Revelion, “de ce te-ai dus, Nelutule”. Nu conteaza ca e morfina sau ca e sex oral, nu conteaza ca e genialitate sau buddhism, nu conteaza ca e dorinta de a nu te casatori sau interesul pentru paianjeni, sa zicem. Conteaza ca nu e asa cum e la toata lumea. De fapt, conteaza ca nu e asa cum se preface toata lumea ca ar fi pentru ca, de exemplu, nu imi imaginez ca nevorbind despre morfina o sa reusesti sa nu ai niciodata nevoie de ea. Cu toate ca ma inspaimanta gandul ca s-ar putea ca ipocrizia sa mearga uneori atat de ciudat si departe incat romanii sa prefere sa lase pe cineva apropiat sa se chinuie decat sa afle “doamna doctor” sau vecinii ca s-a ajuns la nevoia de morfina. Nu, nu este vorba despre speranta ca “poate reusim si fara”, speranta ta imputita si egoista de a nu lua in seama faptul ca cel de langa tine se chinuie avand niste dureri atroce. Dar amana si el morfina doar pentru a nu-ti zgaltai tie ingustimea si ipocrizia.

Ce nu intelegem noi este faptul ca “abuzul de substante” nu se refera doar la presupusii demoni din capul nostru in aceasta problema. Nu trebuie sa iei morfina, cocaina, nu trebuie sa-ti injectezi heroina ca sa te “califici” pentru abuz de substante. Nu este o enorma diferenta intre un om care ia Ecstasy si un om care ia foarte multe, prea multe analgezice atunci cand are dureri mari. Nu este o mare diferenta intre un om care bea zilnic si un om care se drogheaza zilnic. Nu trebuie sa ne punem pe un piedestal de pe care sa privim condescendent sau acuzator alti oameni doar pentru ca noi avem “vicii” si nu dependente. Daca nu putem trai fara ele, sunt depedente, sa nu ne mai ascundem dupa toate cele. Nu trebuie sa spunem ca fumatul tigarilor nu se poate compara cu fumatul de marijuana. Nu cred ca este corect sa facem o clasificare a gradului de risc adus de abuzuri de substante. Daca noi bem alcool zilnic, mancam zahar zilnic, bem cafea zilnic si fumam zilnic nu putem sa ne excludem din categoria abuzatorilor de substante. Faptul ca unele lucruri au fost acceptate de catre societate nu le face sa fie mai putin periculoase si nu ne face pe noi sa fim in regula. “In randul lumii”, da. Insa nu in regula, de fapt. Si de-asta ma enerveaza ochii dati peste cap atunci cand un om are o dependenta speciala, deosebita de majoritatea dependentelor. Sigur, imi veti spune ca nu a ajuns nimeni la dezintoxicare pentru ca a baut zilnic cafea si aveti dreptate, va rog doar sa acceptati conventia acestui post pentru a dilua macar un pic reactia violenta fata de cei care isi ajuta viata cu substante mai greu de procurat decat cafeaua, ca sa zicem asa.

Da, este extraordinar sa fii complet liber, sa nu ai nevoie de nici un ajutor, sa nu bei, sa nu fumezi, sa nu mananci ca porcul (si sa nu mananci carne de porc, daca tot am folosit cuvantul), sa nu mananci zahar deloc, sa mananci numai lucruri bio, sa bei doar un pahar cu apa atunci cand te trezesti, sa nu iei medicamente, sa bei doar un ceai de plante sau nici macar pe ala atunci cand esti racit dar nu sunt foarte multi care reusesc asta. Si nu imi place sa-i aud spunand “Hai, ma, ca asta nu se compara cu…”. Totul “se compara cu….”.

Abuz de substante asadar:  cunosc pe cineva care are dureri teribile de spate si ia analgezice toata ziua si toata noaptea; atunci cand vede ca mai are doar zece pastile, intra intr-o stare de agitatie cumplita pana cand isi reimprospateaza “stocul”, cunosc pe cineva care s-a drogat cu heroina cincisprezece ani si acum a hotarat sa nu mai foloseasca absolut nici o substanta care sa dea dependenta, nici macar cafea dar atunci cand a racit si doctorul i-a spus ca poate sa ia macar o aspirina, el a luat doua si peste patru ore a mai luat doua. Peste sase ore luase deja zece aspirine si doar durerea cumplita de stomac si o sangerare l-au facut sa isi aminteasca de faptul ca nu e buna treaba asta cu pastilele. Cunosc pe cineva care bea zilnic un pahar plin cu votca si cateva doze de bere, acelasi om fumeaza doua pachete de tigari pe zi, cunosc pe cineva care mananca ciocolata de absolut fiecare data cand e deprimat, ma cunosc pe mine care sufar de insomnie crunta si iau somnifere noapte de noapte, cunosc o multime, o multime de oameni in varsta care iau un medicament pentru absolut orice rahat simt sau li se pare ca simt, cunosc si oameni tineri care fac asta. Cunosc oameni care beau sase sau sapte cafele pe zi, cunosc oameni care beau cam tot atatea Red Bull-uri pe zi.

Asa ca, din punctul meu de vedere, aproape ca este mai cinstit sa iei un drog de care se sperie toata lumea, un drog fara echivoc pentru ca macar recunosti ca nu poti functiona armonios si exista o sansa mai mare de a te reface, de a trage o sperietura cumplita si de a te replia complet in consecinta. Pentru ca iti dai seama, fie si dureros, ca este o problema, ca devine o problema in legatura cu care nu te mai poti minti, aburi, in legatura cu care nu-i mai poti pacali nici pe cei din jur.

Imi rasuna deja in minte cele cateva mail-uri (scrise agramat de cele mai multe ori) pe care le primesc de la doamne suparate care imi vor spune ca incurajez consumul de droguri, sexul anal si erezia. Evident, tot ce am vrut sa spun aici a fost faptul ca am putea sa fim mai atenti si mai calzi cu cei care consuma substante “teribile” pentru ca aproape fiecare dintre noi consuma cel putin o substanta “teribila” si ar trebui sa se opreasca din a face asta, asadar suntem cam toti in acelasi rahat sau, spus elegant si constructiv, de aceeasi parte a baricadei.

~ de confruntadurerea pe 13 august 2008.