e prima oara cand imi bag picioarele

Nu mi-am bagat picioarele in viata mea. Am fost imbecil de corecta si am avut spiritul nepotrivit de inspiratie americana, spiritul care te duce pana-n situatii ridicole doar pentru ca tu stii ca orice lucru poate fi rezolvat prin discutii, informatie, calm. Nu mi-a trecut nici o clipa prin cap sa imi pun mana in sold la figurat si sa fac ceva inconstient, topesc, cretin, iresponsabil. Am incercat pana cand am simtit durere fizica sa inteleg ce se petrece si sa nu ma arunc, sa nu ma reped, am incercat sa inteleg si accept cele mai de neinteles si de neacceptat situatii, mi-am spus ca este sub nivelul educatiei si firii mele sa renunt. Am tolerat tampiti, urati, i-am facut sa creada ca orice om poate deveni destept si ca orice urat poate fi tratat ca un om frumos, le-am spus barbatilor cu chelie si burta ca sunt interesanti, nu am jignit, nu am avut pretentii, am avut convingerea ca daca tu esti destept, frumos si impacat trebuie sa ai generozitatea de a-i incuraja pe toti sa devina sau macar sa se creada la fel.

Am purtat discutii stupide in mijloc de noapte cu femei demente care voiau sa se convinga ca sunt si eu la fel de nefericita ca si ele, am mintit ca sunt nefericita, mi-am cosmetizat viata in asa fel incat sa fie usor digerabila pentru toata lumea, nu am insistat nici o clipa asupra reusitelor mele, mi-am exagerat modestia doar ca sa nu ranesc pe nimeni, nu i-am spus niciodata unui barbat ca este mizerabil la sex, ca are puta mica si urata, ca este impotent, ca miroase a transpiratie sau ca-i pute gura, nu i-am spus ca are fundul lat. Am avut convingerea ca aceasta delicatete a mea vizand mitocanii, mincinosii, plictisitorii, prefacutii, grasii, uratii, impotentii poate sa faca lucrurile sa functioneze neted, la un moment dat. Mi-am spus ca sunt destule care sa spuna lucruri urate pe un ton ridicat, mi-am spus ca sunt destule care sa-si ceara drepturile, sa isi doreasca “mai mult”, sa-si doreasca ceva anume, sa se creada centrul atentiei, mi-am spus ca nu s-ar potrivi cu felul meu de a fi un fel de flegma aruncata peste cei care abuzeaza de aceasta discretie a mea.
 

Am invatat sa nu cer de la nimeni absolut nimic, am invatat sa nu exploatez nici o calitate a mea care nu tine de minte, am invatat sa traiesc numai din banii mei, am invatat sa fiu generoasa intr-un cerc de zgarciti sau de “cumpatati”, cum le place lor sa spuna. Am cerut intotdeauna infinit de mult de la mine, nu cred ca am avut macar o singura clipa de nesimtire puternica, reala, nu cred ca am avut echivalentul unui ragait zgomotos, nu cred ca am avut echivalentul unei betii feroce, nu cred ca am fost niciodata o vaca, pur si simplu. O vaca relaxata asa cum am vazut eu odata o prietena fiind (jur ca o spun cu admiratie):  statea tolanita peste doi barbati si unul dintre ei ii ridicase bluza si o mangaia pe burta, o burta grasuta si tremuratoare. Ea radea complet impacata cu situatia, cu ei, cu mine. Radea galgaitor si imi rasuna pana si astazi in minte rasul ei. Daca este sa imi doresc cu adevarat ceva, asta imi doresc: sa fiu nesimtita cateva zile. Sa ma doara in cur de absolut toate responsabilitatile nescrise, de tot ceea mi-am impus eu sa fiu si de tot ceea ce sunt, de toata atentia mea pentru detalii.

Si nu vreau sa sune ieftin, nu ma gandesc la o vacanta pe malul marii in care sa ma imbrac intr-o rochie scurta, alba, sa ma incalt cu niste papuci usori si sa ma “regasesc”. Nu vreau sa ma regasesc, stiu exact unde sunt si nu m-am pierdut nici o clipa, tocmai asta este problema. Cat despre plimbat pe malul marii, m-am plimbat ore in sir, pana si in mijlocul unei furtuni. Eram cu cineva in mijlocul marii retrase, ne batea vantul in fata de credeam ca sangeram si noi mergeam ca niste animale disperate prin bezna (ca era unu noaptea). Nu am aflat nimic nou in noaptea aia. Mi s-a confirmat doar ceea ce stiam.

M-am regasit, cred ca m-am regasit sau gasit de cand m-am nascut, cred ca nu am avut niciodata nevoie cu adevarat de ceva anume, cred ca nu mi-a lipsit nimic, cred ca nu am vrut niciodata mai multa atentie sau mai multa iubire. Nu, de fapt, sunt sigura: nu am vrut. Nu sunt o femeie care vrea sa fie “si mai iubita”, “si mai rasfatata”, “descoperita” si alte rahaturi. Nu mai vreau nimic in plus, am tot, vreau doar sa dau dovada de nesimtire pentru o zi. Toata contorsionarea mea de bun simt, toata incrancenarea mea, toata alerta asta a mea sa se duca un pic in ma-sa si sa ma fac de ras mai ales in ochii mei da’ sa ma fac de ras, nu sa cochetez cu asta, nu sa dansez pe o masa, nu sa spun tampenii sau sa izbucnesc in plans de fata cu niste oameni intepati si limitati. Nu. Sa fac ceva groaznic. Sa dau dovada de nemernicie, sa dau o replica mizerabila in mijlocul unei discutii rezonabile, sa nu iau in seama nici un argument intr-o discutie, intr-un sistem de gandire. Sa iau orice proiect cu lejerete si cu oarece smecherie, sa nu ma concentrez prea tare, sa parasesc oameni care se bazeaza pe mine, sa-i ranesc, sa-i distrug, sa-i contrariez intr-un registru pe care nu sunt stapani, intr-un registru de care nici macar nu au auzit. Sa nu mai citesc nimic, sa nu mai am admiratie pentru nici un scriitor, pentru nici un sociolog sau politolog, pentru nici un filozof, pentru nici un geniu, sa ma orientez strict catre barbati aratosi fara echivoc si pana si pe aia sa-i critic miseleste. Sa nu ma mai intereseze soarta intelectualilor romani, sa nu mai simt revolta devastatoare atunci cand poporul meu sare la beregata unor oameni rafinati, sa nu ma intereseze ca un om extraordinar starneste in mare parte din romani o pofta animalica de batjocura si hulire, sa nu ma inspaimante pana la incremenire spumele facute la gura in fata simplei existente a unor oameni ca Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici. Sa cedez. Si in drumul catre cedarea completa sa ma uit la tot ce gasesc pe Internet legat de Cristian Neagoe. De la pozele in care isi rade prietena intre picioare intr-un cort pana la declaratiile lui care sa contrazica orice acuza i se aduce. Fac o scurta pauza din drumul meu catre eliberarea spontana de bun simt si spun ca nici un om din lumea asta nu cred ca e bine sa ajunga intr-o situatie in care sa formuleze o dezmintire care sa sune asa: “Nu beau urină, nici pe mea, nici pe a prietenei mele, nici pe a altcuiva.” Dar eram in cadere libera pentru prima oara in viata mea si uitati unde ma opresc: la Cristian Neagoe. Nu ma opresc. Astazi imi bag picioarele pentru prima oara in viata mea. O sa le scot repede, ca nu ma prinde rolul dar macar creez un precedent.

~ de confruntadurerea pe 11 august 2008.