sa chinuim psihologii romani

Psihologii. Din Romania. Nu pot sa ma infurii, sa spun adevarul fara menajamente si, eventual, sa sparg ceva. Pentru ca imi vor spune ca am probleme grave asa ca incerc sa spun rece, dispretuitor, tinut in frau, subversiv si pe indelete ca psihologii din Romania se pot retrage din meserie. Urmaresc acest fenomen de multi, multi ani. Intai m-a mahnit, apoi m-a revoltat. La un moment dat mi-a trecut prin cap sa iau cativa ostatici din randul psihologilor romani si sa-i fortez sa citeasca macar cinci sau sase carti de psihologie ca lumea. Aveam ganduri mari. Voiam sa ne oprim privirea pana si asupra unor bucatele bune si palpitante de cazuistica. Pana la urma am trecut la scarba. Si gata. Asa s-a incheiat relatia mea cu psihologii. Au mai fost mici tresariri cand am vazut cate un psiholog la televizor. Mai ales psiholoage am vazut. As fi vrut sa pun la dispozitie un hotline gratis la care sa ma sune zi si noapte cei afectati de cele spuse de catre doamnele psiholog in acele emisiuni. Era dificil de ascultat si digerat. Cine nu avusese probleme pana-n acea clipa, cine incepuse sa priveasca emisiunea doar cu o vaga curiozitate, capatase, cu siguranta, o lovitura care avea nevoie de tratament acum. Numai banalitati, numai clisee, numai chestii nedocumentate sau documentate din carti despre care nici nu am vrea sa aflam ca exista, numai fraze de lemn recitate fara noima. Fraze putine, cretine, mereu aceleasi, toate de complezenta. O noua categorie de complezenta: complezenta psihologica. Interesant si macabru in acelasi timp. E ca si cum ai face sex de complezenta, ca si cum ai iubi de complezenta, ca si cum ai plange de complezenta. Psihologia, cea mai intima chestie din lumea asta, mai intima decat orice organ si decat orice Dumnezeu este facuta la noi doar de dragul de a fi bifata si pentru ca se poarta asta cu psihologia acum.

In pofida cinismului meu, eu respect oamenii sau cel putin rasa umana ca intreg. Cu siguranta respect conditia umana si mai ales framantarile ei interioare inerente conditiei dificile. Am crezut ca asta ar trebui sa fie una din premisele meseriei de psiholog, daca nu premisa absoluta. Nu e. La noi nu e. Nu glumesc. Nu fac o micuta bascalie relaxata. Psihologii romani isi etaleaza meseria ca un cocalar care-si etaleaza o masina imprumutata timp de o seara: galagie, mult fum pentru ca tureaza aiurea motorul, trasaturi stresate dar incercand sa mimeze stapanirea situatiei.

Ieri a fost si tata la psiholog. Il obliga firma pentru care lucreaza. Controlul anual sau nici macar nu stiu daca e anual. E din cand in cand. Si a completat tata un chestionar inaintea discutiei. Iar tatal meu nu este pregatit pentru psihologii romani. El nu este pregatit pentru multe. Este un intelectual rafinat, un barbat corect si suparator de serios, un om care nu a invatat si nu vrea sa invete sa triseze. El a raspuns cinstit la intrebarile chestionarului si au urmat niste intrebari legate de o trauma suferita cu cativa ani in urma. Nu era deloc bine cu trauma asta. “Ati depasit-o, v-ati impacat cu situatia, v-ati refacut viata?”. Oarecum pe banda rulanta iar tata gresea in continuare straduindu-se sa raspunda, lucrurile deveneau suparatoare pentru doamna psiholog pentru ca se intrezarea riscul unei conversatii reale. I-am spus tatei la cateva ore dupa cam ceea ce vreau sa le spun tuturor celor care vor ajunge la psiholog in Romania: nu va ganditi nici o secunda sa spuneti adevarul, nu faceti decat sa dovediti ca undeva, fie si in cel mai ascuns colt al mintii, sperati intr-o discutie reala si in putin ajutor. Nu despre asta este vorba la psiholog in Romania. Ci despre o sceneta la care trebuie sa participati cu viclenie, cu detasare. Nu trebuie decat sa jucati deconcertant pentru psiholog. Nu va temeti, nu se va prinde, nu va va pune un diagnostic in functie de rolul pe care incercati sa-l jucati, nici macar nu isi va da seama ca jucati un rol. Ideea este sa-l jucati mai bine decat el si, pe cat posibil, sa-l scoateti din minti. Straduiti-va sa nu raspundeti, de fapt, la nici o intrebare, straduiti-va sa-i dati impresia ca sunteti fericiti, impacati sau in curs de impacare cu o situatie (asta ii scoate cel mai tare din sarite). De fapt, stati, e mai simplu decat credeam: straduiti-va sa le spuneti adevarul si dati dovada de o minima stapanire de sine, dovediti ca sunteti o personalitate puternica si nu o cretina fara dinti dintr-o emisiune cu scandal, aratati ca sunteti un om inteligent si de o suta de ori mai citit decat psihologul din fata voastra si faceti in asa fel incat el sa-si dea seama ca nu are absolut nici un habar ce sa va intrebe, ce sa raspunda, cum sa continue discutia, cu atat mai putin ce sa va recomande. Ingramaditi-l, hartuiti-l, terorizati-l, complexati-l. Pana la urma tot Xanax o sa va dea dar macar stiti ca este cu nervii la pamant, ca abia respira si ca i-a incoltit scurt gandul ca este foarte prost si ca nu are ce cauta in meserie. Nu vor dura mult remuscarile. Va intra in cabinet un idiot pe care va putea sa-l manipuleze si abureasca, va aparea o emisiune la televizor sau o revista la care sa participe si se vor echilbra lucrurile. Dar cateva minute va exista o tristete, o constientizare si daca nu traim pentru provocarea acestor scurte momente de constientizare, pentru ce traim?

Ma gandeam sa fac un fel de inceput de “Fight Club” with a twist. M-as duce la grupuri de sprijin dar ele nu exista la noi asa ca in varianta romaneasca a filmului ma gandeam sa ma duc la psihologi si sa ma simt bine in raport cu prostia lor si cu lipsa lor de pregatire, cu stanjeneala lor in contact cu mine. Un tur lung, un adevarat turneu. Ei sa creada ca am nevoie de ei, eu sa fac pe proasta, ei sa fie prosti dar sa fie convinsi ca eu nu vad. Asta ar fi cea mai buna distractie pe final de vara. Ultima strigare. Mai tare decat cluburile din Mamaia, mai tare decat nunta Cristinei Spatar, mai tare decat olimpiada imputita de la chinezi, mai tare decat administratia americana batandu-si joc de soarta oamenilor de culoare dupa uraganul Katrina.

Later edit: Daca aveti cu adevarat o problema psihologica sau medicala, in general, urmati sfatul Lianei Stanciu: duceti-va la Viena, asa cum a facut ea cu fetita ei. Nu o sa fie chiar atat de simplu ca la ea pentru ca nu o sa stranga nimeni zeci de mii de Euro pentru voi dar va descurcati voi cumva. Poate ii cereti ei. Ca dupa ce am ascultat un interviu cu ea zburatacita si imbracata ingrijorator, prezentatorul emisiunii ne-a spus unde sa donam. Mi-a placut asta. Frisca umanitatii si unicitatea romanilor: noi donam si dupa ce s-a intors cineva sanatos de la un tratament. 

 

~ prin confruntadurerea pe 7 august 2008.