Mircea Badea, my love

Am tot flirtat aici pe blog cu Mircea Badea, ati vazut. L-am mentionat discret, usurel, am sperat ca nu observa nimeni, am zis ca e ceva numai intre noi doi si ca el o sa se faca bine, am zis sa-i dau o mana de ajutor pe care sa o sesizeze el noaptea, inainte de culcarea lui in patutul lui, la mamica lui, in cartierul lui, in deruta lui. Dar nu a mers, el a ramas acelasi. Amarat. Ca de la amaraciune ii vin toate. He’s lost it, cum zic atat de bine americanii si regret ca scriu ceva in engleza la mijloc de text in romana. Nu imi place sa fac asta dar de data asta se potriveste atat de bine incat nu pot rata ocazia. E suparat si asta se vede. Nu i-a iesit nimic asa cum a vrut. Masina frumoasa nu are, casa frumoasa nu are, freza frumoasa nu are, gandire frumoasa nu are, limbi straine nu stie, de imbracat… dar sa ramanem concentrati pe gandirea care nu e frumoasa. Nu e nici pe-atat de dura pe cat crede el. E doar o gandire amarata, un strigat perpetuu dupa ajutor aclamat exact de cei care nu il pot ajuta si anume de micutii frustrati ai societatii. Si imi pare rau. Ca eu m-am uitat la emisiunile lui Mircea Badea inca de cand eram copil. Emisiunile alea cu Oreste. Si m-am uitat si la emisiunile mai noi si se tot agita povestea, devenea din ce in ce mai agitata. Era si este ca nisipurile miscatoare. Ar fi bine ca el sa inteleaga ca trebuie sa stea un pic linistit sau ca trebuie sa se traga cu forta in alta directie decat cea in care se scufunda. Reguli de baza ale supravietuirii.

Eu imi dau seama ca el si-a dorit o afacere, o iesire, o chestie dar acum a ajuns sa stea mai tot timpul la serviciu, sluga, in lipsa de ocupatie care sa-l relaxeze. Si cateodata e simpatic, cateodata e inspirat, nu e un om prost. Problema lui este ca a cazut in cea mai jalnica depresie pur romaneasca si nu are manierele de a masca frumos treaba asta. Stiu cum e sa fii coplesit de Romania dar stiu ca, daca ai un minimum de clasa, nu o faci marunt, mitocaneste, pe gustul mitocanilor. El este exact ca nevasta romanca. Are nevoie de un barbat mediocru, uratel, fara sanse reale, pe care sa-l bombane dar de care sa depinda. Barbatul asta este publicul pentru Mircea Badea. Il plac frustratii si nu aia interesanti ci aia maruntei, cu masini urate, ieftinute si cu haine topesti. Da in dreapta si in stanga fara urma de discernamant si aia care-l plac se bucura sa vada lipsa de discernamant si lipsa de apreciere pentru… ceva, orice. Asa-s romanii care-l plac pe Mircea Badea: nu le-a iesit nimic in viata si atunci cea mai mare bucurie a lor, singura lor bucurie este sa se uite la cineva care da impresia ca nimanui nu i-a iesit nimic. Mircea Badea, omul care are curaj. Mircea Badea, omul care spune adevaruri fara sa se teama. Mircea Badea, cel care isi bate joc de Horia Roman Patapievici si Gabriel Liiceanu pentru ca el poate. El crede ca poate. Si se hraneste din aceasta impresie ca un copil african, habar nu are cand sa se opreasca. Prin urmare, devine comic. Tragi-comic. Nu iti mai face sila ci iti face mila. Dupa mine, nimic nu e mai rau decat sa starnesti mila. Mai ales cand ai avut candva sansa de a deveni un om linistit si fericit. N-a fost sa fie, nu-i nimic, ar trebui sa te retragi undeva intr-un sat francez si sa te gandesti ce dracu s-a intamplat. Dar cred ca ii este greu sa ajunga acolo. Ar face nota discordanta si, asa cum stiti, nu ar reusi sa depaseasca fascinatia autostrazilor unguresti asa ca nu s-ar putea dezmetici cu adevarat dupa ce ar trece de ele. Nici nu cred ca a trecut foarte des dar asta este cu totul alta poveste. O poveste atat de firava incat nici nu are rost sa ne gandim la ea. O sa se faca si el mare, o sa mearga in tari indepartate de casa lui si dupa aia se va intoarce sa povesteasca despre ele si va spune ca toate sunt de cacat si ca toti sunt niste tampiti si ca a vazut numai idiotenii. E clara treaba, eu zic sa economiseasca banii, deja stie ce se va intampla si, in plus, se va simti si stingher printre oameni fericiti si civilizati. Mai mult, aia nici nu vor gusta umorul lui senzational, ca ei nu simt nevoia sa comenteze cu ciuda tot ce misca, aia au o viata si au invatat ca nu e bine pentru sanatate sa fii ciufut tot timpul, trebuie sa iti si placa macar doua sau trei chestii.

O sa il privesc din cand in cand zbatandu-se la emisiunea lui pentru ca am de mica o curiozitate: cum face un aparat cand se strica? Iese fum, se bataie din toate cele, scoate niste zgomote stranii, ii curge ceva din interior? Nu poti sa stii niciodata. O criza, fie ea si intinsa pe cativa ani, trebuie sa aiba un final tare, nu poate sa se stinga incetisor. Vreau spectacol. Intotdeauna mi-a placut sa privesc escaladarea agitatiei unui om. Calm, cu un smoothie de mango, dintr-o pozitie comoda.

~ prin confruntadurerea pe 30 iulie 2008.