nici inger, nici fiara dar nici colaborator al Securitatii

Nici nu imi place dar nici nu imi displace Mircea Cartarescu. Este un personaj de bun simt si un scriitor de bun simt. Nu ma da peste cap dar nici nu-mi vine sa inchid cartea, ziarul, revista in care scrie. E de partea buna a baricadei din mintea mea si nu am simtit niciodata nevoia de a pune la indoiala inteligenta lui, parerile lui, persoana lui. Nu simt asta nici acum dar, pentru prima oara, un articol al lui m-a intristat. Pentru ca avea o argumentatie amestecata. Pe final, cel putin, se pierdea ideea centrala. Si nu se pierdea frumos ci se pierdea ciudat, ca sa nu zic aiurea.

Pe scurt, pentru cei care nu au astazi timp sa citeasca articolul intreg: doi oameni destepti, doi intelectuali importanti ai Romaniei, Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi, au fost trimisi de Institutul Cultural Roman la o scoala de vara romano-germana la Berlin. Scriitoarea germana nascuta in Romania Herta Müller a trimis o scrisoare catre “Frankfurter Allgemeine Zeitung” aratandu-si in ea indignarea fata de faptul ca cei doi intelectuali sunt trimisi la aceasta scoala in pofida faptului ca si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea. Acestui protest i s-au alaturat si alti scriitori germani de origine romana. Horia Roman Patapievici, presedintele Insitutului Cultural Roman, i-a raspuns Hertei Müller printr-o scrisoare deschisa, scriind cel mai corect lucru cu putinta si anume cel ca ICR-ul nu practica discriminarea estetica, religioasa, morala sau de alta natura. Pana aici totul este de o corectitudine impecabila. Dupa mine, nu ar mai trebui sa urmeze nimic. Toate partile si-au facut datoria. Cei doi intelectuali si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea, Herta Muller si-a exprimat indignarea pentru trimiterea lor la aceasta scoala de vara, Horia Roman Patapievici a raspuns corect la aceasta treaba, Mircea Cartarescu ne-a spus inchegat toata povestea.

Dar articolul nu se opreste aici. Ba as putea spune ca abia aici incepe. Si asta m-a suparat. M-a suparat ca Mircea Cartarescu a dat ca argument in aceasta acceptare a celor doi intelectuali participand la scoala de vara relativul valorii umane, in general. Amestecul rareori impecabil pe care-l constituie un om. Exact ceea ce cred eu ca face teribil de rau acestei societati. Si inainte sa ajung la partea in cauza, la fraza propriu-zisa, chiar m-am gandit ca toata aceasta relativizare a valorii umane seamana cu modul in care ne-a indoctrinat religia ortodoxa, religia care ne-a invatat ca suntem cu totii pacatosi. Si a venit fraza, exact fraza pe care nu cred ca cineva ar trebui sa o foloseasca vreodata atunci cand are la indemana argumente solide: ”În lipsa legilor ferme, condamnarea morala e o metafora la fel de ambigua ca morala insasi: Cine este fara pacat, sa arunce primul cu piatra, a spus Iisus, iar sa te consideri fara pacat te arunca in pacatul maxim al trufiei.” Aceasta fraza vine dupa o insiruire (destul de vaga) a personalitatilor care au colaborat cu nazistii. Spus fara eleganta: nimeni (cu atat mai putin nemtii) nu are dreptul sa condamne intelectuali romani care au colaborat cu Securitatea. Pai, ei nu au avut scriitori care au colaborat cu nazistii? Toata lumea a avut. Noi de ce nu am avea oameni de cultura care au colaborat cu Securitatea? Citatul din Pascal vine si el straniu in context: “Omul nu este nici inger, nici fiara”. Cand vii cu citate din astea si cu ceva spus de Isus, toata lumea va lasa ochii in jos si nu se va mai concentra asupra problemei in sine. Nu esti nici inger si nici fiara, pacatos esti, stai in banca ta.

Inger nu esti, asta e clar. Dar de colaborat cu Securitatea n-ai colaborat asa ca poti sa te dai inger prin raport cu cei care au facut-o si sa-ti intarzii statutul de fiara. Glumesc putin, evident. Dar o fac pentru a sublinia aiureala continuta in pledoaria finala a articolului. Adica acceptam faptul ca, intr-adevar, nu este corect si nici productiv sa sanctionam cultural niste oameni pentru ceea ce au facut politic. Asta este atat de limpede incat nici nu stiu de ce trebuie sa mai spunem o astfel de banalitate. Dar nu vreau ca dupa ce am acceptat asta, dupa ce am aprobat faptul ca este un principiu corect, mai ales in cazul in care “CNSAS-ul a fost lipsit de putere prin decizie politica”, sa mi se bage pe sub piele ideea ca nimeni nu este imaculat, ca nimeni nu ar avea dreptul sa emita judecati morale, nu vreau sa-mi fie subminata copilaroasa incredere in coloana vertebrala dreapta, ca sa existe siguranta ca mi-a fost ingropata nemultumirea legata de trimiterea celor doi la scoala din Berlin. Si nu vreau sa mi se spuna ca ar trebui sa ne ocupam de oameni care au facut mizerii mai mari, dupa un “principiu” aparut in Romania ultimilor ani: “chiar asta credeti ca este problema acum?”. Da, si asta este problema. Si nu putem sa lasam unele greseli sa treaca de lama condamnarii si altele nu, cu-atat mai putin cand este vorba despre comunism si Securitate. Nu sunt nici inger, nici fiara dar sunt un om care se fereste de cacat, un om care aspira la statutul de inger, cu simtul ridicolului de rigoare fata de aceasta titulatura si intelegand substratul citatului din Pascal.

~ de confruntadurerea pe 27 iulie 2008.