eu nu mai vreau nici un minut de blockbuster

Am incercat sa ma uit cu tata la un film american. Ne-am zis sa ne prostim, sa ne porcim. Sa ne prefacem ca nu ne plac filmele independente europene, sa ne prefacem ca vrem ceva usurel, sa ne dam relaxati. Nici nu mai aveam prin casa filme nevazute. Ar mai fi fost doua pe care tata nu le vazuse dar unul era cu un homosexual sadomasochist si altul era cu o relatie intre un tip tanar si o femeie foarte, foarte batrana. Si era cu sex, nu va ganditi la discutii intre o femeie inteleapta si un pusti derutat. Asa ca tata mi-a zis pe ocolite, ca sa nu ma supere, ca ar prefera ceva mai usor decat cele doua alternative ramase prin casa. Pai, sa ne uitam la HBO. Si ne-am uitat. Nu incontinuu, ca erau momente in care ne gaseam de lucru prin casa, asa incat sa ne recapatam demnitatea si mintile. Ce sa va spun? Ati vazut de curand un film american sau sunteti ca mine, un om care a renuntat la treaba asta din autoconservare si respect de sine? De fapt, ati vazut de curand un blockbuster? Asta e intrebarea corecta. Daca nu ati vazut, stati linistiti si incercati sa ramaneti pe pozitii, nu va ganditi ca ar fi cazul sa revizuiti decizia.

Dupa saptamani, luni, poate chiar ani (sa fie chiar vreo doi) de filme franceze, daneze, britanice, suedeze, ne-am uitat la un blockbuster american. Sare un feribot in aer si e clar un atac terorist, vine Denzel Washington sa investigheze cazul, un sfert de ora se creeaza atmosfera cu un buget enorm, buget din care s-ar fi putut face 30 de filme europene. Apare un cadavru de femeie si e un pic ars asa ca, probabil, e de pe feribot. Dar nu e. Ca femeia a murit inaintea chestiei cu feribotul. Si moartea acestei femei devine povestea centrala. E un sistem care intra in case, in gropi, in gauri de sarpe, in sertare, in pantofi. Si exista inregistrari facute cu patru zile inainte de atacul terorist asupra feribotului. Dai din butoane si intri oriunde, vezi ce a facut oricine dar pe noi ne intereseaza doar femeia asta despre care va spun. E frumoasa, Denzel Washington o place, tatal femeii ii da niste poze cu ea, asa incat sa nu fie doar o victima oarecare ci sa se ataseze Denzel Washington de ea. Si se ataseaza ca, de, oameni suntem. Aici m-am dus sa mananc niste cornflakes, ca se cam aglomerase treaba si simteam nevoie de repaos. Cand m-am intors, am aflat de la tata ca se bagase Denzel Washington intr-o capsula, ca sa calatoreasca in timp si sa ajunga cu cateva zile inainte de atac, sa salveze naibii situatia. Am ras si m-am asezat la loc langa tata, filmele de weekend vazute impreuna sunt sfinte, e chestie de familie, nu comentezi. Taci si privesti, comentariile vin dupa. “La terasa”, adica pe unul dintre balcoane. Ajunge el, Denzel, in urma cu cateva zile si salveaza treaba, nu intind pelteaua. Dar moare el. Adica fata scapa, toti aia de pe feribot scapa si ei dar el moare. Insa, de fapt, apare la finalul filmului. Nu murise. Adica murise cu cateva zile in urma dar acum era viu. Aici a sunat telefonul meu dar cred ca am prins ideea.

Ii iert pe americani pentru ca am citit un studiu cu vreo trei luni in urma si studiul ala spunea ca gradul de panica, de nesiguranta al americanilor este inalt, alarmant, le e frica foarte des, foarte rau. Explicabil, mai ales dupa 11 septembrie, explicabil dupa rata criminalitatii americane. Au nevoie de eroi care sa se intoarca in timp sau unde vor ei, doar sa salveze situatia, orice situatie. Sa nu moara niciodata si sa salveze multi oameni, nu doar unul sau doi, alea sunt filme usurele. Dincolo de intelegerea fenomenului nu mai ramane nimic. De fapt, stati: ceva ramane. Decizia de a nu mai incerca sa vedem filme americane inca vreo doi ani de-acum incolo. Nu de alta, da’ ne complexeaza.

~ de confruntadurerea pe 26 iulie 2008.