nu stiu daca vesnicia se mai naste la sat

O fosta prietena imi spunea cat de mult isi admira bunica pentru puritatea ei. In cateva cuvinte aceasta puritate era descrisa asa: “o femeie simpla, de la tara, care nu a citit decat Biblia si care in putinele pauze de munca sta pe prispa si priveste in gol”. Rar m-a enervat mai mult o descriere. Nu reuseam sa vad decat marginirea unei astfel de vieti, nu reuseam sa vad decat pericolul care mocneste in astfel de oameni. Apatie si pericol, astea erau singurele posibilitati care se conturau in mintea mea. Nu am fost niciodata fascinata de povestile despre simplitatea oamenilor de la tara. Nu am crezut in puritatea lor, nu am gandit decat ca nu primesc informatie si ca atunci lucrurile se intampla la nivelul de baza, nivel pentru care nu am avut niciodata cine stie ce admiratie. M-a pus de multe ori pe ganduri ambitia inspaimantatoare a unor oameni de la tara, am indraznit sa observ ca, de multe ori, calcarea pe cadavre si rautatea sunt demne de notat, rar am descoperit blandete in cei care au venit de la sat la Bucuresti. M-am gandit ca dezradacinarea ii face sa scoata arme pe care nici nu stiau ca le au in dotare. Dar totusi le-au scos. De undeva le-au scos. Undeva le aveau.

Tatal meu si-a dorit o vacanta in Romania si am ales un sat. Prima oara cand am stat intr-un sat. Voi scrie aici ce am aflat. Eu, fata nascuta, crescuta in Bucuresti, fara nici o ruda apropiata traind la tara. Va asigur ca am ales o zona superba, in clipa in care scriu nu percep decat aceasta superbitate. Va asigur ca ceea ce spun este dincolo de panica initiala a oraseanului care ajunge intr-un loc izolat. Nu e primul loc izolat in care stau. Spun pur si simplu ce am vazut pana acum: am vazut multe masini cu numar de Italia si de Spania, masini de romani care lucreaza acolo, fara indoiala. Am vazut fete imbracate oribil si am inteles o parte a modei din Bucuresti in consecinta, am vazut copii vorbind la telefonul mobil, cai subnutriti, magazine mixte cu rahaturile pe care le gasesti in orase si nici un magazin cu produse locale. Am inteles si de ce aud atat de des oameni strigandu-se pe strada in Bucuresti. Sunt de la tara, aici aud foarte des oameni strigandu-se tare si prelung. Am vazut oameni umbland numai in papuci, primind astfel o posibila explicatie a invaziei de slapi in Bucuresti. Am spus ca trebuie sa mananc ce gateste un localnic si a fost o porcarie, doua feluri de mancare, ambele un sos mucilaginos, de fapt. Toata casa e plina de insecte. Ma uit atent la toate si incerc sa le dau afara fara sa le sperii, bruschez sau supar in vreun fel. Am auzit prima oara broaste pe viu, oracaie toata noaptea, o fata din sat ne-a spus ca broastele oracaie inainte de ploaie dar nu prea cred, le aud in fiecare noapte si nu a plouat decat o data. Cainii sunt absolut senzationali aici. Frumosi si cu un simt al umorului aparte, nu au nimic din isteria cainilor bucuresteni. Majoritatea cainilor sunt tinuti in lant sau in custi, doar cei care evadeaza mai au demnitate. Dar am observat ca sunt cautati, satenii sunt pe urmele lor, libertatea nu va dura mult.

Treaba aia cu “vesnicia s-a nascut la sat” mi-a staruit mult timp in minte pentru ca nu ii intelegeam sensul, intelegeam ce vrea sa spuna dar nu resimteam. Nici acum nu resimt. Imi dau seama ca am ajuns prea tarziu intr-un sat, imi dau seama ca lucrurile s-au alterat, s-au amestecat si sunt pe cale de disparitie. Nimic nu mai este in stare pura, chiar daca unii poate inca citesc doar Biblia si stau pe prispa privind in gol, asa cum facea bunica prietenei mele. Intrebarea mea, incarcata de latura incontestabil idilica a locului in care ma aflu: ce se mai naste acum la sat? Oameni a caror ambitie de a merge la oras ii dirijeaza mare parte din viata? Sau oameni impacati cu conditia lor, oameni plini de intelepciune si de tihna? Daca imi veti spune ca la sat se nasc ambele categorii, va voi raspunde ca nu o prea vad pe a doua.

Poate e simplu. “It’s evolution, baby”, asa cum canta Eddie Vedder. Nu trebuie sa ne punem prea multe intrebari, nu trebuie sa avem prea multe regrete.

~ de confruntadurerea pe 17 iulie 2008.