cultura nelalocul ei

Vorbeam ieri in treacat despre o bucata de emisiune de la Realitatea care discuta stadiul jalnic al limbii romane si al culturii romane, in general. Participanti: o doamna profesoara, Adrian Paunescu si inca doi domni care erau pusi acolo ca sa umple peisajul. Vedeta, asa cum se intampla intotdeauna daca este prezent, era Adrian Paunescu. Secondat suav, usor admirativ si docil de catre doamna profesoara. Adrian Paunescu, acest Iggy Pop al literaturii romane: nu te pui cu Adrian Paunescu, iti place sau nu-ti place, e acolo, trebuie sa te raportezi cumva la el. Este atat de moralizator, serios, vehement, incat aproape uiti ca ii scria lui Ceausescu “Sa traiti, Maria Voastra”. E doar reper cultural acum. Si vin cei care spun: “dincolo de politica, este un mare poet”. Nu as numi “politica” treaba care pute in halul in care pute dar sa mergem mai departe, ca despre limba si cultura romana vrem sa vorbim. E in ultimul hal, constatam si semnalam asta de fiecare data cand se da bacalaureatul. Nivelul e sub orice critica, toti copiii sunt, ah, complet cretini, “nu se mai face nici macar diferenta intre poezie si proza”. Doamna profesoara invitata era exact ce nu imi place mie cand vine vorba despre insuflarea unui mic “fas” de cultura in mintea unui copil. Era din alta era, din alta galaxie, chiar. Intai iti venea sa razi cam ca atunci cand te duci la Ateneu si se duce toata impresia artistica pentru ca ies molii de pe unde nu te astepti. Doamna vorbea pretios, era dezamagita, era stupefiata. Dar era si implicata emotional. O romantica, ce mai. Aveam si eu o profesoara in liceu care ne spunea aproape in fiecare saptamana ca nu exista nimic mai frumos decat sa stai singur intr-un car cu fan si sa privesti cerul. Ne mai spunea ca noi suntem numai cu gandul la sex, ca suntem de-a dreptul vulgari si fara apetit pentru cultura si sensibilitate. Eram in clasa a XI-a. Avea ea o prefacuta in clasa care citea mai putin decat toti cei care imi erau prieteni dar care juca bine de tot cartea asta a neintelesei care ar sta ore in sir in carul cu fan recomandat de doamna profesoara. Cand a venit un inspector isteric si ne-a facut praf cu niste racnete ridicole, profesoara noastra nu facea decat sa aprobe pios si rusinat tot rahatul pe care-l manca inspectorul. Ce sa zic? Nu ne-a fost de prea mare folos dar a ramas un episod comic in trecutul nostru.

Am inteles ca nu e bine, am inteles ca trebuie tras un semnal de alarma, am auzit ce spune domnul Paunescu: “cultura trebuie pusa la locul ei”. Nu inteleg exact ce inseamna asta dar sa nu ne impiedicam nici de acest detaliu. Nu am inteles niciodata ce poate sa faca indignarea in problema inculturii copiilor. Nu am inteles niciodata cum poate sa ajute aceasta abordare prapastioasa. Ce se intampla dupa ce se trage dramaticul semnal de alarma? A doua zi toti profesorii se duc cu chef de a desfunda inimile si mintile elevilor iar elevii se deschid cu entuziasm proaspat rezultat din injosirile si amenintarile din seara precedenta?

Ma intreba ieri cineva aici pe blog cum am ajuns sa indragesc literatura si o sa raspund pentru ca se leaga de cele scrise mai sus: mie nu mi-a bagat-o nimeni pe gat. Nu am indragit-o pentru ca am avut “dascali” buni, nu am indragit-o dupa ce am tras o spaima zdravana in urma unui discurs fioros, nu am indragit-o pentru ca mi-am dat seama ca se duce dracului nivelul cultural al tarii. In casa mea erau tot timpul carti. Parintii mei citeau in aproape tot timpul liber si discutau cartile pe un ton firesc, fara bete in fund. Si sa fi vrut sa fac altceva la noi acasa, mi-ar fi fost greu. Ca ma impiedicam de carti si de parintii mei citind. Nici nu cred ca pot sa spun: “am indragit literatura”. Era acolo. Atat de multa dar cu o existenta atat de discreta. Daca as fi stiut ca e obligatorie pentru salvarea mea, a natiunii si a intregii omeniri, nu cred ca as fi pus mana pe nici o carte. Cum facem cu cei ai caror parinti nu citesc? E dificil. Serios. Nu pot sa spun ca nu le dau sanse, le dau. Mai putine dar le dau. Dar tot pe ideea asta de inspiratie subtila. Nu pot sa cred ca atunci cand un copil vede un om care emana cultura si rafinament, nu reactioneaza. Dar daca vede un fel de nevasta ursuza care isi bombane tot timpul sotul pentru propriile neimpliniri si frustrari, nu cred ca salvam nici limba si nici cultura.

~ prin confruntadurerea pe 13 iulie 2008.