sa te iubeasca o femeie

Scriu abia acum, cand chiar s-a terminat. Am mai crezut ca s-a terminat de vreo cateva ori dar nu se terminase. Revenea cand nu te asteptai. Noua ani de zile m-a insotit dragostea unei femei. La un moment dat am incetat sa ne mai vedem pentru ca devenise foarte stresanta dorinta ei de atingeri, de apropiere fizica, in general. Nu reusisem sa tai brutal de la radacina interesul ei pentru mine, ne scriam, vorbeam o data sau de doua ori pe an la telefon, ne vedeam o data la doi ani. Norocul ei a fost inconsecventa in iubire, lipsa de profunzime si seriozitate. Din aceste lucruri lipsa reiesea uneori o atmosfera lejera, placuta, fireasca intre noi doua. Uneori uitam ca ea e indragostita de mine si in momentele alea lucrurile pareau suportabile. 

Va povestesc ce am invatat eu din iubirea unei femei. Nu ma plang, mie imi place sa traiesc aproape orice, fie confortabil, fie stresant, fie de-a dreptul oribil. Ce facea ea? Imi scria poezii, in primul rand. Poezii care ma stanjeneau, nu prea simteam un fior, o tresarire, o clatinare. Nu imi venea sa-i raspund decat: “aminteste-ti ca mie imi plac barbatii”. Dar nu ii spuneam nimic pentru ca erau atat de abisale si negre toate cele din poezii incat imi era teama sa nu stric vreun motoras vital in sufletul fetei. Asa ca nu ziceam nimic. Le primeam, le citeam si atat. Nici nu prea stia sa scrie. Era pierduta, ratacita, nehotarata, capricioasa, neserioasa, isterica pe alocuri, exact ce nu tolerez eu la un om. Cand nu era cu poezii, era cu mail-uri. Alternau. Cand erau mail-uri despre sexul ei cu diferiti barbati extraordinari (?), cand erau mail-uri despre o depresie stranie, fara prea mult cheag, ceva ce se simtea ca fiind un capriciu. Ideea centrala: cerut de atentie. Cu orice. Strigate dupa atentie sub orice forma. Am aflat in timp ca poeziile erau postate pe un site de poezie, am aflat ca le trimitea si altor fete. Am aflat ca aducea cate o fata in relatia cu sotul ei si ca faceau vacante in trei. Toate astea se sfarseau infinit de prost. Dupa cateva schimburi de retete (la romani sexul nu e niciodata alb sau negru ci are, la fel ca multe alte zone, o sumedenie de impuritati – si nu ma refer la cele interesante ci la cele casnice, domestice, ma refer la lucrul amestecat care miroase in continuare a cacat) femeia nou adusa in casnicia ei disparea iar fata se “intorcea” la mine accentuand si mai mult iubirea ei pentru mine. Imi tot facea perne, zacusca, soricei de plus, stelute din lemn. In afara de zacusca, nu foloseam nimic. Incercam dar nu imi plac deloc pernutele, animalele de plus si stelutele. Aproape ca ma jignea cu darurile astea pentru ca dovedea ca habar nu are cine sunt. Am aflat ca le facea tuturor celor care o bagau cat de cat in seama soricei de plus si pernute. Si stelute. Despre zacusca nu am informatii.

Cand nu dadeam un semn de viata timp de o saptamana, imi scria doar “unde esti?”. In mail-uri vorbea numai si numai despre ea, nu avea niciodata interes si respect pentru preocuparile mele, pentru munca mea, pentru tipul pe care-l iubeam, nu voia decat sa isi verse nelinistile si, ocazional, dragostea, romantismul pe care eu nu il agreez deloc, cu-atat mai putin de la o femeie. Avea mai tot timpul toane, dispozitia i se schimba fara motiv si avertisment, mintea, isi inventa bucati intregi de viata. Cand plecam intr-o vacanta cu tipul meu, apareau din partea ei niste crize, cateodata ambalate in ceva, cateodata fara ambalaj. Nici nu stiu care erau mai neplacute. Incetul cu incetul, asa cum vad ca reusesc mare parte din femeile care ma inconjoara cu barbatii lor, fata asta imi devenise gardian, sugativa de energie, problema. Am simtit aceasta stoarcere, aceasta stransoare feminina. Un mod cu totul si cu totul aparte de a-ti acapara zone ale vietii, de a-ti ingradi libertatea si de a incerca in permanenta sa se puna pe primul loc, sa iti ceara, sa te puna in umbra, existenta ta sa graviteze in jurul ei. M-a intrebat la un moment dat intr-un mail cu tenta dramatica ce am de gand cu ea. Era, evident, foarte nepotrivita intrebarea. Atat prin ton cat si prin continut. I-am scris atunci ca imi este amica si ca, data fiind siguranta probabil plictisitoare si deloc artistica pe heterosexualitatea mea, imi permit sa ascult orice fantezie a ei legata de mine, orice rasfat, orice dorinta. S-a redresat atunci, mi-a spus ca si ea iubeste barbatii, a urmat o pauza de trei ani. Apoi a venit un mail, totul parea potolit, am raspuns politicos, treaba s-a infierbantat din nou, am mai facut o pauza si tot asa. La un moment dat m-a intrebat daca as putea sa-i ofer o viata, in cazul in care ar vrea sa-si paraseasca sotul. Va reamintesc ca aceste mail-uri ale ei erau mai degraba un monolog. Pana la urma a reusit sa-si redreseze situatia financiara (ceea ce a facut-o sa renunte si la ideea de a divorta) si mi-a spus ca s-a saturat sa traiasca zi de zi cu ideea ca eu am fost iubita de parinti si de barbati, m-a jignit cu furie, cu prost gust, cu meschinarie. Mi-a spus ca nu am facut decat sa o umilesc prin existenta mea, prin indiferenta mea si ca si-a gasit, in sfarsit, linistea iar eu sunt si trebuie sa raman departe, la polul opus. 

Am inteles mai multe chestii din toata treaba asta: ca o femeie are mari dificultati in a iubi pe cineva fara sa se agate si lasand cu adevarat libertate celui pe care sustine ca-l iubeste. Am inteles ca vrea sa fie centrul atentiei si ca este in stare de absolut orice pentru a fi. Am inteles ca nu te cunoaste si ca nici nu vrea sa te cunoasca atata vreme cat ii acorzi frazele si gesturile pe care le cere. Am mai inteles ca, la un moment dat, o femeie iti cere bani, fie si indirect. Am inteles si de ce sunt heterosexuala convinsa. Universul si-a dat seama ca nu as rezista nici macar o saptamana in relatia cu o femeie. M-ar face praf.

~ de confruntadurerea pe 11 iulie 2008.