donati si nu intrebati

Intre un mesaj mahnit, un mesaj furios, un mesaj corect si unul amuzat, aleg ultima varianta. Nu cred ca exista alta solutie cand vezi ca suntem un popor de un primitivism indestructibil. Suntem prinsi intre mir, Sfantul Nectarie, Anca Florea, donatii, barfa, sarit la beregata, dereglari psihice pe care nici macar nu are cine sa le defineasca, niste adunari de isterici care fac apel la tot, de la Dumnezeu la Becali, suntem cel mai infect balci din cate exista. Nu ne oprim, nu vrem sa ascultam de absolut nimeni, dam din gura in cele mai tembele si deplasate moduri doar ca sa acoperim orice mesaj care ar putea sa ne educe sau macar sa ne puna pe ganduri. Si in toata agitatia asta nu pot decat sa incerc sa ma amuz. Pentru ca mi-e teama ca sunt o multime de chestii contagioase in aer si doar ironia te poate vaccina impotriva lor.

Inainte de toate, ca sa nu uit: donati. Donati cat aveti, donati oricui, fie ca cere el cu gura lui, fie ca cere prin gura altuia, fie ca vrea zeci de mii de Euro, fie ca vrea sute de mii de Euro, donati si nu mai puneti intrebari, mai ales nu puneti intrebari de principiu, alea sunt cele mai suparatoare. Daca le puneti inseamna ca vreti sa moara Anca Parghel. Asa ca ascundeti-le. Poate le scoateti alta data, la o persoana publica dezagreabila, ca atunci romanul e mai deschis la “discutii de principiu”. Voi doar donati. Mult, putin, nu conteaza. Pentru ce exact? Nu conteaza. V-am spus sa donati si sa nu mai intrebati sau nu v-am spus? Va rog sa va incredeti in miracole, sa aveti o lacrima in coltul unuia dintre ochi, sa ne rugam cu totii la un moment dat si sa ne mai rugam si alta data, sa fim cu ochii la televizor ca o sa aflam cand trebuie sa ne rugam, nu va umpleti capul cu asta. Sa ne rugam si sa donam. Sa salvam vieti, sa le salvam incontinuu, chiar daca trebuie salvate sau nu, sa nu ne oprim din salvat, asta e important. De la om la om, de la pom la pom, de la suflet la suflet, de la inima la inima, de unde vreti si pana unde vreti, cu televiziune sa fie. Se vede cu ochiul liber ca suntem un popor cu vocatia ajutorului, suntem nascuti buni, sufletisti, donatori. Eu simt asta in fiecare zi cand ies pe strada. Nu te poti pune contra naturii asteia a poporului nostru. Noi suntem oameni inainte de toate, buni crestini, asta cred ca va este limpede in orice situatie. Si atunci cand vi se pare ca nu sunteti in regula, donati. Sau daca nu vi se pare cineva in regula, puneti-l sa doneze. Dumnezeu ii iubeste pe cei care doneaza. Si pe cei care primesc donatiile. Lasati orice situatie sa ajunga in ultimul hal, nu preveniti nimic, nu educati pe nimeni in nici o directie, nu strangeti din dinti muncind, nu faceti nimic pentru a deveni oameni ca lumea. Daca se strica treaba complet, o sa puteti sa primiti bani, asa ca nu are rost sa va stresati. Cand e cu boala, nu se discuta. “Ati fost vreodata bolnav de o boala terminala? Stiti ce inseamna suferinta? Credeti in Dumnezeu? V-ar placea ca fiul sau fiica dumneavoastra sa fie pe moarte? Nu credeti ca ne vede Dumnezeu ca nu intindem o mana?”. Nu raspundeti. Ca de fiecare data sunt intrebari retorice, gen Corneliu Vadim Tudor, nu vrea nimeni sa afle raspunsurile. Aveti bani de donat? Daca da, bagati. Daca nu, faceti loc ca sa bage cei care nu isi pun nici o intrebare si doneaza pentru orice din frica de Dumnezeul care le-a fost descris aiurea si bagat pe gat.

In al doilea rand: care nu doneaza… praful si pulberea sa se aleaga de el, sa ajunga cu metastaze pe limba si pe creier, peste tot, sa vrea sa i se doneze si sa nu-i doneze nimeni, sa moara in chinuri si sa-si aminteasca de ziua in care a indraznit sa-si puna intrebari de orice fel.

In al treilea rand: incercati, va rog, sa faceti un exercitiu. Imaginati-va o televiziune civilizata, profesionista din orice tara europeana. Poate nici nu trebuie sa vi le imaginati, poate le-ati vazut: M6, PRO7, RTL, SAT1. Si imaginati-va acum un reportaj sau o discutie in care se cer bani pentru un om obisnuit sau pentru o vedeta. Poate reusiti voi. Ca eu am strans din ochi, m-am asezat in pozitii relaxante, am facut liniste perfecta in camera, am facut exercitii de respiratie si tot n-am reusit. Stiu, ei au si noi n-avem. Dupa celebrul si adorabilul principiu romanesc: “Da-i dracu, ma, ca astia si au”. Eu ma gandesc ca nu le-au primit, ma gandesc ca si le-au construit. Neputand sa ceara in dreapta si-n stanga (din motive care poate nu tin de impartirea Europei ci de coloana vertebrala) s-au concentrat la cum sa faca sa nu le dea prea des prin gand sa ceara fara munca, fara noima. La noi lucrurile sunt altfel, noi suntem deosebiti, nu am avut sansa lor, noi facem lucrurile in felul nostru, ne descurcam cum putem. Da, stiu, noi nu avem sisteme bine puse la punct. Ei le-au primit de ziua lor. Si daca tot nu avem sisteme, eu zic sa-l perfectionam p-asta al mainii intinse, ca oricum suntem obositi si altul nu mai punem pe picioare. Sa supravietuim si noi, ca prea am fost batjocoriti de soarta. Si sa asteptam sa vina Isus in Romania ca am inteles ca, daca mai vine vreodata pe pamant, la noi vine. Fiti pe faza. Ca trebuie sa ne prinda cersind si donand, am inteles ca asta ii place.

~ prin confruntadurerea pe 10 iulie 2008.