nunta cu tot ce trebuie

Mi-am tot spus sa ma feresc de subiecte al dracului de “sensibile” dar astazi am vazut ceva si un subiect “sensibil” sta sa se dezlantuie din gura mea asa ca-i dau drumul ca sa nu capat un aer chinuit. O mireasa impreuna cu mirele si cu inca niste oameni imbracati elegant se strecurau… nu, rectific in perfecta cunostinta de cauza si spun ca se tarau pe sub schelele (cele pe care le-am dat jos cand s-au strans toti presedintii la noi in capitala, ca nu cumva sa ne facem de rusine si sa creada cineva ca noi ne renovam monumentele) de pe Arcul de Triumf asa incat sa ajunga sub el, acolo unde ati vazut ca se fac pozele de nunta mai nou.  Se cocosau toti, nu incapeau, incercau prin alta parte, rochiile se tarau, burtile nu se pliau suficient, transpiratia lucea, era o intreaga nebunie. Dar ce nunta e aia fara poza sub Arcul de Triumf? Nunta scuza orice, am observat. Esti un om normal, cu bun simt, asculti o muzica misto, mananci si tu ceva mai smecher, te imbraci mai tacanit, ai idealuri diferite de marea masa… la nunta toate astea s-au incheiat. Nu mai ai bun simt, asculti niste crime impotriva ideii de muzica, te imbraci ca dracu, dansezi ca un clovn dement, mananci mult si nu te mai deranjeaza chelnerii scarbiti. Ai doua posibilitati: paranghelia absoluta care ajunge (nu stiu cum si imi este inca teama sa aflu) la dansuri latino sau, in cazuri de gravitate maxima, chiar la hora. Si nunta gen priveghi (cam ca nunta sotilor Columbeanu) unde toata lumea sta impaiata si chelnerii nu sunt draguti ci ingroziti, nu te trateaza rau dar nici bine. Nu te trateaza nicicum. Muzica e si cu jazz dar pana la urma treaba se relaxeaza cu ceva gen Holograf sau Proconsul. Daca e foarte “fina” treaba, unul mai destept si mai priceput decat ceilalti pune Buena Vista Social Club. Astea sunt cele doua posibilitati, nu exista cale de mijloc, se pare. Daca intrebi un om de ce face toata aiureala asta cand, de fapt, treaba e despre iubire, iti rade in fata ca si cum tu ai fi cea ridicola si spune “bai, o data faci nunta”. Pai, exact asta incerc sa spun si eu. O data faci nunta si atunci trebuie sa fie un mare rahat, inteleg. Cu toate rudele “care se supara daca nu le chemi”, cu muzica indoielnica pentru ca “trebuie sa le placa tuturor”, cu mancare multa care vine in etape stranii, nu poti manca niciodata cand chiar iti este foame. Se filmeaza intotdeauna. Lumea e stresata, parca totusi nu trebuiau sa se casatoreasca, parintii de ambele parti sperau in ceva mai bun. Ma tem ca si mirii.

Am fost la trei nunti in toata viata mea. Una la Intercontinental, una la un restaurant mic care s-a desfiintat intre timp si una la Casa Armatei. Aia la Casa Armatei a pus definitiv capacul, m-a lasat intr-o stare dificila de mahnire combinata cu furie latenta. Nici astazi nu stiu cum sa ma descarc. Restul nuntilor le-am vazut la televizor sau in treacat, nimerindu-ma pe holul unui hotel sau intr-un restaurant cand era o nunta. Dar sa revin la Casa Armatei. Am coborat intr-un fel de grota, am zis sa ma incumet dat fiind ca baiatul care tocmai se casatorea era un tip destept si finut. In grota a inceput muzica. Nu m-am ingrijorat initial, tipul asta era brici la muzica, macar cu partea asta nu avea cum sa o dea in bara. A inceput o melodie mai “de-a noastra” si nu va inchipuiti cine stie ce complicatie, era o treaba soft care ar fi putut multumi pe toata lumea si anume “Paraffin”, Planet Funk. Dar ce o fi starnit melodia asta, nu stiu. Ca deodata, ca un gest de fronda, DJ-ul a pus numai mizerii si nimeni nu l-a putut opri. Mancarea venea pe banda rulanta, lumea dansa de complezenta, la un moment dat unii beti au dansat si de placere dar prefer sa raman cu dansatul de complezenta in minte. Toata lumea transpirase, toata lumea baga in ea cu disperare, toata lumea se baga in vorba aiurea, nimeni nu avea chef de nimeni dar pana la urma treaba s-a intetit datorita bauturii. In plus, nu poti sa pleci de la o nunta fara sa te fi descarcat putin de toate cele stranse in tine. Am plecat dat fiind ca nu prea aveam ce face, imi era groaza ca astia ma vor chema si la botez.

Si ca sa nu teoretizez plictisitor si scarbos, va spun doar atat: intr-o seara, la Nürnberg (si deloc nu imi place ca nu am acum un exemplu din Romania dar inca il caut, jur) doi oameni au venit de la catedrala in care se casatorisera direct la hotelul in care stateam si eu. Au venit doar ei doi, au spus ca au rezervare, am aflat ca veneau direct de la catedrala si ca sunt doar ei pentru ca receptionera i-a intrebat (amabil si cu tandrete, nu bagaret si libidinos) cand si cum s-au casatorit. Au luat card-ul de la camera, am vazut ca ei ii tremura usor mana. Nu s-au dus direct in camera, si-au luat ceva de baut si au mai stat in barul hotelului. Erau foarte emotionati si foarte frumosi. Tocmai se casatorisera si asta nu se poate digera porceste. Asta nu e cu trecut pe sub Arcul de Triumf, nu e cu hora, nu e cu berbecut, nu e cu tot neamul, asta e o chestie care tine de intimitatea ta, ma gandesc eu.

~ de confruntadurerea pe 23 iunie 2008.