sa nu fie cu celule stem
Sunt la oamenii care se ocupa de parul meu. O fata care este angajata locului se agita mai mult decat ar trebui, povesteste absolut toate lucrurile care-i trec prin minte si povestile devin din ce in ce mai intime. Asa e intimitatea acum. Mai peste tot, fara oprelisti.
Aflu ca a fost ziua ei si una dintre cliente scoate o punga. Fata se opreste din intinsul vopselei pe parul unei doamne si scoate ce e in punga. E o bluza si as vrea sa pot spune ca e oribila dar chiar oribila nu e. Macar pentru ca e bej si nu imi vine in minte nici o situatie in care sa poti cataloga bejul drept oribil, cu bejul dai rareori gres, cu bejul mergi la sigur, cand nu ai nimic de spus, de aratat, e cel mai bine sa mergi pe ideea de bej. Scoate bluza, deci, si o despatureste. E o bluza mititica si banuiesc ca se va deschide discutia despre cat de mica e bluza si, implicit, corpul ei. Imediat se deschide discutia. De la ea porneste: “Vai, trebuie sa o probez, ca de cand am slabit si bluzele de copii imi sunt mari”. Ce v-am spus? Se leaga de orice, doar sa se bage in seama. Daca ceva poate constitui un avantaj, il insfaca fara nici o ezitare. “Imi permiteti sa o probez acum?” continua ea uitandu-se la cea pe care tocmai o vopsea. Doamna se uita ca un buldog si nu spune nimic sau poate spune dar nu aud eu. Cred ca ceva a mormait pentru ca fata spune “multumesc”. Buldogul continua sa se uite cu ura in oglinda. Fata se duce in alta camera ca sa-si puna bluza. Cu toate ca nu e nici usa si nici perete intre noi, in camera cealalta e intuneric si atunci nu se vede nimic, mai ales ca ea se si ascunde dupa o chiuveta mare, se apleaca, cred ca se chinuie la probat pentru ca sta pe vine, ca sa nu o vada nimeni. Nu inteleg de ce nu se duce la baie, eu asa as face. Dar ea sta chircita in spatele chiuvetei enorme, se dezbraca si imbraca chircit, nimeni nu o ajuta, ba chiar lumea pare deranjata de toata aiureala asta cu probatul bluzei. Se intoarce cu bluza pe ea, eticheta cu pretul arata ca si cum i-ar iesi din par, ca si cum ar fi prinsa de pielea capului. Si zambeste tamp, s-a inrosit toata: “Va multumesc din suflet, e superba, o sa o port sambata seara, ca ma intalnesc cu un baiat, mi-a aranjat varu’ meu”. Cea care a adus cadoul zambeste scurt, nu prea ii arde. Fata ramane in mijlocul camerei si parca sta sa planga dar continua sa se admire in oglinda, se tot invarte, se priveste din toate partile, isi tot mangaie abdomenul imbracat in bluza.
Si atunci eu vreau sa curm agonia si zic: “Va vine foarte, foarte bine. Nu sunt doar politcoasa. Chiar va vine foarte bine”. Mi-e teama sa nu se repeada la mine si sa ma pupe sau sa ma imbratiseze, cu fetele astea nu stii niciodata, un compliment le poate da peste cap. Stau incordata in asteptarea reactiei, o vad ametita de ce a auzit si imi imaginez miscarea pe care as putea sa o fac daca ma ataca. Ea nu se misca si ii dau lacrimile: “Aveam sanii mai mari inainte sa slabesc”. Eu am intrat in oroarea asta asa ca deja am adrenalina de neoprit: “Aveti sani foarte frumosi. Iar bluza asta ii pune foarte bine in evidenta. Si la asa talie putina lume are sani atat de mari. Si bejul va pune culoarea tenului in evidenta.” Nimic nu o multumeste, acum imi aduc aminte ca asa se intampla des cu romanii. Acum ii si curge o lacrima si zice: “Sa stiti ca sunt data cu fond de ten”. Nu mai scap de-aici. La orice gaseste o miorlaiala cu care sa ceara si mai mult de la mine. Dracu m-a pus sa fiu draguta. Bani pentru celule stem sa nu-mi ceara. In rest, ma descurc cu orice.
Lasă un Răspuns