barbati sub papuc

Ma uit la perechi si de data asta nu ma uit la perechi, in general (azi nu rezist la noutate absoluta in materie de perechi). Ma uit la cele din apropierea mea, perechi de oameni care pretind a fi una si alta, nu insist, ca pretind atat de multe. Ea zice ca “devoreaza” carti, el zice ca vrea sa vada o piesa de teatru, nici unul nu vrea decat sa stea si sa se uite la televizor, de fapt. Ea spune ca nu mai exista viata culturala in Romania si nicaieri, el zice ca ar vrea sa plece intr-un loc retras si sa scrie dar discutia aluneca repede la parcurile frumos amenajate de Liviu Negoita. Oriunde incearca ei sa tinteasca, tot la meschinarii ajung. Se mai discuta despre management cultural, despre un film din 1988 pentru care toti parvenitii cultural au o inclinatie, observ: “Insuportabila usuratate a fiintei”. Putini au citit cartea dar da-o dracului de carte. Insuportabila usuratate a fiintei sa fie, ca e si un nume “complex”. Orice zice el, ea il intrerupe prefacandu-se ca il mangaie. De fapt, il zgarie un pic pe pantaloni si zambeste prefacut. Ea organizeaza tot, povesteste tot, stie si ce a facut el si ce a gandit el. Stie si ce o sa faca si ce o sa gandeasca. El e un om bun, e “un baiat de casa”. De-asta l-a luat, ca sa aiba pe cine sa-si construiasca viata ei plina de frustrari, sa aiba pe cine sa dea vina cand nu o sa iasa nimic in nici o privinta. El nu o sa o insele, el nu o sa plece pentru ca el nu e “genul ala de om”. El nu o sa-si paraseasca jobul… sigur, noi suntem draguti cu independenta si anticorporatismul, noi suntem draguti cu libertatea… el nu o sa-si paraseasca jobul pentru ca “e bine acolo unde e”. De bani putini dar siguri e nevoie intotdeauna. Bineinteles ca toti si-ar dori sa calatoreasca, bineinteles ca toti si-ar dori sa fie indragostiti dar nu se poate, “trebuie sa ne maturizam”. El incepe sa se uite dupa fete de 15, maximum 16 ani. Ea vorbeste in continuare, nu vede, el e baiat bun, asa stie ea. Ea vrea “un bebe”, tot vorbeste despre “bebe”, devine foarte libidinoasa, tot insista pe asta cu copilul, povesteste ce frumosi erau nu stiu ce copii cand au fost ei nu stiu unde. Incepe sa se schimonoseasca imitand copii mici, el e pierdut, nu mai zice nimic, nici macar dupa minore nu se mai uita, se uita in gol. Ea povesteste cum o colega a facut un copil si cum a fost greu dar acum e bine, “piticul e cea mai mare bucurie a lor”. Dupa aia zice cum nu au avut ei timp sa se casatoreasca inca (vesnica scuza a romanilor, scuza pe care nu o pot intelege) dar ca ea “va fi printesa”. Ea vrea rochita, ea vrea tortulet. El se uita in jos deja. “Cel mai frumos lucru a fost cand ne-am facut noi poza cu burticile lipite una de alta, ca burticile noastre se potrivesc”. Mie imi vine sa vars, sper ca cel mai frumos lucru a fost pentru el sexul anal cu o prostituata. El arata ca si cum ar fi baut trei nopti la rand fara pic de somn, ma intreb la ce se gandeste. Sper ca la un plan de evadare. Asta-i plan complicat, din asemenea puscarie nu se scapa usor, o sa fie ca povestea contelui de Monte Cristo doar ca el stia pe cine sa se razbune cand iese din puscarie, baiatul aici de fata o sa iasa din puscarie si o sa-si dea seama ca nu se poate razbuna decat pe el insusi pentru ca s-a bagat singur in asemenea cacat.

~ de confruntadurerea pe 10 iunie 2008.