ganduri urate
Ma uit la statistica blog-ului meu si vad sute de vizualizari. Asta e bine, asta e rau? Asta inseamna ca lumea intra pe blog-ul meu si spune “moartea unui parinte… rahat” sau macar parte din ei asteapta sa sparga cineva gheata cu povestea propriei pierderi? Ma plimbam ieri si ma gandeam sa schimb subiectul, sa fac un blog in care sa fiu orice altceva numai cea care vrea povesti cu pierderea unui parinte nu. Ma gandeam sa aleg orice alta fateta a vietii mele sau sa combin mai multe. Cele picante, cele sarcastice, cele cinice, cele scarbite. Nu laturile domestice asa cum e moartea, nu? Ea e prea domestica sau e o nisa la care lumea are senzatia ca nu este nici util si, cu siguranta, nici placut sa ajungi? M-am gandit sa scriu despre ce vad, ce citesc, ce ascult, m-am gandit sa astept apoi momentul potrivit, dupa castigarea unui capital de simpatie, pentru a cere o discutie pe tema propusa initial de mine. Urate ganduri mi-au venit in minte. O zi nefasta pentru demersul meu, fara indoiala.
Lasă un Răspuns