discutia de duminica
Dupa ce mi-am inaugurat blog-ul am dormit cu si mai multa neliniste decat in alte nopti. Parca facusem ceva urat, ceva rusinos, genul de chestie care ti-a placut cu o noapte in urma dar care acum te face sa te inrosesti putin (eu nu ma pot inrosi, am vesnic o paloare de neinvins dar reusesc ceva similar – o inrosire interioara). Ai un gust amestecat. Ceva ce te-a entuziasmat cu o noapte in urma, e derizoriu la lumina zilei. Banuiam ca nu a scris nimeni nici un comentariu, parca mi-as fi dorit sa scrie dar m-am si linistit cand am vazut ca nimeni nu imi descoperise initiativa luata cu o noapte in urma.
M-a sunat o prietena si am avut cu ea genul de discutie pe care o suport din ce in ce mai greu: discutia de duminica. E o discutie care se poarta in fiecare zi la noi dar ea a inceput, cu siguranta, intr-o duminica. O discutie pe care vad ca din ce in ce mai multi oameni de la noi din oras o considera un fel de datorie, ca sa nu se poata spune ca nu ai si o latura sociala dupa o saptamana de munca. Nici nu stiam daca sa raspund sau nu, am raspuns tot dintr-un fel de datorie pe care nu reusesc sa mi-o explic in clipa asta. Am discutat despre trafic, despre ziare, s-a atins (asa e bine) si un subiect cultural (Teatrul Metropolis), a venit chiar inca un subiect cultural (tare de tot duminica asta) si anume Kronos Quartet-ul venit la Bucuresti ca dupa aia discutia sa treneze. Limpede ca intotdeauna, nu se dorea o comunicare adevarata. Dat fiind ca prietena asta are blog, i-am spus ca am si eu de ieri incoace. Nu i-a convenit dar fiind fata bine crescuta m-a intrebat pe ce tema e. I-am zis ( dintr-un teribilism trezit din plictiseala acumulata pana atunci in discutie) ca tema e moartea. “Chris, tu inca nu ai reusit sa-ti revii dupa…”. Nici macar nu a zis dupa ce. “Ba da, am reusit sa avansez un pic si asta e mare lucru, zic eu. Dar a fost greu si altora le-ar putea fi mai usor”. “Da, interesant.” Stiu ca “interesant” inseamna intotdeauna “nu inteleg, hai sa schimbam subiectul, nu am chef de el”. Si am avut dreptate. “Mai, astazi m-am plimbat prin parculetul nostru de langa casa si piticul…”. Deja nu mai ascultam. Nu imi plac oamenii care spun copilului lor “pitic”, nu am prea des dispozitia de a ma plimba prin parcurile bucurestene si ma si durea ca imi fusesera inchise gandurile si gura intr-o maniera aparent delicata dar, de fapt, al dracului de grosolana.
Cine vrea sa discute despre moarte duminica? Si, dat fiind ca discutiile de duminica se poarta la noi in fiecare zi, cine vrea sa discute despre moarte in orice zi a saptamanii?
Ma tot plimb prin blogul tau , imi amintesc cand am citit postul asta, as fi vrut sa scriu ceva atunci , dar ceva m-a oprit , eram mai mica si mai “proasta” ( vai cat de mult pot ura aceasta sintagma care imi trezeste iresponsabilitatea fata de propria persoana , dar am folosit-o aici ironic fata de mine insami) , am vrut sa scriu ca as vrea sa am o discutie adevarata , dar nu stiu exact ce inseamna asta , mailurile sunt altceva si netul , ma refer la discutii cat de cat directe in care ori sa vezi omul , ori sa il auzi (poate auzindu-i prin telefon glasul se trezeste ceva mai mult ) … as vrea sa discut depsre moarte , despre tot ,sunt deschisa spre orice fel de discutie dar cu cine daca toti se fofileaza, toti s-au saturat , nimeni nu face, nimeni nu drege….
DPolly a spus asta la 25 martie 2009 la 6:10 pm
@DPolly: ce placut sa ne amintim de perioada in care eram amandoua mai “mici” si mai “proaste”. Placut prin prisma punctului in care se afla acum comunicarea noastra.
Si eu vreau sa discut cu tine la telefon macar, daca nu fata in fata. Si vor urma si discutiile telefonice si cele fata in fata.
Toti se fofileaza, toti s-au saturat, ai spus foarte bine.
Spun a nu stiu cata oara ca o minte ca a ta, o sofisticare ca a ta nu poate decat sa triumfe. Si sa triumfe. Si sa triumfe.
Te imbratisez in asteptarea unei discutii “adevarate”.
confruntadurerea a spus asta la 26 martie 2009 la 5:13 am