a redeveni bun

Cu cateva zile in urma citeam intr-o carte a lui Khaled Hosseini urmatoarea fraza: “There is a way to be good again”. Un prieten ii spune asta la telefon personajului principal. Acesta din urma trebuie sa se intoarca in Kabul, un oras cu care eu, de multe ori in gluma dar de cateva ori serios, am comparat Bucurestiul, mai ales cand cineva incerca sa imi bage pe gat ideea ca Bucurestiul este si el un oras european ca oricare altul, “cu bune si cu rele”. Nu are rost sa mai insist astazi asupra bine stiutului gust amar catre ranced

(in)totdeauna pentru mine

Am citit pe blog-ul femeii la care am tinut mult cu ani in urma ceva ce pare banal, la mintea oricui, un cliseu prea des intalnit pentru a fi luat in seama dar eu l-am luat, dat fiind ca ma intereseaza cum ii functioneaza ei mintea. Eu, din pacate, nu gasesc solutii in trairi si in sentimente, eu gasesc solutii in definirea pe cat posibil rationala a fiecarui lucru. Cuvintele erau cat se poate de

acalmie, cred

Mi-am depistat nou aparuta normalitate recitind mail-ul pe care i l-am trimis unei prietene zilele trecute. Dincolo de acest mail nu mai este nimic de spus in ultimele zile, m-au parasit temporar ambitiile de a defini intrebari si raspunsuri. Nu las intrebarile sa se contureze si evit sa dau orice fel de raspuns atunci cand sunt intrebata. Este prima oara cand simpla existenta, fara cine stie ce entuziasm, fara vreo revelatie luminoasa, fara teatralitate, imi paralizeaza zonele despre care am

cu riscul de a ma tampi

Viata se anunta destul de plictisitoare daca ma incapatanez sa continui mersul pe sensul occidental. Inainte de a spune ca glumesc, explic ce am vrut sa spun. A fost rau in Romania, a fost mult mai bine in Germania si acum redescopar in doze mari ce am descoperit pana acum in doze mici: exista tari in care e si mai bine decat in Germania. Odata ce te-ai facut bine, nu te mai multumesti cu ce iti ofera Berlinul, vrei mai mult. E normal, nu e cine stie ce lipsa de recunostinta, e evolutie sau, oricum, o forma a ei. Ti-ai asigurat strictul necesar in materie de civilizatie, nu iti mai e teama ca te calca o masina pe trecerea de pietoni si ca iti versi toate matele daca

Copenhaga, Craciun, cocaina

Jur sa spun adevarul si numai adevarul. Nu pot sa spun ca sper sa ma ajute Dumnezeu in masura cantitatii si calitatii adevarului care urmeaza pentru ca eu nu cred in Dumnezeu. Asa ca trebuie doar sa ma credeti pe cuvant.

Pe mine ma preocupa foarte mult, poate prea mult, relatia cu tata. E pe terminate aceasta preocupare pentru ca mi-am dat seama ca imi sta ca o piatra foarte grea pe inima, in preajma lui nu mai sunt eu, ma contorsionez, ma inhib, ma simt ca intr-o camera ingusta si intunecata. Tata este un om extraordinar si nu rasufla pe nicaieri, treaba buna in cazul unui

“Ce are Berlinul si nu are Bucurestiul?”

Intr-un interviu luat Fursecului Mecanic (ca deja impamantenit berlinez) zilele trecute, am gasit o intrebare la care am dat ochii interiori peste cap initial dar pe care am incercat sa o asimilez usurel, hotarandu-ma sa las tensiunea privind Romania la o parte si incercand sa potolesc valtoarea de raspunsuri revoltate. O jurnalista il intreba pe Fursec ce are Berlinul si nu are Bucurestiul. Asadar, dupa ce am pufait, bufnit, strigat interior, dupa ce mi-am spus ca nu se poate face o comparatie intre cele doua orase si ca cine intreaba acest lucru nu stie exact nici ce se petrece in Romania si nici ce se petrece in Occident, m-am potolit si m-am gandit serios, considerand asta constructiv pentru toti cei care sunt suspendati intre dispret si iubire pentru Romania, pentru toti cei care sunt

antrenament

Cu tot targul de Craciun, cu tot sandwich-ul meu cu Brie, pasta de ciuperci si pere, cu toata limonada mea de lime si cu toata bucuria lampii enorme de langa canapeaua mea, tot nu am reusit sa imi scot ceva din minte. M-am straduit, m-am invartit, am vorbit cu mine in gand, am vorbit cu altii in gand, am incercat plimbari grabite in aerul rece, plimbari agale in aerul la fel de rece, discutii hazlii, bagat de picioare lejer, intelectual, aproape sofisticat. “Am incercat, am renuntat”, ca sa parafrazez din nou cel mai important muzician al tuturor timpurilor. Nu mi-am putut scoate din minte un fapt elementar pe care lumea il da de colo-colo cu atitudini teziste. Nu mi-am putut scoate din minte un subiect ce pare atat de limpede pentru toata lumea incat nu se mai discuta, asadar este un subiect in mare pericol, un subiect a carui esenta se afla pe cale de disparitie.  Primul care

o viata, nu o faza terminala

Am muncit fizic zilele astea. Deloc cu mintea, mult cu corpul, doar cu corpul. Cand eram mica, am citit o bucata de text scrisa de D.H. Lawrence, bucata in care el descrie incantarea de a lucra pe camp, alaturi de tarani, ca nobil. Fascinatia lui in fata tresaririi fiecarui muschi, fascinatia felului in care te arde soarele cand nu stai la plaja ci pe camp, placerea extenuarii fara echivoc, toate astea sunt descrise cu o bucurie foarte rar intalnita in scrierile lui. Imi revine in minte incantarea lui de fiecare data cand muncesc pana la epuizare, simtindu-mi corpul uscat de oboseala. Putine lucruri mi se par mai puternice decat munca fizica. Ea te anihileaza complet ca personalitate, iti reduce gandurile la

mare zi, mare dimineata

Am o cunostinta care nu intelege ca viata ei nu are cum sa se transforme in cine stie ce basm. Nu e deloc induiosatoare, feminina, delicata, frumoasa in speranta ei. Ci este inspaimantatoare. Refuza sa inteleaga modul in care s-a transformat fizic si psihic, refuza sa inteleaga ca a iesit din competitiile in care insista sa ramana, refuza sa inteleaga ca trebuie sa isi gaseasca alte virtuti decat cele pe care le au oamenii de cele mai multe ori la indemana. Are nevoie de o existenta

retragere

Eu ascult politicos cand lumea imi spune ca ar vrea sa se retraga, sa isi dea demisia, sa devina independenta, sa isi schimbe viata, sa o ia de la capat, sa stea pe malul marii sau in padure – ii ascult pe toti dar nu ii cred. Evadarile astea au devenit niste clisee la fel de penibile ca exaltarea in fata unei vedete presupus aratoase. Nu cred ca lumea vrea cu adevarat sa se retraga din viata pe care tocmai o duce. Nu le convine viata, nu le convin detalii ale vietii prezente dar asta nu inseamna ca au in ei pornirea viscerala